La multi ani doamnei Olga Tudorache!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-doamnei-olga-tudorache/

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la Oituz, judeţul Bacău, la 11 octombrie 1929. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951 şi începând cu luna septembrie a aceluiaşi an a devenit angajata Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul ‘Nottara’. La Teatrul Tineretului […]

Un articol de |11 Octombrie 2012

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la Oituz, judeţul Bacău, la 11 octombrie 1929.

A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951 şi începând cu luna septembrie a aceluiaşi an a devenit angajata Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul ‘Nottara’.

La Teatrul Tineretului a jucat în numeroase spectacole, precum ‘Dealul vrăbiilor’ (1951), ‘De la patru în sus’ (1953), ‘Ani de pribegie’ (1954), ‘David Copperfield’ (1954), ‘Suflete tari’ (1957), ‘Antigona’ (1957), ‘Ocolul pământului în 80 de zile’ (1960), ‘Vulpile’ (1964) ş.a.

Şi pe scena Teatrului Mic, unde a rămas angajată până în 1978, a jucat o serie de roluri, care i-au pus şi mai mult în valoare talentul: a fost Ducesa de Gloucester în ‘Richard al II-lea’ (1966), Vitoria Lipan în ‘Baltagul’ (1968), Maria Magdalena în ‘Don Juan moare ca toţi ceilalţi’ (1970), Geronte (travesti) în ‘Vicleniile lui Scapin’ (1972), Madge în ‘Philadelphia eşti a mea’ de Bryan Friel (1974), Maria Vasilievna în ‘Unchiul Vanea’ (1978).

A mai interpretat personaje precum: Sarah în ‘Amintirile Sarah-ei Bernhardt’ (1985, colaborare la Teatrul ‘Nottara’), Elena Domnişor în ‘Să nu-ţi faci prăvălie cu scară’ (1985, colaborare la Teatrul Giuleşti), Paula în ‘Aimez vous Brahms’ (1986, spectacol jucat în Israel, la care a făcut şi regia şi dramatizarea), Mama în ‘Întâlniri în pădure’ (1993, colaborare la Teatrul Odeon), Regina în ‘Regina mamă’ (1997, colaborare la Teatrul Naţional Bucureşti), Emilia în ‘Cimitirul păsărilor’ (2000, colaborare la Teatrul Mic), Mama în ‘Peşte cu mazăre’ (2004, colaborare la Theatrum Mundi Bucureşti; a semnat şi regia spectacolului).

Din anul 1976, a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I. L. Caragiale’, la catedra de actorie. Ca profesor, în perioada 1990-1997 a scos şase promoţii de actori. Retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în 2000.

A jucat şi în filme: ‘Tudor’ (1962), ‘Răzbunarea haiducilor’ (1968), ‘Bietul Ioanide’ (1979), ‘Vreau să ştiu de ce am aripi’ (1983), ‘Domnişoara Aurica’ (1986), ‘Tusea şi junghiul’ (1990), ‘Doi haiduci şi o crâşmăriţă’ (1992), ‘O vară de neuitat’ (1993), ‘Faraon’ (2004). A efectuat, de asemenea, o serie de turnee în ţară şi în străinătate.

Dintre premiile şi distincţiile primite amintim: Premiul I pentru interpretare la Festivalul Naţional de Teatru (1969), Premiul revistei ‘Săptămâna’ pentru 25 de ani de activitate teatrală (1979), Premiul I la Festivalul dramaturgiei contemporane Braşov (1986), Premiul special al juriului la ‘Gala dramaturgiei româneşti actuale’ (Timişoara, 1987), Diploma de onoare la Festivalul de Dramaturgie Contemporană (Braşov, decembrie 1997), Premiul Fundaţiei Tofan pentru Cea mai importantă personalitate teatrală a anului 1997 (decembrie 1997), Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Mare Ofiţer acordat de Preşedintele României (2000), Titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti (2001), ‘VÂRSTA DE AUR – Premiul special’, distincţie a Ministerului Culturii şi Cultelor (2001), Trofeul Festivalului Naţional de Teatru ‘I. L. Caragiale’ (2004). A primit Premiul Criticii pentru Cea mai bună actriţă a anului 1997, acordat de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) – Fundaţia Teatrul XXI (februarie 1998), Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă în cadrul Galei Premiilor UNITER (martie 1999), Diploma de popularitate (Gala Premiilor UNITER, 2002).

Alte premii: Premiul pentru interpretare al Uniunii Cineaştilor din România, pentru rol principal feminin în ‘Drumul câinilor’ (1991) şi ‘Tusea şi junghiul’ (1992), Diploma Opera Omnia (Uniunea Cineaştilor, 1996), Diploma Artista de onoare a filmului românesc (2001), Premiul de Excelenţă (Centrul Naţional al Cinematografiei, 2002).

Actriţa Olga Tudorache a primit Marele Premiu al Municipiului Bucureşti la gala de decernare a premiilor municipalităţii pentru artă şi cultură, secţiunea “Artele spectacolului”, care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Capitală.

La 8 aprilie 2010, Olga Tudorache a jucat pentru cea de-a 250-a oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, rolul principal în spectacolul “Regina Mamă” (regia Gelu Colceag). Interpretarea Olgăi Tudorache a fost distinsă cu Premiul AICT pentru cea mai bună actriţă a anului 1997 şi Premiul Tofan pentru cea mai importantă personalitate teatrală a aceluiaşi an.

 

Sursa: Agerpres

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

07
/05
/19

Opera Națională București prezintă joi, 9 mai, începând cu ora 18:30 Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea, iar conceptul regizoral poartă semnătura lui Alex Nagy. Pe scenă vor evolua soliștii Oana Andra, Simonida Luțescu, Stanca Maria Manoleanu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Crina Zancu, Lucian Corchiș, Paul Lungu, Daniel Pop, Filip Panait, cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București. 

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

06
/05
/19

INTERVIU Ilona a jucat în două spectacole la Teatrul Metropolis, prima dată pe când era freelancer, „sau șomer, cum se mai spune”, precizează actrița. E un loc special pentru ea, a funcționat ca o trambulină. Între timp, Ilona a prins aripi, joacă în multe teatre din capitală și mai e și angajată, la Comedie. Iată cum a fost.

06
/05
/19

Teatrul Odeon a lansat în stagiunea 2001-2002 programul „Dans la Odeon”, program ce și-a propus să aducă în atenția publicului arta dansului profesionist din România și din străinătate, sub forma unor Gale Extraordinare. Ediția din acest an, a XVIII-a, va avea loc vineri, 17 mai, ora 19:00, în Sala Majestic a Teatrului Odeon.

06
/05
/19

Să primești prima ta pereche de cizme abia la 6 ani, nu poate fi un lucru pe care să-l uiți ușor. Chiar dacă aceste cizme au fost purtate anterior de fratele tău mai mare. Bucuria de a fi și tu încălțat corespunzător pentru mediu sărăcăcios în care trăiești îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Cel puțin așa s-a întâmplat cu Samuel Bistrian, omul care acum încalță copii săraci ai lumii.

03
/05
/19

Cu adâncă durere în suflet, colegii din Teatrul Național anunță stingerea din viață a celei care a fost și va rămâne pentru totdeauna Minunata Doamnă a Teatrului Românesc ILINCA TOMOROVEANU, care a luminat cu blândețea, profunzimea și puterea harului său numeroasele personaje cărora le-a dat viață pe scenă și pe marele sau micul ecran...

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

25
/04
/19

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriță cu voce de aur – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitații celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureș, Reghin și Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

Page 10 of 802« First...89101112...203040...Last »