La capatul liniei. Suspecţi de serviciu
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-capatul-liniei-suspecti-de-serviciu/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Octombrie 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Dinu Tănase este unul din înzestraţii directori de imagine ai şcolii româneşti care au făcut pasul spre regie. Se întâmpla la mijlocul anilor `70, după ce lucrase ca operator la câteva filme care, în pofida contaminării mai mult sau mai puţin apăsătoare cu ideologia, s-au desprins de plutonul mediocrităţii.

Spectaculosul debut în lungmetraj al lui Radu Gabrea, „Prea mic pentru un război atât de mare” (1970), îşi datora prospeţimea în special imaginii alb-negru a lui Dinu Tănase. Cei doi vor colabora de mai multe ori în anii care au urmat, inclusiv la „Dincolo de nisipuri” (1974).

Dinu Tănase a mai făcut echipă, ca director de imagine, şi cu Andrei Blaier la două din filmele importante ale acestuia din urmă, „Ilustrate cu flori de câmp” (1975) şi „Prin cenuşa imperiului” (1976).

După această ucenicie (care mai cuprinde şi filmul colectiv „Apa ca un bivol negru”, un documentar vânos din 1970 despre care veţi mai citi în Ziarul Metropolis), trece la regizarea primelor filme. Realizează câteva lungmetraje de cinema, astăzi uitate, care nu au trecut neobservate de o parte a criticii vremii – „Trei zile şi trei nopţi” (1976), „Doctorul Poenaru” (1978), „Mijlocaş la deschidere” (1980) sau „Întoarce-te şi mai priveşte o dată” (1981).

Apogeul său ca regizor a fost atins însă cu „La capătul liniei” (1982/1983), pe un scenariu scris de debutantul Radu F. Alexandru, de altfel singura experienţă onorabilă a acestuia în calitate de scenarist.

la capatul liniei AFIS

Aşa cum se menţionează de fiecare dată când se comentează lungmetrajul, premisa narativă este, din păcate, puternic îndatorată unui film american celebru, lansat cu zece ani mai devreme, „Scarecrow”, de Jerry Schatzberg, premiat cu Palme d`Or. Doi bărbaţi, proaspăt ieşiţi din închisoare, hoinăresc împreună prin ţară în încercarea de a se reintegra, construindu-şi o prietenie solidă. Personajele se inspiră de asemenea din original – rolul lui Al Pacino i-ar reveni lui Dan Condurache, iar cel lui Gene Hackman – lui Mircea Albulescu.

Dan Condurache interpretează un tânăr nonconformist, un rebel, condamnat pentru că a condus fără permis. Tuns scurt, cu ochelari de soare pe care îi poartă tot timpul, cu geacă de piele (peste care trage un pulovăr pe gât) şi cu doi dinţi falşi, Cicea este probabil cel mai percutant personaj jucat de Dan Condurache în întreaga sa carieră cinematografică.

Unul din cele mai bune roluri ale sale face şi Mircea Albulescu. În ceea ce priveşte personajul Crişan, lui Mircea Albulescu i se poate reproşa că s-a inspirat prea mult dintr-un alt rol într-un film „de actualitate”, realizat cu câţiva ani înainte – „Cursa” (1975), de Mircea Daneliuc. Însă actorul îi imprimă personajului din „La capătul liniei” – un muncitor ajuns la închisoare pentru omor din imprudenţă pe şantier şi apoi eliberat – o dimensiune mai profundă.

În afara câtorva trăsături de balast (spre deosebire de Cicea, pentru Crişan libertatea nu înseamnă să poţi face orice, iar conştiinţa greşelii este mai intensă), personajul are o frământare interioară şi un tragism pe care Mircea Albulescu, ajutat şi de fizicul său masiv, le poartă cu demnitate, dar şi cu forţă de sugestie.

Sunt doi neîncadrabili în societate, doi singuratici care au nevoie unul de altul, iar întâlnirea cu o femeie la rândul său singură, interpretată cu naturaleţe de Ioana Crăciunescu (de asemenea într-un rol demn de reţinut), amplifică latura elegiacă a filmului (în această direcţie o importanţă au şi acordurile de jazz de pe coloana sonoră).

Din fericire, „La capătul liniei” îşi consolidează în cele din urmă propria identitate. Filmul este o mostră de cine-verite întârziat (alte cinematografii îl patentaseră şi exersaseră cu decenii în urmă), însă imaginea alb-negru (Doru Mitran), alternarea perspectivei subiective (flashback-uri) cu cea obiectivă şi plimbarea camerei de filmat pe străzi, prin gări, trenuri, uzine, restaurante, curţi şi case de ţară mizere, dezvăluind o realitate fără farduri, fac ca această estetică să funcţioneze, să fie credibilă.

Filmul stă în picioare pentru că aspectul ideologic este periferic (o fotografie cu Ceauşescu pe biroul unui inginer binevoitor; autocritica lui Crişan; insistenţa protagoniştilor de a se reintegra), iar atenţia este centrată pe surprinderea umanului, solidarităţii, uneori chiar a comicului dintr-o realitate dură.

INFO

La capătul liniei, 1982/1983

Regia: Dinu Tănase

Scenariu: Radu F. Alexandru

Imagine: Doru Mitran

Distribuţia: Mircea Albulescu, Dan Condurache, Ioana Crăciunescu, Paul Lavric



20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

14
/03
/19

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Page 1 of 23112345...102030...Last »