„La La Land”. Dulcegării și academism
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-la-land-dulcegarii-si-academism/

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică şi culori. Un film fermecător la suprafaţă, însă dulceag şi convenţional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 decembrie 2016

Deşi debutase în 2009, la doar 24 de ani, cu „Guy and Madeline on a Park Bench”, regizorul american Damien Chazelle devenea cunoscut în întreaga lume în 2014 cu „Whiplash”, un film lansat la Sundance, dar cu un spectaculos traseu festivalier ulterior, încununat la începutul lui 2015 cu trei premii Oscar (şi alte două nominalizări).

„Whiplash” era un film mult prea încrâncenat, chiar demonstrativ, bazat pe ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relaţie maladivă între un toboşar de jazz ambiţios şi un profesor despotic.

Cel mai nou film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, a avut premiera în acest an în Competiţia Festivalului de la Veneţia, unde Emma Stone (care joacă alături de Ryan Gosling) a primit premiul Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă. Includerea filmului în cursa pentru Leul de Aur pare surprizătoare, şi asta pentru că „La La Land” este un musical colorat și ușurel care nu ascunde mari revelații sub suprafața sa poleită.

Un musical care se vrea un omagiu adus Epocii de Aur a unui gen hollywoodian care, de câteva decenii, şi-a pierdut din strălucire – iar asta poate explica atenția pe care „La La Land” o stârnește (asemănătoare cu simpatia pentru „The Artist”). Întoarcerea la tradiţie şi numeroasele referinţe la musicaluri clasice (de la Fred Astaire, Ginger Rogers, Gene Kelly și Jacques Demy la folosirea formatului CinemaScope), trecute prin stilul lui Damien Chazelle, i-au asigurat deja filmului o bună receptare la critica americană şi par să îi garanteze succesul în acest nou sezon de gale de premii din SUA, care se va încheia cu Oscarurile.

În ciuda aceste primiri entuziaste (și parțial justificate), „La La Land” este doar o explozie de culori al cărei principal merit rămâne că surprinde prin reevaluarea unui gen aproape abandonat, prin luarea în serios a unui stil extrem de ofertant cinematografic.

Damien Chazelle își începe filmul foarte promițător – o secvență de muzică și de dans colectiv în timpul unui ambuteiaj pe autostradă, la intrarea în Los Angeles. O secvență de câteva minute frumos coregrafiată, dar a cărei complexitate este doar rareori egalată pe parcurs, și asta pentru că tânărul regizor american e mai interesat de povestea dulceagă de dragoste, în „cetatea filmului”, dintre pianistul jucat de Gosling și actrița aspirantă interpretată de Stone și de obsesiile sale tematice (ambiție, contrastul dintre anonimat și celebritate), decât de valențele reale ale musicalului.

De altfel, pe măsură ce firul narativ se devoalează într-un mod destul de previzibil, este abandonată grija pentru inventivitate coregrafică din debut (unde mai există un spectaculos moment în care protagonista și colegele ei de apartament se pregătesc de o petrecere), în favoarea unor secvențe de romance-musical în doi, care mizează în bună măsură pe farmecul Emmei Stone și al lui Ryan Gosling, două simboluri ale noii generații de actori, puși să imite cuplul Fred Astaire – Ginger Rogers, și pe o bogată cromatică asumat artificială.

Însă, la fel ca „Whiplash”, devine destul de repede evident că „La La Land”, în ciuda aparentei sale lejerități, este un film mai curând academic și care face concesii gustului marelui public. O demonstrație a lui Damien Chazelle că este un regizor talentat și că poate stăpâni un gen dificil. Prea puțin pentru o revoluție în cinema.

„La La Land” a intrat în cinematografe la 23 decembrie, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

Rating: ●●●○○

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.