La limita de jos a cerului. Tineri actori în căutarea recunoaşterii
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-limita-de-jos-a-cerului-tineri-actori-in-cautarea-recunoasterii/

Sergiu Voloc, Ela Ionescu şi Igor Babiac sunt interpreţii rolurilor principale în lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, regizat de Igor Cobileanski. Ziarul Metropolis i-a intervievat pe cei trei actori, care au spus cum au ajuns să joace în film şi ce a însemnat pentru ei.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 Septembrie 2013

Sergiu Voloc, Ela Ionescu şi Igor Babiac sunt interpreţii rolurilor principale în lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, regizat de Igor Cobileanski, cineast născut la Chişinău, dar absolvent de UNATC la Bucureşti, în 1995. Fiecare dintre cei trei tineri actori se află la prima întâlnire cu adevărat semnificativă cu cinematografia şi, cel mai probabil, vom mai auzi de ei. Premisele sunt favorabile: interpretările lor foarte bune reprezintă unul din punctele tari ale acestui film turnat în Republica Moldova şi produs în România.

Student în anul IV la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Igor Babiac transmite ceva din personajul său, protagonistul filmului: este uşor timid, reţinut, introvertit şi mai degrabă tăcut.

La polul opus se află Sergiu Voloc, absolvent al aceleiaşi Academii şi, în prezent, unul din cei mai îndrăgiţi tineri actori din Republica Moldova, un „personaj” în sine – autentic, volubil şi noncoformist. Specializat pe comedie, Sergiu Voloc a fost descoperit de Igor Cobileanski, care l-a distribuit în cele mai cunoscute trei scurtmetraje ale sale: „Când se stinge lumina”, „Saşa, Grişa şi Ion” şi „Plictis şi inspiraţie”, disponibile pe YouTube.

Născută la Piatra-Neamţ, absolventă de teatru la UNATC (clasa Mircea Albulescu) şi, în prezent, actriţă în Bucureşti, unde este implicată în diverse proiecte teatrale, Ela Ionescu s-a integrat perfect în atmosfera colegilor de dincolo de Prut. Şi este foarte mândră şi bucuroasă că a fost implicată în filmul lui Igor Cobileanski, care poate fi văzut de vineri, 27 septembrie, în cinematografe.

Ziarul Metropolis i-a intervievat pe cei trei actori, care au spus cum au ajuns să joace în filmul La limita de jos a cerului şi ce a însemnat pentru ei.

Sinopsis

Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său, Gâscă (Sergiu Voloc), îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte Maria (Ela Ionescu), urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă…

Igor Babiac: „Aş vrea ca acest film să fie pentru mine o lecţie“

Cum ai ajuns să joci în acest film şi să obţii rolul?

Igor Babiac: Am fost văzut într-un spectacol, „Pescăruşul”. Acolo aveam rolul lui Konstantin Treplev şi a venit soţia lui Igor (n.r. – Cobileanski), a văzut spectacolul şi apoi a fost şi Igor. Acolo m-a văzut şi m-a chemat la el în film. Am făcut probe şi pe urmă am fost aprobat.

Erai student la vremea respectivă…

Da, eram şi sunt în continuare.

la limita de jos a cerului

Igor Babiac deţine unul dintre rolurile principale în filmul La limita de jos a cerului

Ce s-a întâmplat mai departe? Cum au fost pregătirile şi repetiţiile?

Am făcut repetiţii timp de o lună şi jumătate înainte de film. Le făceam întotdeauna cu Igor (n.r. – Cobileanski). Le făceam la el acasă, în studioul lui şi, după perioada asta, am început filmările.

Cât de strict a fost în privinţa respectării scenariului? Te-a lăsat să improvizezi?

Au fost momente când, chiar în timpul zilei de filmare, pe platou, interveneau unele schimbări din partea lui Igor. Erau momente când ni se dădea voie să adăugăm de la noi câteva cuvinte, dacă nu ne veneau cele din scenariu.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM La limita de jos a cerului. Exerciţiu de echilibristică

Cât au durat filmările şi care a fost cel mai greu moment?

Filmările au durat vreo lună şi zece zile, din câte îmi amintesc. Momente grele – poate faptul că am avut ceva dificultăţi la Academie să-i ajung din urmă pe colegii mei, pentru că am lipsit foarte mult.

Cum ai simţit rolul? Cum l-ai abordat? Cum ţi-ai descrie personajul?

Cred că în unele lucruri ne asemănăm, chiar şi ca vârstă. Şi asta m-a ajutat. Pe urmă, am trăit şi eu într-un mediu asemănător. De exemplu, blocul în care trăia Viorel este aproape la fel ca cel în care am locuit eu când eram mic. Atmosfera şi tot ce era în jur îmi aminteau de copilărie şi de multe lucruri pe care puteam să le aud că s-au întâmplat cu oameni care locuiau prin preajma mea.

Consideri că este un film realist şi că lucrurile care se înâmplă în film sunt uşor de găsit în Republica Moldova?

Da.

Ce înseamnă pentru tine acest film? Ce speri să se întâmple odată cu lansarea?

Aş vrea ca acest film să fie pentru mine o lecţie. Ce sper de la acest film este să fie văzut şi să-i intereseze pe oameni.

Sergiu Voloc: „Toţi suntem duşi de un val fără sens – asta e ideea filmului“

Ai jucat în toate scurtmetrajele lui Igor Cobileanski. Bănuiesc că te avea deja în minte pentru acest film.

Sergiu Voloc: În aproape toate. A făcut şi „Colecţia de arome” (n.r. – scurtmetraj din 2013), unde eu n-am fost. Pot să spun că am fost chiar la debutul lui ca regizor de film. Am fost ales exact cum a fost ales Igor Babiac în acest film. Eram anul I, îmi dădeam seama că nu prea există perspectivă în acest domeniu, dar că este unicul domeniu unde puteam lua note de 10, 11, 12 ş.a.m.d. Sunt un om cu o intuiţie cât de cât ok, chiar cu aspect de profeţie (n.r. – râde), şi îmi ziceam: „dacă o să nimeresc într-un film, cred că asta o să fie imaginea care pe urmă o să mă ajute”.

Colac peste pupăză, chiar în perioada când mă gândeam, a venit un băiat de la regie-casting şi mi-a spus: „hai, că eşti prietenul meu, cineva face un film şi poate te ia”. Şi, cum pe Igor (Babiac) l-a întrebat dacă are permis şi dacă fumează, pe mine m-a întrebat dacă pot băga un bec în gură la acel film (n.r. – scurtmetrajul „Când se stinge lumina”, 2006) şi i-am spus că pot băga un bec în gură. După care mi-a spus că „n-o să bagi tu un bec în gură, o să-l bagi tu la toţi”. „Ok, aşa e şi mai bine”. Apoi a urmat „Saşa, Grişa şi Ion” (2006), care avea tot un aspect de social-ficţiune.

Pe urmă a urmat „Plictis şi inspiraţie”, unde era tot acest aspect social – poliţie, primărie, care mănâncă toţi dintr-o pâine şi nu împart nicidecum cu cei care sunt oameni normali. După care am mai avut câteva tangenţe cu Igor Cobileanski. I-am zis: „măi, băiatule, mersi mult că pot să te consider un tată al meu în cinematografie”. Chiar sper că el este puntea mea de plecare.

Aşa ai ajuns la „Limita de jos a cerului”…

El mi-a zis că mă vede în film. Mi-a zis că tot timpul am avut roluri mai mult de paiaţă, dar că acum ar trebui să facem ceva serios. Am spus: „Igor, hai să vedem”. Mi-a spus: „tu o să fii un personaj mai serios ca de obicei”. El are foarte multe probleme cu mine cu textul, pentru că nu învăţ. Apoi, suntem Peşti amândoi şi suntem lenoşi. Până la urmă Igor mi-a spus: „Adaugi text, fă ce vrei, să vii la timp şi să putem face un film bun”. Nu mi-a spus că are multe pretenţii. De fapt, el e mai mult tăcut. Ca şi la filmare, îşi pune căştile, stă încruntat, îl întrebi una-alta, el îţi răspunde abia după 15 minute, după ce şi-a făcut tot scenariul în cap.

la limita de jos a cerului

Sergiu Voloc, la conferinţa de presă organizată după vizionarea de la Cinema Elvira Popescu

Cum ţi se pare filmul?

Nu este ceva peste măsura aşteptărilor mele. Este exact ceea ce mi-am închipuit. Nu am vrut să fie un efect gen efectul fluturilor. A fost un efect absolut normal şi sper ca acest film să nu fie urmărit numai de artişti. Să fie urmărit şi de persoanele care sunt la conducere (n.r. – în Republica Moldova), pentru că, chiar dacă despre ei nu se vorbeşte nimic, trebuie să-şi asume această atmosferă din film.

Consideri că atmosfera din film e foarte realistă?

E foarte realistă şi e foarte aproape de politica actuală din republica noastră. De ce spun acest lucru? Pentru că fac un anumit raport cu ţara-mamă şi îmi dau seama că aici lucrurile merg mult, mult mai bine. Nimeni nu spune că nu există păduri fără uscături, dar exită un anumit concept – cultural, social –, oamenii sunt mobilizaţi spre o direcţie unde se dezvoltă ceva. Pe când, la noi, în momentul în care cineva începe astfel de lucruri se loveşte de următorul fenomen: „hai să vedem ce-o să faci mai departe, că noi nu te ajutăm cu nimic”.

Ce înseamnă pentru tine acest film?

Când mi-am citit rolul am zis că e tangenţial cu copilăria şi adolescenţa mea, când era foarte greu să-ţi găseşti sensul vieţii, ca şi în film. Toate personajele sunt lipsite de sensul vieţii. Ele trăiesc după cum îi duce valul. Toţi suntem duşi de un val fără sens – asta e ideea filmului, în viziunea mea.

 

Ela Ionescu: „Este primul meu rol într-un lungmetraj“

Cum aţi ajuns la rol, dat fiind faptul că sunteţi din Bucureşti?

Ela Ionescu: Ştiu povestea de la Igor Cobileanski. După ce a organizat casting în Republica Moldova şi nu a găsit ce căuta, pe cineva potrivit cu ce vedea el pentru acest personaj, ştiu că s-a organizat întâi un casting în Bucureşti pentru fete care cred că au studiat actoria la noi şi care cred că chiar erau din Basarabia. A fost mai restrâns, cumva. Şi cred că abia la doilea sau la al treilea casting din Bucureşti am ajuns şi eu şi asta a fost. Ne-am găsit.

Cât de greu v-a fost cu accentul?

Mi-a fost greu pentru că am avut eu emoţii foarte mari. Fiind din Piatra-Neamţ, nu-mi era străin accentul, dar de la a-ţi fi familiar până la a-l vorbi într-un mod coerent şi credibil e cale lungă. Ce mă stresa, cumva, era să nu fie diferenţa foarte mare între mine şi colegii mei. Dar, până la urmă, cu ajutorul lor, cu multă răbdare, cu mult exerciţiu, cred că nu s-a simţit.

Cum au decurs repetiţiile? Cum a fost atmosfera? Cum v-aţi simţit?

M-am deplasat la Chişinău pentru repetiţii, înainte să înceapă filmările. Atmosfera de la repetiţii a fost foarte caldă şi foarte deschisă. M-am bucurat foarte mult de întâlnirea cu Igor Babiac, care chiar şi-a dorit foarte tare ca lucrurile să meargă foarte bine şi m-a ajutat foarte mult. Şi cu accentul m-a ajutat, cu transcrieri fonetice, şi cu multă răbdare, deschidere şi dorinţă de a face un lucru bun. Şi Igor Cobileanski, care a dezvoltat un cadru foarte familiar şi foarte propice creaţiei.

la limita de jos a cerului

Ela Ionescu este născută la Piatra Neamţ şi este absolventă a UNATC, clasa Mircea Albulescu

Cum aţi descrie personajul dvs? Cum l-aţi simţit?

