La multi ani doamnei Olga Tudorache!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-doamnei-olga-tudorache/

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la Oituz, judeţul Bacău, la 11 octombrie 1929. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951 şi începând cu luna septembrie a aceluiaşi an a devenit angajata Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul ‘Nottara’. La Teatrul Tineretului […]

Un articol de |11 octombrie 2012

Actriţa Olga Tudorache s-a născut la Oituz, judeţul Bacău, la 11 octombrie 1929.

A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951 şi începând cu luna septembrie a aceluiaşi an a devenit angajata Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde şi-a desfăşurat activitatea neîntrerupt, până în 1966, când teatrul a fuzionat cu Teatrul ‘Nottara’.

La Teatrul Tineretului a jucat în numeroase spectacole, precum ‘Dealul vrăbiilor’ (1951), ‘De la patru în sus’ (1953), ‘Ani de pribegie’ (1954), ‘David Copperfield’ (1954), ‘Suflete tari’ (1957), ‘Antigona’ (1957), ‘Ocolul pământului în 80 de zile’ (1960), ‘Vulpile’ (1964) ş.a.

Şi pe scena Teatrului Mic, unde a rămas angajată până în 1978, a jucat o serie de roluri, care i-au pus şi mai mult în valoare talentul: a fost Ducesa de Gloucester în ‘Richard al II-lea’ (1966), Vitoria Lipan în ‘Baltagul’ (1968), Maria Magdalena în ‘Don Juan moare ca toţi ceilalţi’ (1970), Geronte (travesti) în ‘Vicleniile lui Scapin’ (1972), Madge în ‘Philadelphia eşti a mea’ de Bryan Friel (1974), Maria Vasilievna în ‘Unchiul Vanea’ (1978).

A mai interpretat personaje precum: Sarah în ‘Amintirile Sarah-ei Bernhardt’ (1985, colaborare la Teatrul ‘Nottara’), Elena Domnişor în ‘Să nu-ţi faci prăvălie cu scară’ (1985, colaborare la Teatrul Giuleşti), Paula în ‘Aimez vous Brahms’ (1986, spectacol jucat în Israel, la care a făcut şi regia şi dramatizarea), Mama în ‘Întâlniri în pădure’ (1993, colaborare la Teatrul Odeon), Regina în ‘Regina mamă’ (1997, colaborare la Teatrul Naţional Bucureşti), Emilia în ‘Cimitirul păsărilor’ (2000, colaborare la Teatrul Mic), Mama în ‘Peşte cu mazăre’ (2004, colaborare la Theatrum Mundi Bucureşti; a semnat şi regia spectacolului).

Din anul 1976, a fost conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I. L. Caragiale’, la catedra de actorie. Ca profesor, în perioada 1990-1997 a scos şase promoţii de actori. Retragerea efectivă din învăţământ a avut loc în 2000.

A jucat şi în filme: ‘Tudor’ (1962), ‘Răzbunarea haiducilor’ (1968), ‘Bietul Ioanide’ (1979), ‘Vreau să ştiu de ce am aripi’ (1983), ‘Domnişoara Aurica’ (1986), ‘Tusea şi junghiul’ (1990), ‘Doi haiduci şi o crâşmăriţă’ (1992), ‘O vară de neuitat’ (1993), ‘Faraon’ (2004). A efectuat, de asemenea, o serie de turnee în ţară şi în străinătate.

Dintre premiile şi distincţiile primite amintim: Premiul I pentru interpretare la Festivalul Naţional de Teatru (1969), Premiul revistei ‘Săptămâna’ pentru 25 de ani de activitate teatrală (1979), Premiul I la Festivalul dramaturgiei contemporane Braşov (1986), Premiul special al juriului la ‘Gala dramaturgiei româneşti actuale’ (Timişoara, 1987), Diploma de onoare la Festivalul de Dramaturgie Contemporană (Braşov, decembrie 1997), Premiul Fundaţiei Tofan pentru Cea mai importantă personalitate teatrală a anului 1997 (decembrie 1997), Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de Mare Ofiţer acordat de Preşedintele României (2000), Titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti (2001), ‘VÂRSTA DE AUR – Premiul special’, distincţie a Ministerului Culturii şi Cultelor (2001), Trofeul Festivalului Naţional de Teatru ‘I. L. Caragiale’ (2004). A primit Premiul Criticii pentru Cea mai bună actriţă a anului 1997, acordat de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) – Fundaţia Teatrul XXI (februarie 1998), Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă în cadrul Galei Premiilor UNITER (martie 1999), Diploma de popularitate (Gala Premiilor UNITER, 2002).

Alte premii: Premiul pentru interpretare al Uniunii Cineaştilor din România, pentru rol principal feminin în ‘Drumul câinilor’ (1991) şi ‘Tusea şi junghiul’ (1992), Diploma Opera Omnia (Uniunea Cineaştilor, 1996), Diploma Artista de onoare a filmului românesc (2001), Premiul de Excelenţă (Centrul Naţional al Cinematografiei, 2002).

Actriţa Olga Tudorache a primit Marele Premiu al Municipiului Bucureşti la gala de decernare a premiilor municipalităţii pentru artă şi cultură, secţiunea „Artele spectacolului”, care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Capitală.

La 8 aprilie 2010, Olga Tudorache a jucat pentru cea de-a 250-a oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, rolul principal în spectacolul „Regina Mamă” (regia Gelu Colceag). Interpretarea Olgăi Tudorache a fost distinsă cu Premiul AICT pentru cea mai bună actriţă a anului 1997 şi Premiul Tofan pentru cea mai importantă personalitate teatrală a aceluiaşi an.

 

Sursa: Agerpres

04
/11
/14

După Fest(in) pe Bulevard, un festival iniţiat şi organizat de Teatrul Nottara, pentru Teatrul Nottara a urmat a 24-a ediţie a Festivalul Naţional de Teatru, organizat de UNITER, în care au fost selectate două producţii ale teatrului - Noul locatar de Eugène Ionesco şi Aniversarea de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

04
/11
/14

“Nu vreau să mor până nu termin de trăit!”, spunea autorul "muşatismelor". Tudor Muşatescu, unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi şi umorişti români, s-a stins din viaţă într-o zi de 4 noimebrie (1970), la vârsta de 67 de ani.

03
/11
/14

Dacă aţi crezut că muzica nu ţine de foame, v-aţi înşelat. Pentru unii chiar merge şi ca aperitiv, înainte de o ciorbiţă fierbinte. De exemplu pentru actorul de comedie Claus Pilgaard, cunoscut sub numele de Chili Klaus, care a pus la cale un spectacol picant.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

03
/11
/14

Actriţa Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor şi a declarat într-un interviu recent că "este foarte puţin probabil să nu existe nimic acolo, în spaţiu", dezvăluind de asemenea că a acceptat să joace în filmul SF "Interstellar" întrucât adoră astronomia

03
/11
/14

În stagiunea 2014-2015 Teatrul de Comedie adaugă repertoriului său un spectacol inedit: Rencontres de Dragoș Huluba, cu Violeta Huluba și Dragoș Huluba. Un spectacol bazat pe sinteza unor diferite mijloace de expresie scenică: pantomimă, dans, step, teatru, gest, o împletire de muzică și lumini.

03
/11
/14

Marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe.