La Iaşi, Rigoletto beneficiazã de un nou tenor
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-iasi-rigoletto-beneficiaza-de-un-nou-tenor/

Din cauza îmbolnăvirii tenorului Marius Manea, rolul Ducelui de Mantua din spectacolul Rigoletto, de G. Verdi, va fi interpretat de noul solist al Operei ieşene – Florin Guzgă.   Spectacolul va avea loc duminică, 3 martie 2013, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Naţional Iaşi. Dirijor: David Crescenzi. Regia îi aparţine lui […]

Un articol de Andrada Văsii|25 februarie 2013

Din cauza îmbolnăvirii tenorului Marius Manea, rolul Ducelui de Mantua din spectacolul Rigoletto, de G. Verdi, va fi interpretat de noul solist al Operei ieșene – Florin Guzgă.
 
Spectacolul va avea loc duminică, 3 martie 2013, începând cu ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași. Dirijor: David Crescenzi. Regia îi aparține lui Cristian Mihăilescu, iar scenografia este semnată de Viorica Perju.
 
Rigoletto “Este primul spectacol integral multimedia din România, în care partiturile artiștilor alternează cu proiecții de fotografie și de film. S-au făcut filmări special pentru acest spectacol, pentru a da o nouă dimensiune acțiunii. Proiecțiile de pe ecran nu sînt un pleonasm, nu repetă ceea ce se întîmplă pe scenă, ci duc o idee mai departe, merg la simbol, merg la esență. Însăși acțiunea din Rigoletto este un permanent balans între vis și realitate. Pe această dualitate este construit întregul spectacol” a dezvăluit regizorul Cristian Mihăilescu în 2009.
 
 
Florin Guzgă a făcut parte din corul O.N.R.I., fiind în prezent în an terminal la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii muzicale teoretice , din cadrul Universității George Enescu din Iași, la clasa prof. dr. Corneliu Solovăstru.
În 2009 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
 
Anul trecut a obținut Premiul al II-lea la Concursul Internațional „Vincenzo Bellini” în Caltanissetta, Italia, dar și Premiul special pentru tenori „Galliano Masini” în cadrul aceluiași concurs.
 
 

Din distribuția operei Rigoletto mai fac parte:

RIGOLETTO – OLEG IONESE
GILDA – LĂCRĂMIOARA MARIA HRUBARU ROATĂ
SPARAFUCILE – DAN POPESCU
MADDALENA – MARIA MACSIM NICOARĂ
GIOVANNA – BRÂNDUȘA MOȚOC

 
 
Premiera operei Rigoletto a avut loc la 11 martie 1851, la Teatro La Fenice din Veneția. Libretul este scris de Francesco Maria Piave, după piesa Regele se amuză a cunoscutului scriitor francez Victor Hugo. Personajele pline de viață și muzica însuflețită au făcut din Rigoletto una dintre operele preferate ale publicului de-a lungul timpului.

 

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.