„La Cenerentola”, basmul și în operă
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-cenerentola-basmul-si-in-opera/

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Braşov vă invită să vizionaţi online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

Un articol de Liliana Matei|6 aprilie 2021

Opera a fost prezentată pentru prima dată la Roma în Teatro Valle, pe 25 ianuarie 1817. Inspirați  de celebra poveste a lui Charles Perrault, compozitorul și libretistul Jacopo Ferretti au creat o poveste muzicală ce îmbină deopotrivă lirismul, comedia și virtuozitatea vocală specific stilului rossinian.

Libretul a fost creat în 22 de zile, iar muzica în doar 24 de zile, acest mod rapid de a compune demonstrând, ca și  în opera „Bărbierul din Sevilla”, geniul și deosebita inventivitate muzicală a lui Rossini.

Prima reprezentație nu a avut mare succes la public. Rossini a avut răbdare, știind că vitalitatea partiturii va cuceri mai târziu ascultătorii. Rolurile fiind extreme de bine conturate păstrează,  în general, linia personajelor propuse de Perrault.

Mama vitregă și surorile au un puternic caracter comic, subliniat evident în scriitura muzicală. Ariile personajelor principale sunt ample, cu melodii inspirate, iar scenele de ansamblu ale finalurilor de act sunt deosebit de complexe, dar fermecătoare totodată, create în binecunoscutul  stil rossinian.

Distribuția:

Angelina – Asineta Răducan

Don Ramiro – Liviu Iftene

Dandini – Valentin Marele

Don Magnifico – Dan Popescu

Clorinda – Valentina Mărgăraș

Tisbe – Sonia Hazarian

Alidoro – Marian Rește

Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Spectacolul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și pe canalul oficial de YouTube și va putea fi urmărit gratuit! De asemenea, spectacolul beneficiază de subtitrare în limba română.

 

 

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.