„La drum cu tata”. Fără personalitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-drum-cu-tata-fara-personalitate/

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune şi Film din München.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 februarie 2017

E cu atât mai greu, cu cât lungmetrajul este o complexă coproducţie europeană (Germania-România-Ungaria-Suedia). Iar trama este plasată în august 1968, când, pe fundalul invaziei conduse de sovietici în Cehoslovacia şi a celebrului discurs al lui Nicolae Ceauşescu de condamnare a intervenţiei (redat printr-o înregistrare de arhivă), doi fraţi româno-germani (jucaţi de Alex Mărgineanu şi Răzvan Enciu) îşi duc tatăl bolnav (Ovidiu Schumacher) de la Arad spre Germania de Est pentru o operaţie. Călătoria nu se desfăşoară aşa cum era prevăzut, astfel că familia ajunge inclusiv în Germania de Vest, prilej dramaturgic pentru a pune în oglindă imaginile a două lumi diferite.

Însă eforturile de producţie şi ambiţia de a reconstitui cât mai fidel o epocă, pornind, aşa cum mărturişte regizoarea, de la întâmplări reale prin care a trecut tatăl său, nu pot fi invocate ca alibiuri pentru lipsa de personalitate şi de îndrăzneală a acestui film cuminte. Debutul este, de foarte multe ori, cartea de vizită a unui regizor, cea care îl impune. De aceea, mulţi autori de cinema îşi asumă, conştient sau instinctiv, cele mai mari riscuri la început de drum. Nu este cazul aici.

Desprinsă de orice influenţă majoră a Noului Cinema Românesc, fapt care putea fi un avantaj, prin potenţialul de a aduce un suflu nou, al unui alt stil, al unei alte şcoli şi al altor experienţe, Anca Miruna Lăzărescu alege, în schimb, calea uşoară. Opţiunea unui film „internaţional”, fără mari ambiţii, cu excepţia unei griji apăsate pentru imagine (Christian Stangassinger), atinsă uşor de calofilie, şi a unor costume şi decoruri într-o cromatică pronunţată.

Cauza principală a lipsei de forţă din „La drum la tata” vine din scenariu, al cărui academism iese la suprafaţă cu fiecare personaj, mereu încadrabil câte unui tipar, şi cu fiecare conflict – schematic şi previLa drum cu tata zibil.

Fiul cel mare, medic, este colaborator al Securităţii, în timp ce fiul cel mic, student, compune şi cântă melodii subversive şi
scrie pe ziduri numele lui Alexander Dubček, liderul reformator de scurtă durată al Cehoslovaciei. Însă rolurile se vor schimba odată cu sosirea în Germania de Vest, dar transformările prin care se presupune că trec cei doi tineri sunt firav dramatizate. Ele sunt rezultatul mai degrabă al unei scriituri multe prea vizibile, al artificiilor unui scenariu de manual clasic, fără strălucire şi fără respiraţie, care cere ca personajele să sufere schimbări uşor perceptibile, iar fiecare secvenţă să aibă un minim conflict.

În aceeaşi notă simplistă este redat şi contrastul din Occident, reprezentat de libertatea pe care tinerii din Germania de Vest o au de a manifesta în favoarea Uniunii Sovietice, şi statele comuniste, în special România, unde ar domni frica şi delaţiunea.

Anca Miruna Lăzărescu nu îşi propune să chestioneze în vreun fel perioada pe care o reconstituie. Sau măcar să caute zonele de mister, subînţelesurile, cărările mai puţin bătătorite, gravitatea momentului. Dimpotrivă, „La drum cu tata” nu face decât să amestece un fir narativ cât de poate de uzat cu reprezentări clişeistice, de carte de istorie scrisă pentru străini, ale trecutului – de la discursul lui Ceauşescu şi turnătorie, la obsesia plecatului în străinătate, tancurile sovietice intrând în Cehoslovacia sau importanţa postului Radio Europa Liberă. Este ca o vizită ghidată, fără multă imaginaţie, printr-un muzeu virtual al comunismului.

Iar mizanscena şi decupajul deloc ofertante, simple instrumente de transmitere a unor informaţii menite a împinge naraţiunea înainte, fără capacitatea de a surprinde sau de a crea o altă atmosferă decât cea de carte poştală, nu fac decât să întărească sentimentul de déjà-vu. „La drum cu tata” lasă impresia unui film pe care l-ai mai văzut de prea multe ori înainte, când de fapt ţi-ai fi dorit ceva proaspăt.

„La drum cu tata” este distribuit de Strada Film International şi va intra în cinematografe la 3 februarie.

Foto: La drum cu tatade Strada Film International

17
/03
/20

Bad Unicorn pune la dispoziție pe platforma video on demand Vimeo 8 titluri din portofoliu: Despre trup și suflet (r: Ildikó Enyedi), Tărâmul Binecuvântat (r: Francis Lee), Atelierul (r: Laurent Cantet), Dovlatov (r: Alexey German Jr), Utoya: 22 iulie (r: Erik Poppe), Vinovatul (r: Gustav Möller), Păsări Călătoare (r: Cristina Gallego, Ciro Guerra) și Amanda (r: Mikhaël Hers) sunt acum disponibile online pe https://vimeo.com/badunicorn.

16
/03
/20

Ținând cont de evoluția epidemiei COVID-19, dar și de măsurile luate recent de autorități, cu părere de rău vă anunțăm că am decis amânarea celei de-a IV-a ediții a rezidenței-consurs The Script Contest.

16
/03
/20

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris și regizat de Dan Chișu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră națională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ținând cont de contextul epidemiologic actual și în acord cu măsurile luate deja de autorități pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

11
/03
/20

Gala Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, va fi amânat, în contextul măsurilor de prevenție și restricțiilor impuse de evoluția epidemiei COVID-19, interesul pentru siguranța și sănătatea participanților - invitați din industrie, parteneri, sponsori, presă acreditată - și a echipelor implicate fundamentând această decizie.

04
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Debutul în regia de lungmetraj al actorului Dorian Boguță, „Urma” (2019), este o misterioasă dramă de familie camuflată sub o încercare de film anchetă care testează, timid, și zona thrillerului. Însă nici una dintre aceste direcții nu este asumată până la capăt, de unde și senzația de derivă.

27
/02
/20

Filmul „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia, regizată de Ivana Mladenović, a fost inclus în selecțiile a alte trei prestigioase festivaluri care vor avea loc în perioada următoare. Lungmetrajul semnat de Ivana Mladenović va fi lansat în cinematografele de la noi pe 13 martie 2020.

26
/02
/20

Dinamica actriță Diana Cavallioti este o jurnalistă incomodă în noul film scris și regizat de Dan Chișu. „5 minute” e inspirat din fapte reale, și îi are în distribuție și pe Adrian Titieni, Mihai Călin, Elvira Deatcu și Emanuel Pârvu.

Pagina 9 din 267« Prima...7891011...203040...Ultima »