„La moara cu noroc” VS „Orizont”, la Muzeul Țăranului
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-moara-cu-noroc-vs-orizont-la-muzeul-taranului/

Bucureştenii sunt aşteptaţi luni 1 Februarie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului – Studio Horia Bernea la o proiecţie eveniment cu cele două lungmetraje adaptate după nuvela lui Ioan Slavici, “Moara cu noroc”.Este vorba despre pelicula “La moara cu noroc” în regia lui Victor Iliu, dar şi cel mai nou film regizat de Marian Crişan ,“Orizont”.

Un articol de Petre Ivan|28 Ianuarie 2016

Evenimentul, organizat de ROVA FILM cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Arhivei Naționale de Filme dar și al Muzelui Țăranului Român, se va desfășura în prezența actorilor Ioana Bulcă și Constantin Codrescu (protagoniștii ecranizării din 1955) și Rodica Lazăr și András Hatházi (actorii din “Orizont”), dar și a regizorului Marian Crișan.

Intrarea la cele două proiecții este liberă, în limita locurilor disponibile.

“Filmul “Orizont” al lui Marian Crișan e mai mult decît o performanță personală a autorului, e un nou început pentru cinematografia română însăși, pe una din cele două coordonate considerate tradițional prin excelență reprezentative: filmul istoric sau de epocă și ecranizările/adaptările din literatura clasică”, declară criticul de film Valerian Sava.

“Marian Crișan „schimbă totul”, atît față de proza din setul fondator al literaturii române, cît și față de filmul la rîndu-i întemeietor de școală, turnat de Victor Iliu sub titlul “La moara cu noroc”, începînd cu mutarea acțiunii în zilele noastre și terminînd cu finalul să-i zecem “antimioritic”: protagonistul nu așteaptă resemnat împlinirea soartei, ci îl ucide pe răufăcător. (…)

Iar dacă Marian Crișan e retroactiv un “challenger” redutabil al lui Victor Iliu, imagistica lui Oleg Mutu concurează eminențele unui Ovidiu Gologan, în timp ce András Hathási, Zsolt Bogdán, Rodica Lazăr și Valeriu Andriuță mă fac să retrăiesc emoțiile de acum exact șaizeci de ani, cînd asistam la filmările de lîngă Brașov, cu uluitoarea „schimbare la față” adusă în iconografia momentului de Constantin Codrescu, Geo Barton, Ioana Bulcă și Colea Răutu” mai spune Valerian Sava.

“Orizont” va avea premiera pe 12 Februarie în cinematografe.

Foto: La moara cu noroc, Orizont – colaj, facebook

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »