La despărţirea de Marin Moraru
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-despartirea-de-marin-moraru/

„Nu există cuvinte…a plecat un actor şi un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuş..” – Oana Pellea. Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Marin Moraru va fi depus luni seară la Biserica Colţea din Capitală. Înmormântarea artistului va avea loc miercuri, în jurul orelor prânzului, la Cimitirul Belu, pe Aleea Artiştilor.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2016

Marți, la ora 11,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului va fi depus la Sala Mare a Teatrului Național din București, unde prietenii şi cei care l-au îndrăgit îi pot aduce un ultim omagiu lui Marin Moraru.

Actorii şi prietenii, despre Marin Moraru

„O să mi-l amintesc ca pe un mare actor, cel mai mare actor pe care l-am avut în ultima perioadă. Era un actor uriaș și pot să mai spun că pleacă fără urmași, adică (…) este unic și irepetabil. Nu poate fi nimeni ca Marinuș. Am avut cinstea, onoarea, bucuria să joc cu el în câteva seriale de televiziune la postul Acasă (…) Era un om de o căldură și de o cumsecădenie rar întâlnite. Nici nu mai găsești așa ceva. Mi-aduc aminte că a fost foarte marcat când a murit Dinică și tăcând așa la un moment dat a zis ‘Ce vrei, dragă? Viața merge înainte’. Așa zic și eu acum: ‘Viața merge înainte'” – Florin Zamfirescu.

Nu există cuvinte…a plecat un actor și un Om de Geniu! Marin Moraru. Dumnezeu să-l odihnească. Marinuș… –  Oana Pellea

„Mor în ultimul timp mari personalități artistice ale țării. Au murit de curând Adrian Enescu, un mare compozitor, maestrul Beligan, mi-a murit și un

Oana Pellea, una dintre cele mai bune prietene ale lui Marin Moraru

Oana Pellea, una dintre cele mai bune prietene ale lui Marin Moraru

coleg de promoție de la Târgu-Mureș, Mihai Gingulescu (…) Și iată că a dispărut și Marinuș, un actor excepțional, de o discreție și de o delicatețe extraordinare. Forma un cuplu cu soția lui de invidiat și de respectat, oameni care și-au dedicat toată viața artei și teatrului. Mă refer mai ales Marinuș, care niciodată n-a încercat să iasă în față, fiind unul dintre cei mai mari actori ai noștri. Regret din tot sufletul dispariția lui” – Alexandru Arșinel.

Sunt încă sub imperiul unei profunde dureri pentru că știam de tot, de boală, pentru că, dincolo de scenă, noi am fost foarte prieteni, mai ales în ultimii 20 de ani. Am jucat împreună, am făcut călătorii împreună, revelioane, ne-am distrat, am glumit. Vestea bolii lui a fost un trăsnet pentru mine. –  Florina Cercel.

„Ca orice foarte mare artist, Marin Moraru s-a stins cu discreție. A lăsat în urmă roluri devenite legendare, o mimică de scenă unică, un univers de personaje pe care îl păstrăm și îl vom păstra întotdeauna în cea mai luminoasă parte a memoriei noastre afective. Marii artiști trăiesc ca să ne învețe și pe noi cum să trăim mai frumos” – Corina Șuteu, ministrul Culturii

Dumnezeu ne lasă tot mai săraci. A mai dispărut un mare artist, un mare actor, un prieten, un camarad, un om cu un suflet foarte larg. Dumnezeu să-l ierte! – Ion Besoiu.

Foto: Marin Moraru, Oana Pellea– clvfilm, facebook

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.