La moartea scriitorului Augustin Buzura
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-moartea-scriitorului-augustin-buzura/

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde şi un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susţinut adevăruri istorice şi sociale într-o epocă a minciunii şi falsităţii”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de 78 de ani.

Un articol de Petre Ivan|11 iulie 2017

Membru titular al Academiei Române, scriitorul Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința din județul Maramureș.

A urmat liceul la Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie.

A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri ”Capul Bunei Speranțe” (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele (”De ce zboară vulturul?”, 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă cunoaștere din partea criticii și a publicului.

Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie, ci purtăm tava şi, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranţilor. – Augustin Buzura

Eugen Simion despre Augustin Buzura

Eugen Simion

Acum, când el a dispărut — ce durere pe noi, ce tristețe pentru lumea literară — ne dăm seama că Buzura a fost și rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generația lui, generația ’60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Și tot ca ei și ca alții, el a făcut ca rezistența prin cultură, ceea ce noi am numit după ’90 Rezistența prin cultură, să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar. – Eugen Simion.

Academicianul a menționat că romanele lui Augustin Buzura „au fost citite, căutate, de zeci de mii de oameni, și reeditate”.

Alături de romanele lui, care sunt cunoscute, care au intrat în imaginarul colectiv, în mentalul colectiv, el este, a fost și rămâne, cred, și un publicist serios, ca Octavian Goga și Slavici, dintre ardeleni, adică un om care, în ultimii ani mai ales, în revista ‘Cultura’ pe care a condus-o mai mult de zece ani de zile, el a publicat niște articole de o mare acuitate și de o mare actualitate socială și morală. Așa cum era el tăcut, un om care nu se afișa, el gândea profund și spunea lucruri profunde. – Eugen Simion.

Cristea-Enache despre Augustin Buzura

Daniel Cristea-Enache

Criticul literar Daniel Cristea-Enache l-a descris pe Buzura drept „unul dintre cei mai mari prozatori postbelici din România,

un romancier în adevăratul înțeles al cuvântului și unul dintre scriitorii români care au avut un rol foarte important alături de Marin Preda și alți câțiva pe vremuri foarte grele”.

În deceniile dinaintea căderii comunismului, timp de 20 de ani, prin romanele sale, Augustin Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și a falsității. Dincolo de asta, ca om, îi datorez foarte mult, pentru că este un om care a avut un rol foarte important în viața mea profesională, la Editura Fundației Culturale Române, un om pentru care am și voi avea întotdeauna o mare recunoștință – Daniel Cristea-Enache

Foto: Augustin Buzura, Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache – facebook

 

10
/06
/16

„Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – şi tentaţia constantă –, şi îl văd în toate, transpărând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale şi totuşi sunt.” (Umberto Eco)

06
/06
/16

Cea de a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurată în perioada 1 - 5 iunie la Romexpo, și-a închis porțile, organizatorii și reprezentanții editurilor raportând vânzări mai mari decât la ediția din 2015 a târgului.

03
/06
/16

Cartea „Naufragii”,  de Akira Yoshimura (Humanitas Fiction, 2016) este dintre acele întâmplări rare cu forţa de a deveni o bornă. Viaţa cititorului se împarte firesc: înainte şi după „Naufragii”.

03
/06
/16

Unul dintre cele mai așteptate momente ale ediţiei din acest an a Bookfest îl constituie masa rotundă dedicată lui Amos Oz, cel mai important prozator și eseist contemporan israelian, ale cărui cărți au fost traduse cu succes în seria de autor de la Editura Humanitas Fiction. Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 18.00, la Scena AGORA.

01
/06
/16

La cele peste 30 de evenimente Humanitas din cadrul Bookfest (1-5 iunie), desfăşurate la standul editurii, la standul Israelului - ţara invitată de onoare, şi la Scena Agora, vor vorbi Ana Blandiana, Fania Oz- Salzberger, Lucian Boia, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Teodor Baconschi, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Tatiana Niculescu Bran, Radu Vancu, Ciprian Măceşaru, Cosmin Ciotloş, Dan-Liviu Boeriu, Ioan Stanomir.

01
/06
/16

Astăzi, în ziua în care se deschide târgul de carte Bookfest, unde îşi va relansa ultimul roman, Solenoid, scriitorul Mircea Cărtărescu împlineşte 60 de ani. Tot astăzi îşi serbează ziua de naştere şi soţia sa, poeta Ioana Nicolaie.

31
/05
/16

Fotografii, scrisori de la prieteni și iubiți, unele manuscrise inedite, în total 120 de documente, martore ale iubirilor și ale activității scriitorului francez Marcel Proust, au fost scoase la licitație de casa Sotheby's la Paris.

30
/05
/16

Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest (1-5 iunie), le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele. Pornind de la motto-ul ales pentru a promova prezența Israelului la Bookfest – „Never Stop Dreaming” –, organizatorii au ales să construiască standul sub forma unei fabrici de vise: vizitatorii sunt invitați să își aștearnă gândurile pe hârtie, pentru ca apoi, printr-un mecanism secret, acestea să fie lansate în aer.

29
/05
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, Iulian Tănase povestește despre textele revelatorii, despre poeziile (proaste) din tinerețe  și despre o buclă a sincronicității cu un anume domn Gwyn. 

28
/05
/16

„Ea şi El. Biografia unei relaţii”, cea mai noua apariție din Seria de autor Aurora Liiceanu de la Edituira Polirom, va fi lansată la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016, sîmbătă, 4 iunie, ora 16.00, la standul Editurii Polirom, pavilionul C2, Romexpo.