La limita de jos a cerului. Tineri actori în căutarea recunoaşterii
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-limita-de-jos-a-cerului-tineri-actori-in-cautarea-recunoasterii/

Sergiu Voloc, Ela Ionescu şi Igor Babiac sunt interpreţii rolurilor principale în lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, regizat de Igor Cobileanski. Ziarul Metropolis i-a intervievat pe cei trei actori, care au spus cum au ajuns să joace în film şi ce a însemnat pentru ei.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 Septembrie 2013

Sergiu Voloc, Ela Ionescu şi Igor Babiac sunt interpreţii rolurilor principale în lungmetrajul „La limita de jos a cerului”, regizat de Igor Cobileanski, cineast născut la Chişinău, dar absolvent de UNATC la Bucureşti, în 1995. Fiecare dintre cei trei tineri actori se află la prima întâlnire cu adevărat semnificativă cu cinematografia şi, cel mai probabil, vom mai auzi de ei. Premisele sunt favorabile: interpretările lor foarte bune reprezintă unul din punctele tari ale acestui film turnat în Republica Moldova şi produs în România.

Student în anul IV la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, Igor Babiac transmite ceva din personajul său, protagonistul filmului: este uşor timid, reţinut, introvertit şi mai degrabă tăcut.

La polul opus se află Sergiu Voloc, absolvent al aceleiaşi Academii şi, în prezent, unul din cei mai îndrăgiţi tineri actori din Republica Moldova, un „personaj” în sine – autentic, volubil şi noncoformist. Specializat pe comedie, Sergiu Voloc a fost descoperit de Igor Cobileanski, care l-a distribuit în cele mai cunoscute trei scurtmetraje ale sale: „Când se stinge lumina”, „Saşa, Grişa şi Ion” şi „Plictis şi inspiraţie”, disponibile pe YouTube.

Născută la Piatra-Neamţ, absolventă de teatru la UNATC (clasa Mircea Albulescu) şi, în prezent, actriţă în Bucureşti, unde este implicată în diverse proiecte teatrale, Ela Ionescu s-a integrat perfect în atmosfera colegilor de dincolo de Prut. Şi este foarte mândră şi bucuroasă că a fost implicată în filmul lui Igor Cobileanski, care poate fi văzut de vineri, 27 septembrie, în cinematografe.

Ziarul Metropolis i-a intervievat pe cei trei actori, care au spus cum au ajuns să joace în filmul La limita de jos a cerului şi ce a însemnat pentru ei.

Sinopsis

Viorel (Igor Babiac) este un traficant mărunt de droguri care trăieşte într-un orăşel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al său, Gâscă (Sergiu Voloc), îl târăşte după el în visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa îl bate la cap să îşi găsească un serviciu, iar femeia pe care o iubeşte Maria (Ela Ionescu), urmează să plece cu iubitul care trebuie să iasă din arest preventiv. Viorel decide să îşi schimbe viaţa în bine, însă realizează curând că binele e o chestiune relativă…

Igor Babiac: „Aş vrea ca acest film să fie pentru mine o lecţie“

Cum ai ajuns să joci în acest film şi să obţii rolul?

Igor Babiac: Am fost văzut într-un spectacol, „Pescăruşul”. Acolo aveam rolul lui Konstantin Treplev şi a venit soţia lui Igor (n.r. – Cobileanski), a văzut spectacolul şi apoi a fost şi Igor. Acolo m-a văzut şi m-a chemat la el în film. Am făcut probe şi pe urmă am fost aprobat.

Erai student la vremea respectivă…

Da, eram şi sunt în continuare.

la limita de jos a cerului

Igor Babiac deţine unul dintre rolurile principale în filmul La limita de jos a cerului

Ce s-a întâmplat mai departe? Cum au fost pregătirile şi repetiţiile?

Am făcut repetiţii timp de o lună şi jumătate înainte de film. Le făceam întotdeauna cu Igor (n.r. – Cobileanski). Le făceam la el acasă, în studioul lui şi, după perioada asta, am început filmările.

Cât de strict a fost în privinţa respectării scenariului? Te-a lăsat să improvizezi?

Au fost momente când, chiar în timpul zilei de filmare, pe platou, interveneau unele schimbări din partea lui Igor. Erau momente când ni se dădea voie să adăugăm de la noi câteva cuvinte, dacă nu ne veneau cele din scenariu.

Citiţi şi: CRONICĂ DE FILM La limita de jos a cerului. Exerciţiu de echilibristică

Cât au durat filmările şi care a fost cel mai greu moment?

Filmările au durat vreo lună şi zece zile, din câte îmi amintesc. Momente grele – poate faptul că am avut ceva dificultăţi la Academie să-i ajung din urmă pe colegii mei, pentru că am lipsit foarte mult.

Cum ai simţit rolul? Cum l-ai abordat? Cum ţi-ai descrie personajul?

Cred că în unele lucruri ne asemănăm, chiar şi ca vârstă. Şi asta m-a ajutat. Pe urmă, am trăit şi eu într-un mediu asemănător. De exemplu, blocul în care trăia Viorel este aproape la fel ca cel în care am locuit eu când eram mic. Atmosfera şi tot ce era în jur îmi aminteau de copilărie şi de multe lucruri pe care puteam să le aud că s-au întâmplat cu oameni care locuiau prin preajma mea.

Consideri că este un film realist şi că lucrurile care se înâmplă în film sunt uşor de găsit în Republica Moldova?

Da.

Ce înseamnă pentru tine acest film? Ce speri să se întâmple odată cu lansarea?

Aş vrea ca acest film să fie pentru mine o lecţie. Ce sper de la acest film este să fie văzut şi să-i intereseze pe oameni.

Sergiu Voloc: „Toţi suntem duşi de un val fără sens – asta e ideea filmului“

Ai jucat în toate scurtmetrajele lui Igor Cobileanski. Bănuiesc că te avea deja în minte pentru acest film.

Sergiu Voloc: În aproape toate. A făcut şi „Colecţia de arome” (n.r. – scurtmetraj din 2013), unde eu n-am fost. Pot să spun că am fost chiar la debutul lui ca regizor de film. Am fost ales exact cum a fost ales Igor Babiac în acest film. Eram anul I, îmi dădeam seama că nu prea există perspectivă în acest domeniu, dar că este unicul domeniu unde puteam lua note de 10, 11, 12 ş.a.m.d. Sunt un om cu o intuiţie cât de cât ok, chiar cu aspect de profeţie (n.r. – râde), şi îmi ziceam: „dacă o să nimeresc într-un film, cred că asta o să fie imaginea care pe urmă o să mă ajute”.

Colac peste pupăză, chiar în perioada când mă gândeam, a venit un băiat de la regie-casting şi mi-a spus: „hai, că eşti prietenul meu, cineva face un film şi poate te ia”. Şi, cum pe Igor (Babiac) l-a întrebat dacă are permis şi dacă fumează, pe mine m-a întrebat dacă pot băga un bec în gură la acel film (n.r. – scurtmetrajul „Când se stinge lumina”, 2006) şi i-am spus că pot băga un bec în gură. După care mi-a spus că „n-o să bagi tu un bec în gură, o să-l bagi tu la toţi”. „Ok, aşa e şi mai bine”. Apoi a urmat „Saşa, Grişa şi Ion” (2006), care avea tot un aspect de social-ficţiune.

Pe urmă a urmat „Plictis şi inspiraţie”, unde era tot acest aspect social – poliţie, primărie, care mănâncă toţi dintr-o pâine şi nu împart nicidecum cu cei care sunt oameni normali. După care am mai avut câteva tangenţe cu Igor Cobileanski. I-am zis: „măi, băiatule, mersi mult că pot să te consider un tată al meu în cinematografie”. Chiar sper că el este puntea mea de plecare.

Aşa ai ajuns la „Limita de jos a cerului”…

El mi-a zis că mă vede în film. Mi-a zis că tot timpul am avut roluri mai mult de paiaţă, dar că acum ar trebui să facem ceva serios. Am spus: „Igor, hai să vedem”. Mi-a spus: „tu o să fii un personaj mai serios ca de obicei”. El are foarte multe probleme cu mine cu textul, pentru că nu învăţ. Apoi, suntem Peşti amândoi şi suntem lenoşi. Până la urmă Igor mi-a spus: „Adaugi text, fă ce vrei, să vii la timp şi să putem face un film bun”. Nu mi-a spus că are multe pretenţii. De fapt, el e mai mult tăcut. Ca şi la filmare, îşi pune căştile, stă încruntat, îl întrebi una-alta, el îţi răspunde abia după 15 minute, după ce şi-a făcut tot scenariul în cap.

la limita de jos a cerului

Sergiu Voloc, la conferinţa de presă organizată după vizionarea de la Cinema Elvira Popescu

Cum ţi se pare filmul?

Nu este ceva peste măsura aşteptărilor mele. Este exact ceea ce mi-am închipuit. Nu am vrut să fie un efect gen efectul fluturilor. A fost un efect absolut normal şi sper ca acest film să nu fie urmărit numai de artişti. Să fie urmărit şi de persoanele care sunt la conducere (n.r. – în Republica Moldova), pentru că, chiar dacă despre ei nu se vorbeşte nimic, trebuie să-şi asume această atmosferă din film.

Consideri că atmosfera din film e foarte realistă?

E foarte realistă şi e foarte aproape de politica actuală din republica noastră. De ce spun acest lucru? Pentru că fac un anumit raport cu ţara-mamă şi îmi dau seama că aici lucrurile merg mult, mult mai bine. Nimeni nu spune că nu există păduri fără uscături, dar exită un anumit concept – cultural, social –, oamenii sunt mobilizaţi spre o direcţie unde se dezvoltă ceva. Pe când, la noi, în momentul în care cineva începe astfel de lucruri se loveşte de următorul fenomen: „hai să vedem ce-o să faci mai departe, că noi nu te ajutăm cu nimic”.

Ce înseamnă pentru tine acest film?

Când mi-am citit rolul am zis că e tangenţial cu copilăria şi adolescenţa mea, când era foarte greu să-ţi găseşti sensul vieţii, ca şi în film. Toate personajele sunt lipsite de sensul vieţii. Ele trăiesc după cum îi duce valul. Toţi suntem duşi de un val fără sens – asta e ideea filmului, în viziunea mea.

 

Ela Ionescu: „Este primul meu rol într-un lungmetraj“

Cum aţi ajuns la rol, dat fiind faptul că sunteţi din Bucureşti?

Ela Ionescu: Ştiu povestea de la Igor Cobileanski. După ce a organizat casting în Republica Moldova şi nu a găsit ce căuta, pe cineva potrivit cu ce vedea el pentru acest personaj, ştiu că s-a organizat întâi un casting în Bucureşti pentru fete care cred că au studiat actoria la noi şi care cred că chiar erau din Basarabia. A fost mai restrâns, cumva. Şi cred că abia la doilea sau la al treilea casting din Bucureşti am ajuns şi eu şi asta a fost. Ne-am găsit.

Cât de greu v-a fost cu accentul?

Mi-a fost greu pentru că am avut eu emoţii foarte mari. Fiind din Piatra-Neamţ, nu-mi era străin accentul, dar de la a-ţi fi familiar până la a-l vorbi într-un mod coerent şi credibil e cale lungă. Ce mă stresa, cumva, era să nu fie diferenţa foarte mare între mine şi colegii mei. Dar, până la urmă, cu ajutorul lor, cu multă răbdare, cu mult exerciţiu, cred că nu s-a simţit.

Cum au decurs repetiţiile? Cum a fost atmosfera? Cum v-aţi simţit?

M-am deplasat la Chişinău pentru repetiţii, înainte să înceapă filmările. Atmosfera de la repetiţii a fost foarte caldă şi foarte deschisă. M-am bucurat foarte mult de întâlnirea cu Igor Babiac, care chiar şi-a dorit foarte tare ca lucrurile să meargă foarte bine şi m-a ajutat foarte mult. Şi cu accentul m-a ajutat, cu transcrieri fonetice, şi cu multă răbdare, deschidere şi dorinţă de a face un lucru bun. Şi Igor Cobileanski, care a dezvoltat un cadru foarte familiar şi foarte propice creaţiei.

la limita de jos a cerului

Ela Ionescu este născută la Piatra Neamţ şi este absolventă a UNATC, clasa Mircea Albulescu

Cum aţi descrie personajul dvs? Cum l-aţi simţit?

Personajul meu, Maria, este o fată pe care viaţa nu a adus-o într-un context foarte fericit. Nu are foarte multă educaţie, e într-o relaţie dubioasă cu un individ care e în puşcărie în acest moment. Eu, personal, Ela, cred foarte mult într-un fond mult mai bogat al oamenilor şi nu cred că poţi să judeci unilateral o persoană. De aceea, în abordarea rolului am căutat să văd unde e zona în care, de exemplu, ea l-ar putea iubi pe Viorel, care e un băiat normal, cald, bun. Poate că n-o să reuşească în această viaţă să aibă o relaţie de acest tip. Dar măcar speră, undeva în interiorul ei, nerostit nici măcar în gând. Dar speră că ar putea exista şi varianta asta.

Ce-a fost cel mai greu de la filmări?

Nu-mi amintesc momente grele, pentru că echipa a fost foarte unită. Toată lumea lucra pentru binele filmului şi atunci era o atmoferă foarte ok. Şi, dacă ţi-ar fi fost greu, cumva, găseai sprijin undeva.

Ce înseamnă acest film pentru dvs?

Acest film, pe lângă faptul că e o mare bucurie – deşi cred că, de fapt, asta e cel mai important -, înseamnă întâlnirea cu aceşti oameni minunaţi. Şi înseamnă, până la urmă, primul meu rol într-un lungmetraj, dacă e s-o luăm tehnic. Sper să aibă o viaţă frumoasă şi să fie primit cu deschidere şi înţeles. Sper să emoţioneze şi să schimbe măcar ceva în sufletul cuiva.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Foto: La limita de jos a cerului

 

20
/01
/19

Se joacă la Teatrul Bulandra din București spectacolul „Treapta a nou”a (în adapterea scenică a Ancăi Maria Colțeanu), după un text de Tom Ziegler, cu actrițele Manuela Ciucur, Catinca Maria Nistor, Oana Ștefănescu și Adela Bengescu.

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »