„La Cenerentola”, basmul și în operă
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-cenerentola-basmul-si-in-opera/

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Braşov vă invită să vizionaţi online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

Un articol de Liliana Matei|6 aprilie 2021

Opera a fost prezentată pentru prima dată la Roma în Teatro Valle, pe 25 ianuarie 1817. Inspirați  de celebra poveste a lui Charles Perrault, compozitorul și libretistul Jacopo Ferretti au creat o poveste muzicală ce îmbină deopotrivă lirismul, comedia și virtuozitatea vocală specific stilului rossinian.

Libretul a fost creat în 22 de zile, iar muzica în doar 24 de zile, acest mod rapid de a compune demonstrând, ca și  în opera „Bărbierul din Sevilla”, geniul și deosebita inventivitate muzicală a lui Rossini.

Prima reprezentație nu a avut mare succes la public. Rossini a avut răbdare, știind că vitalitatea partiturii va cuceri mai târziu ascultătorii. Rolurile fiind extreme de bine conturate păstrează,  în general, linia personajelor propuse de Perrault.

Mama vitregă și surorile au un puternic caracter comic, subliniat evident în scriitura muzicală. Ariile personajelor principale sunt ample, cu melodii inspirate, iar scenele de ansamblu ale finalurilor de act sunt deosebit de complexe, dar fermecătoare totodată, create în binecunoscutul  stil rossinian.

Distribuția:

Angelina – Asineta Răducan

Don Ramiro – Liviu Iftene

Dandini – Valentin Marele

Don Magnifico – Dan Popescu

Clorinda – Valentina Mărgăraș

Tisbe – Sonia Hazarian

Alidoro – Marian Rește

Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Spectacolul va fi transmis, online, în direct, pe pagina de Facebook a Operei Brașov și pe canalul oficial de YouTube și va putea fi urmărit gratuit! De asemenea, spectacolul beneficiază de subtitrare în limba română.

 

 

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.

12
/06
/22

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu are loc între 24 iunie și 3 iulie și este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului! Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.

10
/06
/22

Un spectacol de operă extraordinar în regia lui Tompa Gábor aduce pentru prima dată în faţa publicului bucureştean compania Operei Maghiare din Cluj-Napoca, invitată în cadrul Bucharest Opera Festival pe 26 iunie, ora 19:00, pe scena Operei bucureştene, într-o apariţie inedită, pentru prima dată în capitală după turneul istoric din anul… 1860, la spectacolele căruia în sală s-a aflat însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

08
/06
/22

Trio PETRE a luat ființă în anul 2020, din necesitatea stringentă de a face muzică de cameră atunci când sălile de concert au rămas goale iar orchestrele au amuțit. Acest ansamblu tânăr cu muzicieni maturi va fi prezent pe scena Ateneului Român marți, 14 iunie 2022, la ora 19.00, cu un program ce cuprinde lucrări de Mozart, Beethoven și Schubert.

08
/06
/22

„Anotimpurile” lui VIVALDI – unul dintre cele mai mari „hit-uri” ale muzicii clasice, cu un număr considerabil de înregistrări și versiuni derivate – sunt interpretate la SALA RADIO de apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU, în concertul ce închide stagiunea ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO! Miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 19.00, veți avea bucuria de a asculta „Anotimpurile” sub bagheta dirijorului britanic JONATHAN BLOXHAM, ce s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC – Wales.