Kunsthalle Bega prezintă expoziția „Mușchi de fân pe munte de panglici” de Oláh Gyárfás
https://www.ziarulmetropolis.ro/kunsthalle-bega-prezinta-expozitia-mus%cc%a6chi-de-fa%cc%82n-pe-munte-de-panglici-de-olah-gyarfas/

Între 27 noiembrie 2020 şi 24 ianuarie 2021, spaţiul timişorean Kunsthalle Bega găzduieşte expoziţia „Szénaizmok szalaghegyen / Muşchi de fân pe munte de panglici”, semnată de artistul Oláh Gyárfás.

Un articol de Liliana Matei|24 noiembrie 2020

„Gyárfás este o apariție spectaculoasă imposibil de trecut cu vederea, fizic și vestimentar, nefiind deloc conștient de impactul pe care prezența lui îl produce. A fost unul dintre primii artiști la care ne-am gândit pentru spațiul Kunsthalle Bega Box, propunerea lui de a prezenta două creaturi magice, protectoare, perfect sincronizată cu contextul contemporan în care arta se întoarce spre sculptură.” Alina Cristescu

„Mă consider sculptor. Am îndrăznit anul acesta să trec în cealaltă parte a artei, să mă întorc la sculptură. Am observat că nici la piesele vestimentare nu lucrez ca un designer. Mă interesează în primul rând materialul, pe care îl modelez eu înainte ca și lutul sau piatra. Sunt preocupat de compoziția lui, de procesul prin care a devenit țesatură.” Oláh Gyárfás

„Crocote și Leucrocote*1, Szénaizmok și Szalaghegyen2 au blană din solzi și organe de fân la vedere; gât, coadă și piept de lup, spinare de măgar, gură până la urechi și un os neîntrerupt în loc de dinți. Au coarne moi și mobile, ochi la copite, franjuri de capră și labe de câine. Au piele de războinic pansat cu pânză și ar putea imita delicat vocea omenească. Sunt făcute din lemn, pânză de cânepă, făină și fân, quoi de plus doux? (ce ar putea fi mai blând?). Materialitatea lor te împrietenește imediat cu ele. Sunt (animale) de casă.” Dana Diminescu

Deschidere: vineri, 27 noiembrie, între orele 18.00 – 21.00
Program de vizitare: marți – sâmbătă: 12.00 – 18.00

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.