La mulți ani, Emanuel Pârvu!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-emanuel-parvu/

Actorul, regizorul şi scenaristul Emanuel Pârvu împlineşte astăzi 40 de ani. S-a născut pe 12 februarie 1979 la Bucureşti, iar multe din vacanţele copilăriei le-a petrecut într-un sat de lângă Bacău, la bunicii materni.

Un articol de Cristina Enescu Aky|12 februarie 2019

Tatăl său a fost unul dintre primii fotografi care au semnat un contract cu o agenție internațională (Reuters) după 1989. La 20 ani s-a dus la Londra, a început prin a spăla pahare la un restaurant și a ajuns apoi asistent de manager, dar s-a întors în țară după un an și jumătate din cauza unei dureri de măsea.

După ce a studiat timp de 3 ani cinematografia, Emanuel Pârvu s-a mutat la facultatea de teatru din cadrul UNATC și a absolvit în 2005 Arta actorului la clasa profesorului Gelu Colceag. Ulterior, spune el, și-a dat seama că anii de cinematografie i-au fost extrem de utili pentru cariera de regizor de film. În anul III de facultate a câștigat un concurs și a început să joace la Teatrul Bulandra alături de Victor Rebengiuc și Marcel Iureș, într-un spectacol în regia lui Liviu Ciulei. Întâlnirea cu marele regizor, spune el, i-a marcat parcursul și viziunea asupra teatrului și a filmului.

„Pe mine oamenii cu certitudini, cu multă siguranță, mă sperie foarte tare. Eu am multe dubii, îmi pun foarte multe întrebări.”

A abordat atât roluri de teatru (printre care în spectacolele Despre bărbați și femei, O spovedanie, Crimă la Howard Johnson) cât și roluri în peste 20 de filme (printre care Pororoca, Aniversarea și Bacalaureat, filmul regizat de Cristian Mungiu care a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2016) și a regizat câteva scurt-metraje (printre care O familie –premiat la festivalul Betting on Short din 2009-, Pui, cartofi prăjiți și-o Cola -premiul pentru cel mai bun scurt-metraj de ficțiune la Anonimul 2012). După o perioadă în care a semnat regia serialului În puii mei de la Antena 1 (legat de care spune că are un mare regret, anume „că ceea ce am făcut eu nu a fost perceput ca o parodie, ca un semnal de alarmă mascat”), Emanuel Pârvu a părăsit televiziunea în favoarea lung-metrajelor, continuând și să regizeze și să joace și în spectacole de teatru.

În 2017, primul lung-metraj în regia sa, Meda sau partea mai puțin fericită a lucrurilor, a câștigat premiul pentru regie și cel pentru cel mai bun actor (Șerban Pavlu) la Festivalul de film de la Sarajevo. Scurt-metrajul regizat de el în 2018, Totul e foarte departe, care a câștigat premiul la categoria sa la festivalul Anonimul, a fost selecționat anul acesta și la Festivalul de film de la Glasgow.

„Dacă vrei cu toată ființa ta un lucru concret (nu să zbori pe lună cu aripi de plastic) atunci cred că ar trebui să-ți pui toată energia în acel proiect. Și dacă fondurile de stat te pun să aștepți, mai bine faci tu.”

La Teatrul Metropolis, pe Emanuel Pârvu îl puteți regăsi în această stagiune în spectacolele O zi de vară (în care semnează și adaptarea după textul omonim al lui Slawomir Mrozek), Ultimii (textul și regia Mimi Brănescu, spectacol care a avut premiera acum câteva zile, pe 9 și 10 februarie), 1949 (Judecata) (spectacol în care joacă alături de Adrian Titieni și la care este co-autor al scenariului precum și regizor și creator al conceptului și scenografiei) și Konkurs (spectacol la care semnează și regia).

„Un film nu poate schimba lumea. Dar sigur te poate provoca să simţi alte lucruri, să poţi să vezi şi alte puncte de vedere la care nu te-ai gândit, poate aduce opinii şi poate mişca anumite pietre.”

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

16
/09
/23

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi - TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.