La mulţi ani, Adrian Văncică – ”Celentano”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-adrian-vancica-celentano/

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinţi”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un beţiv simpatic, un fel de Cetăţean turmentat al zilelelor noastre.

Un articol de Petre Ivan|18 martie 2014

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.

Ceea ce, probabil, publicul nu ştie este faptul că actorul Teatrului Nottara, a cărui zi de naștere o sărbătorim astăzi, 18 martie, a avut, în completarea talentului cu care este înzestrat, un traseu norocos, dar şi plin de trudă.

După studiile de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București, a jucat la Studioul Casandra, un loc ce a avut întotdeauna o aură specială pentru actorii proaspăt-absolvenți.

Acolo a fost protagonist într-un spectacol adaptat după „Micii burghezi” de Maxim Gorki și a interpretat roluri precum Hoțul din

„I love you, America” de J. Clay sau personajele arhetipale Setilă și Craiul, în „Harap-Alb” de Ion Creangă.

Talentul l-a îndrumat iniţial către Teatrul de Comedie, unde a fost Chiriac din „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. La Teatrul Evreiesc de Stat l-a întruchipat pe Fillipo din piesa lui Matei Vișniec, „Angajare de clovn”.

Regizorul Mihai Măniuțiu l-a distribuit în rolul lui Lucentio, din „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare, spectacol montat la Teatrul Bulandra.

În 2003 a jucat primul său rol la Teatrul Nottara: prințul Anatol Kuraghin, în adaptarea romanului „Război și pace”, de Lev Tolstoi.

Au urmat partiturile scenice de succes din „Hangița” de Carlo Goldoni, în regia lui Tino Geirun și „Scandal la operă” de Ken Ludwig, în regia lui Petre Bokor.

Adrian

Adrian Văncică s-a făcut remarcat in productiile Teatrului Nottara

În spectacolul „39 de trepte”, o comedie după un film de Alfred Hitchcock, tot în regia lui Petre Bokor, datorită celor peste zece personaje diferite, pe care le conturează cu inventivitate, Adrian Văncică se aseamănă unui  om-orchestră.

A jucat, de asemenea, în filme cunoscute și apreciate precum: „Hârtia va fi albastră”, „Amintiri din epoca de aur 1”, „Boogie” sau „Marți, după Crăciun”.

Umorul și spontaneitatea i-au oferit posibilitatea să abordeze, cu aceeaşi priză la public, şi stilul stand-up comedy.

Este un optimist, care a învățat de la profesorii săi că profesia de actor depinde nu doar de talent, ci şi de noroc, voință şi multă muncă. Adrian Văncică rămâne totuși un visător.

Într-un interviu, la întrebarea ce ar face dacă ar fi Moș Crăciun, răspunsul a fost amuzant, însă plin de poezie: „M-aș plimba cu sania printre stele, până ar înnebuni renii.”

Foto Adrian Văncică  – Nottara

04
/01
/14

Lia Bugnar, actriţă, regizoare şi scriitoare, împlineşte astăzi 45 de ani. Marcela Moţoc Augessy publică un text-cadou, chiar de ziua ei, în Ziarul Metropolis.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

18
/10
/13

Teodora Stanciu este o figură care ți se lipește de suflet prin farmecul și energia pe care le transmite. Aceeași forță se regăsește și în rolurile pe care le-a avut până acum, indiferent că este vorba despre un one woman show (,,Parfum de viață”) sau despre un rol episodic (,,Casa Zoikăi”).