CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiţiei şi programat să deschidă ediţia amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puţin diferit, însă fără nimic memorabil.
Un articol de Ionuţ Mareş|5 iulie 2020
Începutul filmului este decupat atât de alert, se amestecă atât de brutal diverse epoci și sunt introduse atât de mult personaje care, pe deasupra, mai par să aibă și legături între ele, încât spectatorul abia mai ține pasul.
Evident, ritmul încetineşte şi lucrurile se clarifică treptat, iar filmul se așază pe un traseu previzibil, cu o singură noutate, la nivel de scenariu: Nicolas Bedos imaginează o afacere prin care, contra unor sume de câteva mii sau zeci de mii de euro, poți cere să ți se recreeze special o perioadă din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.
Nu e vorba de o reconstituire de tipul unei lumi virtuale, atât de la modă astăzi, ci de tip cinematografic old-school: cerințele clienților de a plonja în istorie sunt puse în practică în niște studiouri și platouri ca de film, cu actori care învaţă replici prestabilite şi cu atenție la cele mai mici detalii legate de obiecte, îmbrăcăminte şi atmosferă.
Pentru că relația cu soția sa Marianne (Fanny Ardant) este în dificultate, după o căsnicie de zeci de ani, și pentru că el este mai degrabă un paseist inadaptat la noutăţi, fostul autor cunoscut de benzi desenate Victor Drumond (Daniel Auteuil), retras de ceva timp din activitate, vrea să retrăiască acea zi de la începutul anilor `70 când a cunoscut-o pe femeia cu care avea să se căsătorească şi cu care avea să facă un băiat.
Aşa că apelează la serviciile de reconstituire a trecutului. Bineînţeles, lucrurile se complică, pentru că el chiar se îndrăgosteşte de femeia, Margot (Doria Tillier), care joacă versiunea tânără a soţiei sale şi care e fosta iubită a proprietarului afacerii, Antoine (Guillaume Canet), acesta fiind la rândul său prieten cu fiul lui Marianne şi a lui Drumond, Maxime (Michaël Cohen), dornic să îşi vadă părinţii din nou fericiţi.
În fine, e mai puţin interesantă această încrengătură telenovelistică de relaţii, deşi filmul este în primul rând despre eternele crize din cupluri, indiferent de vârstă, şi despre potenţiale împăcări.
Dacă e ceva totuşi stimulant în „La Belle Époque”, atunci e modul, până la un punct inventiv, în care e pus în scenă jocul dintre un stil de viaţă pragmatic şi un stil de viaţă boem, dintre ancorarea în prezent şi alunecarea în nostalgie, dintre deziluzii şi speranţe, dintre prezent şi trecut, până la găsirea echilibrului aşteptat.
Sigur, astfel de contraste simple sunt la îndemâna oricărui scenarist, iar Nicolas Bedos are meritul că găseşte o perspectivă ceva mai proaspătă de a vorbi despre lucruri atât de des întâlnite, mai ales în cinema-ul mainstream.
„La Belle Époque” este un feel-good movie à la française. O comedie romatică realizată ca la carte, aparent fără alte ambiţii decât de a emoţiona şi de a distra un public dornic să petreacă o seară agreabilă la cinema sau pe canapeaua de acasă.
„La Belle Époque” va fi proiectet în deschiderea TIFF, la 31 iulie, şi va fi distribuit în România de Independenţa Film.
