La mulţi ani, Margareta Pogonat!
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-margareta-pogonat/

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul şi săbaticii”.

Un articol de Petre Ivan|6 martie 2014

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care a cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul Actorul şi săbaticii.

Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie 1933, la Iaşi, mama sa fiind, de asemenea, o actriţă renumită a vremurilor respective, iar tatăl său, om politic.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finti, după care şi-a făcut debutul pe cu piesa „Două lozuri”, în care a jucat impreună cu Grigore Vasiliu Birlic.

O perioadă de timp a colaborat cu Teatrul de Stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi şi Teatrul de Stat din Ploieşti.

Începând cu anul 1974 şi până în anul 1998, când s-a pensionat, Margareta Pogonat a jucat doar pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, unde a fost distribuită în piese precum „Patru lacrimi”, „Oameni feluriţi”, „Sentimente şi naftalină” şi „Omul care face minuni”.

În cinematografie a debutat în anul 1957, cu rolul din filmul „Pasărea furtunii”, în care jucau şi Mircea Albulescu, Ştefan Ciubotăraşu, Paul Sava, Costache Antoniu şi Fory Etterie. Au urmat multe alte roluri, printre care cele din peliculele „Două lozuri” (1957), „Lumină de iulie” (1963), „Meandre” (1966), „Legenda” (1968), „Tinereţe fără bătrâneţe” (1968), „Pope Joan” (1972), „Zestrea” (1972) şi „Trei scrisori secrete” (1974).

Margareta Pogonat

Margareta Pogonat, în Meandre (1966)

În anul 1975, Margareta Pogonat a fost distribuită în filmul „Actorul şi sălbaticii”, regizat de Manole Marcus, şi distins cu două premii ale Asociaţiei Cineaştilor din România. A mai jucat şi în „Gloria nu cântă” (1976), „Regăsirea” (1977), „Clipa” (1979), „Visul unei nopţi de iarnă” (teatru TV, 1980), serialul „Lumini şi umbre” (1993), „Gaiţele” (1993), „Binecuvântată fii, închisoare” (2002), serialul „Cuscrele” (2005) şi „Margo” (2006).

Ca regizor, Margareta Pogonat a pus în scenă spectacole precum „Cineva are să vină” (de Jon Fosse), „Caii la fereastră” (de Matei Vişniec) şi „Gustul mierii” (de Shelagh Delaney).

După anul 1990, s-a dedicate şi activităţii didactice, predând actoria la Universităţile Spiru Haret şi Ecologică din Capitală.

Margareta Pogonat

În 2009, Margaretei Pogonat i-a fost decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate, iar doi ani mai târziu a primit o stea pe aleea “Walk of Fame” din faţa cinematografului din Ploieşti.

UPDATE Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, 11 mai 2014, la vârsta de 81 de ani…

Foto cu Margareta Pogonat – cinemagia

01
/08
/15

Născut pe 31 iulie 1952 la la Târgu-Jiu (dar trecut în acte pe 1 august), Horaţiu Mălăele a jucat în zeci de piese de teatru şi filme, a regizat cu aceeaşi pasiune şi este un talentat autor de caricaturi şi picturi.

29
/06
/15

Este unul dintre cei mai buni şi mediatizaţi actori din generaţia lui. Poate fi văzut în spectacole de teatru, în filme, în scurtmetraje (aproape în toate scurtmetrajele), ba chiar (foarte des) şi în reclame la televizor.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan