La mulți ani, Sophia Loren: 85 de ani și un nou film
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-multi-ani-sophia-loren-85-ani-si-un-nou-film-dupa-multi-ani-de-absenta/

Sophia Loren a împlinit astăzi 85 de ani. În urmă cu scurt timp, legenda cinematografiei italiene a terminat filmările la pelicula „La vita davanti a se”, regizată de unul dintre fiii ei, Edoardo Ponti.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2019

Sex simbol al anilor ’50 – ‘70, câștigătoare a două premii Oscar, Sophia Loren a primit la Cluj,  în 2016, Premiul pentru întreaga carieră la TIFF.

În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola la Robert Altman.

Și-a început cariera de actriță în 1950, la vârsta de 15 ani, iar primul său rol important a fost în L’Oro di Napoli (1954), al lui De Sica.Peccato che sia una canaglia / Too Bad She’s Bad (1954) a fost primul film alături de Marcello Mastroianni, actorul care avea să-i devină un colaborator constant pe marele ecran.

Printre ele, Matrimonio all’italiana (1964), pentru care a fost nominalizată la Oscar, comedia La moglie del prete (1970) și Ieri, oggi, domani / Yesterday, Today, Tommorow, cu o scenă de striptease care a intrat în istorie.Sophia Loren și-a fascinat, de altfel, partenerii de platou. Printre ei, Cary Grant, Peter Sellers, Clark Gable, Frank Sinatra, Gregory Peck, Jack Lemmon, Paul Newman, Marlon Brando.

Momentul care a propulsat-o printre marile staruri de cinema ale lumii a fost anul 1958, când a semnat un contract cu studioul Paramount, la Hollywood.

”Cary Grant era extrem de chipeş, genul de bărbat care-ţi făcea inima să stea, când intra într-o încăpere. Se mişca ca un dansator, ca şi cum dansa în aer. În plus, avea un simţ al stilului extraordinar şi era şi foarte romantic, aşa cum poate fi cineva care îţi trimite sute de flori dintr-odată.” – Sophia Loren

În 1961, rolul dramatic al mamei din La Ciociara (1961), în regia lui Vittorio de Sica, i-a adus 22 de premii internaționale, inclusiv unul de interpretare la Cannes și un Oscar, devenind prima actriță premiată cu statueta pentru un film străin și prima actriță italiană distinsă cu acest trofeu.La apogeul carierei sale, a fost plătită cu 1 milion de dolari ca să joace în The Fall of the Roman Empire (1964).

sophia loren

Ultima peliculă din lunga colaborare cu Vittorio de Sica a fost Il viaggio (1974), în care a jucat alături de Richard Burton.

Sophia Loren a fost recompensată de-a lungul carierei și cu patru trofee Globul de Aur pentru World Film Favorite – Female, prestigiosul Cecil B. DeMille Award, un Premiu BAFTA și deține recordul de a fi distinsă cu șase Premii David di Donatello pentru cea mai bună actriță.

”Când am hotărât să-mi scriu autobiografia a fost, de fapt, o încercare de a-mi păstra intactă dragostea pentru soţul meu. Am inclus în carte o fotografie din anul 1954, în care Carlo îmi mângâie părul. Vorbeşte mai mult despre iubirea noastră decât o pot face o mie de cuvinte.” – Sophia Loren

În 1991, a fost onorată de Academia Americană de Film pentru întreaga carieră, fiind declarată o „comoară a cinematografiei mondiale”, iar în 1999 a fost recunoscută de către American Film Institute drept una dintre marile legende ale epocii de aur de la Hollywood. Mick Jagger și Keith Richards i-au dedicat o melodie – „Pass the Wine (Sophia Loren)”.

Foto: Sophia Loren – facebook

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.