La București continuă Festivalul de muzică sacră belgiană
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-bucure%c8%99ti-continu%c4%83-festivalul-de-muzic%c4%83-sacr%c4%83-belgian%c4%83/

Sub patronajul Ambasadei Regatului Belgiei la Bucureşti, sâmbătă 30 septembrie va avea loc la ora 19:00, la Biserica Sf Tereza din Bucureşti (Șos. Olteniţei 3-5), al doilea din cele cinci concerte de muzică sacră şi poezie belgiană din cadrul Festivalului de Muzică Sacră Belgiană, organizat de Asociaţia Culturală de Prietenie România-Belgia. La concertul de sâmbăta aceasta, în prezenţa Ambasadorului Regatului Belgiei la Bucureşti, publicul va putea audia lucrări semnate de Jacques-Nicolas Lemmens şi Cesar Franck (compozitori celebri în secolul IX) şi doi compozitori contemporani (Jan Van Landeghem şi Raoul de Smet, care au scris două lucrări special pentru această serie de concerte).

Un articol de Cristina Enescu Aky|28 septembrie 2017

Tinerii muzicieni care interpretează această serie de concerte sunt:

Anca Cecilia Păuleț (soprană)

Gabriel Mărtinaș (clarinet)

Eduard Antal și Ioan Paul Păuleț (orgă)

Ștefan Gheorghiu și Corenlia Petroiu (violă)

Loredana Vișan (vioară)

Corul Bisericii Sf Elena din București – dirijor Erica Dămoc

În cadrul celorlalte concerte vor fi interpretate și lucrări semnate de alți compozitori belgieni de secol 15, 18, 19 și 20.

Soprana Anca Cecilia Păuleț, masterandă a Universității de Muzică din București, a spus despre muzica de care se va bucura atât publicul prezent la eveniment cât și, la primul concert, chiar Ambasadorul Regatului Belgiei la București:

Muzica sacră belgiană este remarcabilă, un adevărat regal, chiar dacă este prea puțin cunoscută. Repertoriul ales pentru aceste concerte are un conținut bogat armonic, ce reunește elemente contrastante: de la puritatea liniei melodice la Lemmens, trecând prin emoția puternică a muzicii lui Franck, până la muzica contemporană scrisă de Landeghem și Raoul de Smet. Va fi o călătorie interesantă atât pentru noi cât și pentru public.

Următoarele concerte din cadrul evenimentului vor avea loc după cum urmează:

– miercuri 4 octombrie, ora 19:00, la Sala ”George Enescu” a Universității de Muzică din București (intrare liberă)

– sâmbătă 7 octombrie, ora 19:00, la Sala Mică a Ateneului Român (biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Ateneului)

– duminică 8 septembrie, ora 12:00, la Biserica Sf Elena (Str. Cuza Vodă 102)

Festivalul de Muzică Sacră Belgiană este organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Universitatea Națională de Muzică București, Filarmonica ”George Enescu” București și Nuova Musica Consonante – Living Music Foundation.

Mai multe informații despre acest Festival găsiți pe pagina de FB a evenimentului, accesând Belgian Sacred Music Festival.



27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.