La an nou, cursuri noi la Fundația Calea Victoriei
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-an-nou-cursuri-noi-la-fundatia-calea-victoriei/

Fundaţia Calea Victoriei te aşteaptă şi în acest an cu o ofertă bogată de cursuri şi evenimente. Aşa cum ştii deja, în fiecare lună programul Fundaţiei cuprinde cursuri din cele mai diverse domenii, pentru toate gusturile.

Un articol de Liliana Matei|23 ianuarie 2020

„Vrem să îți atragem atenția spre cursurile new entry din lunile Februarie și Martie ale anului ce tocmai a început. Noile teme propuse sunt un prilej pentru tine de a încerca ceva nou sau de a-ți urma o mai veche pasiune”, se arată într-un comunicat de presă.

Dacă ești înclinat spre artă, poți alege cursul despre 30 dintre capodoperele artei europene, dar nu oricare dintre ele, doar acele lucrări dedicate iubirii – un preambul perfect pentru Valentine’s day – sau o călătorie virtuală prin cele mai frumoase muzee ale Capitalei.

Pasiunea ta pentru psihologie poate găsi un răspuns în cursuri precum cel despre copilul interior și toate emoțiile pe care le păstrăm din copilărie, cel despre gestionarea emoțiilor negative sau cel de medierea conflictelor din familie”, se arată într-un comunicat de presă.

Și pentru eruditul din tine avem două provocări noi: cursul despre istoria Europei și cel despre înțelegerea Vechiului Testament.

Cursuri noi în luna Februarie

30 de capodopere ale artei erotice europene: De la Venus din Milo la desenele lui Egon Schiele, din 12 februarie

Copilul interior: depăşirea traumelor, vulnerabilităţilor şi a tiparelor relaţionale, din 18 februarie

Istoria Europei: de la Voltaire la Vaclav Havel, din 25 februarie

Medierea conflictelor în familie şi la job, din 29 februarie

Cursuri noi în luna Martie

Cum să gestionezi emoțiile negative în viața personală și profesională, din 3 martie

Muzeele știute și neștiute din Micul Paris, din 13 martie

Cum să citim şi să înţelegem Vechiul Testament, din 17 martie 2020

După ce te hotărăști ce-ți place mai mult, înscrie-te pe [email protected]. Cursurile au loc la sediul fundației, în centrul Bucureștiului, pe strada C. A. Rosetti 47. et. 1, aproape de Romană și Universitate.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.