Personajul meu, Maria, este o fată pe care viaţa nu a adus-o într-un context foarte fericit. Nu are foarte multă educaţie, e într-o relaţie dubioasă cu un individ care e în puşcărie în acest moment. Eu, personal, Ela, cred foarte mult într-un fond mult mai bogat al oamenilor şi nu cred că poţi să judeci unilateral o persoană. De aceea, în abordarea rolului am căutat să văd unde e zona în care, de exemplu, ea l-ar putea iubi pe Viorel, care e un băiat normal, cald, bun. Poate că n-o să reuşească în această viaţă să aibă o relaţie de acest tip. Dar măcar speră, undeva în interiorul ei, nerostit nici măcar în gând. Dar speră că ar putea exista şi varianta asta.

Ce-a fost cel mai greu de la filmări?

Nu-mi amintesc momente grele, pentru că echipa a fost foarte unită. Toată lumea lucra pentru binele filmului şi atunci era o atmoferă foarte ok. Şi, dacă ţi-ar fi fost greu, cumva, găseai sprijin undeva.

Ce înseamnă acest film pentru dvs?

Acest film, pe lângă faptul că e o mare bucurie – deşi cred că, de fapt, asta e cel mai important -, înseamnă întâlnirea cu aceşti oameni minunaţi. Şi înseamnă, până la urmă, primul meu rol într-un lungmetraj, dacă e s-o luăm tehnic. Sper să aibă o viaţă frumoasă şi să fie primit cu deschidere şi înţeles. Sper să emoţioneze şi să schimbe măcar ceva în sufletul cuiva.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto: La limita de jos a cerului

 

17
/10
/17

Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuțit despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

16
/10
/17

M-am întors de la Iași, de la cel mai mare festival de literatură și traducere din partea noastră de Europă, cu un voluminos bagaj de amintiri și cu un la fel de voluminos bagaj de cărți. O săptămână mai târziu, amintirile se împletesc în mintea mea cu fragmentele literare. Las aici un scurt colaj.

16
/10
/17

Un studiu realizat în Marea Britanie, cu ajutorul a 3 milioane de participanți, a relevat faptul că oamenii care aveau tendințe de a fi psihopați preferă muzica rap sau heavy metal. Potrivit studiului, melodiile cel mai puțin psihopatice aparțin genului clasic și jazz-ului...

16
/10
/17

Primul nou spectacol al stagiunii de toamnă la Teatrul LUNI: ”Scara Pisicii”, de Thuróczy Katalin, pe 17 & 18 octombrie, în prezența autoarei. Totul începe într-un bar, unde se și termină, pentru că cineva moare și acesta e în general semn clar de final.

16
/10
/17

Un moment special al programului de manifestări culturale oferite publicului în cadrul Festivalului Naţional de Teatru îl va reprezenta dialogul public organizat pe scena Ateneului Român, ce va reuni două personalităţi de prima mărime ale lumii artistice contemporane, doi oameni care trăiesc de mai bine de 50 de ani cu, din şi prin teatru, aducându-şi – fiecare în felul său – contribuţii esenţiale la dezvoltarea artei scenice.

16
/10
/17

"Şi negru şi alb şi gri", de la Teatrul "Metropolis", "Soldatul de ciocolată" de la Teatrul "Odeon" şi "Don Juan" de la Teatrul de Comedie, toate din Bucureşti, sunt cele trei spectacole care au primit cele mai multe nominalizări, dar şi cele mai multe premii la ediţia a 29-a a Festivalului Naţional de Comedie, organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini".

15
/10
/17

Una dintre cele mai interesante apariții editoriale ale toamnei, „O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, semnată de Andrew Scull, sociolog şi istoric al medicinei, a fost publicată la Editura Polirom, în colecţia „Plural M”.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Romanul „Arhipelagul altei vieți” (traducere din limba franceză de Daniel Niculescu) a fost publicat la Editura Polirom în 2017.

13
/10
/17

Omenirea nu mai are nevoie de Dumnezeu și ar putea, cu ajutorul inteligenței artificiale, să dezvolte o nouă formă de conștiință colectivă care va putea să îndeplinească rolul religiei, a declarat joi scriitorul american Dan Brown, autorul seriei literare "Codul lui Da Vinci". Romancierul american a făcut aceste declarații la Târgul de Carte de la Frankfurt unde își promovează noul său roman, "Origin".

Page 1 of 65612345...102030...Last »