Kurt Cobain: Montage of Heck, în deschiderea TIFF Sibiu 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/kurt-cobain-montage-of-heck-in-deschiderea-tiff-sibiu-2015/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 – 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei „Kurt Cobain: Montage of Heck”, de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015

Filme din SUA, Mexic, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, dar şi România vor fi prezentate publicului în şapte spaţii: Piaţa Mare, Faust Cafe Und Disco, Parcul Sub Arini, Muzeul Astra, Cetatea Cisnădioara, Teatrul Gong şi Librăria Habitus, notează Mediafax.

Acestora li se adaugă un nou spaţiu de proiecţii, la poalele munţilor Cindrel, în apropierea barajului de la Gura Râului, unde producători locali din Mărginimea Sibiului vor veni cu bunătăţi culinare specifice zonei şi unde va rula, în cea de-a treia zi de festival, comedia care a deschis festivalul de la Cluj-Napoca, „Poveşti trăsnite/ Relatos Salvajes” (regia Damian Szifron, 2015).

Printre cele peste 40 de producţii aflate în programul festivalului se numără câştigătorul premiului Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2015, „Comoara” (2015), de Corneliu Porumboiu, „Trash” (2014), cel mai nou lungmetraj al regizorului Stephen Daldry, nominalizat la Oscar pentru pelicule ca „Billy Elliot”, „Orele/ The Hours”, „Cititorul/ The Reader”, dar şi „De ce eu?”, la proiecţia acestuia de urmă urmând să fie prezenţi regizorul Tudor Giurgiu şi o importantă parte a echipei, actorii Emilian Oprea şi Mihai Constantin, cât şi producătorul Oana Giurgiu.

Toate proiecţiile din Piaţa Mare a oraşului încep la ora 22.00, iar accesul este liber. Pentru celalalte spaţii, preţul unui bilet variază de la 5 lei la 15 lei.

Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), un eveniment care a prezentat 223 de producţii din peste 60 de ţări şi a avut circa 850 de invitaţi români şi străini, s-a desfăşurat în perioada 29 mai – 7 iunie, la Cluj-Napoca.

Foto: Kurt Cobain: Montage of Heck, TIFF Sibiu – tiffsibiu.ro

13
/02
/15

Wish I Was Here / Rolul vieţii mele, comedia regizată de Zach Braff, are premiera în România azi, vineri, 13 februarie. Plasat pe o platformă online destinată strângerii de fonduri prin donaţii, filmul a reuşit să adune în numai trei zile suma de 2 milioane de dolari. După o lună se strânseseră 3,1 milioane $, adică jumătate din bugetul filmului.

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.

10
/02
/15

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris. Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului.