La o şuetă nocturnă cu Sylvia Plath
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-o-sueta-nocturna-cu-sylvia-plath/

Iris Spiridon mai scoate o piesă de excepţie din cufărul cu păpuşi vechi. Spectatorii pătrund în sală ca printr-o oglindă fermecată, în toiul unei şedinţe de spiritism. Trei tinere în rochii negre invocă spiritul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale secolului XX.

Un articol de Teodora Gheorghe|27 Februarie 2014

Sau „Midnight chat with Sylvia Plath“. Iris Spiridon mai scoate o piesă de excepție din cufărul cu păpuși vechi. Spectatorii pătrund ȋn sală ca printr-o oglindă fermecată, ȋn toiul unei ședințe de spiritism. Trei tinere ȋn rochii negre invocă spiritul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale secolului XX.

Ȋntr-o atmosferă de mister luciferic și lună plină, Ioana Marchidan, Letiția Vlădescu și Ioana Anastasia Anton reȋnvie geniul tulburat al Sylviei Plath, enigmatica scriitoare americană care și-a azvȃrlit de pe umeri povara vieții la doar 30 de ani.

Pe măsură ce vraja se ȋnfiripă, ele ne vorbesc cu glasul Sylviei, o voce răsunȃnd din poemele sale. Un jurnal ȋngălbenit dezvăluie tainele femeii care tȃnjea după „o iubire arzătoare, dar una cu care să pot trăi.”
Midnight chat with Sylvia Plath
 

 

Letiţia Vlădescu, Ioana Anastasia Anton şi Ioana Marchidan, în „Midnight chat with Sylvia Plath“

Din faldurile timpului, se distinge cȃte un bărbat. Niciunul nu e cu adevărat real, mai degrabă o umbră al unui sarcastic: „ce-ar fi fost dacă?“. Și totuși, unul dintre ei ȋși croiește drum spre existență. Numele lui e Richard. Să fie el cel pentru care s-a sinucis? Ȋn jurul mesei de spiritism gravitează o suită de ȋntrebări. Toate oftează după un răspuns, dar Sylvia Plath nu spune niciodată mai mult decȃt versurile ei.

Spectrul ei se arată ȋn cele din urmă și nu e cum ne-am fi așteptat. Melania Magré seamănă cu o femeie-copil ȋnchisă pentru eternitate ȋntr-o clepsidră unde nisipul mării curge de jos ȋn sus, dinspre neființă spre tăcere.

Melania Magre

Costumul de baie albastru și pălăria chic evocă o senzualitate resemnată, stinsă demult, dar care continuă să mocnească ȋntr-un buzunar obscur al trecutului. Pentru domnișoarele moarte, fericirea nu e decȃt o poză, un carnaval meschin, pare să spună.

Tristețea ȋi stă răstignită pe chip sub forma unui zȃmbet straniu. Dacă n-aș ști mai bine, aș crede că ȋși așteaptă tortul aniversar. Doar că Sylvia a suflat de mult ȋn lumȃnări. Ȋn cameră s-a făcut ȋntuneric, petrecerea s-a sfȃrșit. Din cȃnd ȋn cȃnd, ȋn beznă mai sclipește cȃte o amintire: figura blȃndă a tatălui, suferința morbidă lăsată ȋn urmă de moartea lui, unchiul Frank sau o pereche de pantofi roșii.

„Midnight chat with Sylvia Plath” este un spectacol răscolitor de lectură și magie, care ți se strecoară ȋn inimă ca o otravă dulce, ȋn acordurile unei muzici melancolice. Sugestii: timp de o oră, familiarul se uită și banalul se lasă la intrarea ȋn teatru, undeva pe Hristo Botev. Pentru că ȋnăuntru se fabrică un frumos coșmar cu iz literar.

Premiera spectacolului a avut loc la Teatrul Mignon, luna aceasta.

Foto din Midnight chat with Sylvia Plath – Dani Ioniţă

28
/11
/18

„Regina Maria” de Dr. Venerus Popa, după o idee de Manuela Hărăbor și Alexandru Bindea, este o evocare a unor personalităţi şi momente din istoria de acum 100 de ani. Spectacolul, care aduce în prim plan adevăruri cutremuratoare, încă necunoscute marelui public, se joacă zilele acestea la Teatrul Metropolis.

28
/11
/18

"Cade zăpada, / Tu nu vei veni în seara asta / Cade zăpada / Şi inima mea se îmbracă în negru, / Acest cortegiu mătăsos, / Cu totul în lacrimi albe / Pasărea pe creangă / Jeleşte farmecul. (...)". "Tombe la neige", unul din marile succese ale lui Salvatore Adamo, a fost un mare hit în Franța anului 1963.

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

27
/11
/18

Cine Europa prezintă o comedie perfectă de sărbători pentru întreaga familie! Pe 6 decembrie, special de Moș Nicolae, se vor ține proiecții în avanpremieră în majoritatea cinematografelor! Filmul poate fi vizionat din 7 decembrie în cinematografele din România dublat sau subtitrat în limba română, iar în unele orașe chiar și dublat în limba maghiară.

26
/11
/18

Cinesseur despre Bertolucci: Zicea Truffaut, prin '75: "Astăzi, un regizor trebuie să admită ideea că munca sa va fi judecată, eventual, de cineva care nu a văzut niciodată un film de Murnau".  După aproape 20 de ani, Bertolucci îi prelua vorbele și completa: "Am ajuns să fim judecați de oameni care nu au văzut niciun film de Truffaut"

Page 30 of 791« First...1020...2829303132...405060...Last »