La Teatrul Naţional din Bucureşti soseşte „Un tramvai numit dorinţă“ din Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-teatrul-national-din-bucuresti-soseste-un-tramvai-numit-dorinta-din-budapesta/

Multipremiatul spectacol „Un tramvai numit dorinţă” al Teatrului Radnóti din Budapesta se va juca sâmbătă, 14 septembrie 2013, la ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|30 august 2013

Multipremiatul spectacol „Un tramvai numit dorinţă“ al Teatrului Radnóti din Budapesta se va juca sâmbătă, 14 septembrie 2013, la ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Bazat pe una din cele mai cunoscute piese al dramaturgului american Tennessee Williams, spectacolul beneficiază de o transpunere originală, semnată de doi importanţi creatori maghiari, regizorul Sándor  Zsótér şi  scenografa Mária Ambrus, recunoscuţi şi pentru teatrul lor semnificativ şi sugestiv, bazat pe imagini, pe care l-au impus pe scenele dominate până la ei de reprezentări realiste.

Viziunea regizorală este susţinută de o distribuţie bine aleasă, în frunte cu actriţa Adél Kováts.  Apreciată de critici pentru performanţa emoţionantă şi puterea acordată tulburătorului personaj Blanche, artist important al trupei Teatrului Radnóti Miklós încă din 1993,  Adél Kováts a fost distinsă în 2012 cu Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal la Festivalul Naţional de Teatru. Cu aceeaşi ocazie, spectacolul a mai fost premiat pentru cea mai bună regie (Sándor  Zsótér) şi pentru cel mai bun decor (Mária Ambrus).

Regizorul Sándor Zsótér pune accentul pe elementul tragic al piesei. De data aceasta, nu mai este tragedia unei singure persoane, ci a patru. Nu mai este vorba despre opoziţia dintre distrugerea epocii idealizate şi realitatea prezentă, acest  spectacol  ne spune povestea a patru destine total lipsite de speranţă şi de viitor.

Nánay István,
critic de teatru

Versiunea spectacologică maghiară recurge la un limbaj dur, cu structuri comice şi referinţe contemporane, acţiunea concentrându-se pe relaţiile dintre principalii protagonişti.

Adel Kovats si  Csanyi  Sandor

Turneul are loc în cadrul unui program de schimburi bilaterale. Actorii cunoscutului Teatru Radnóti din Budapesta revin la Bucureşti după ce, în 2010,  au prezentat cu mult succes piesa contemporană „Apaşii de la Dunăre”.

Info:

Spectacolul va fi supratitrat în limba română (traducerea – Ana Scarlat). Durata spectacolului: 3 ore (cu pauză). Preţul biletelor: 40 şi 20 lei.

Biletele se pun în vânzare marţi 3 septembrie 2013, la Agenţie de bilete a TNB, care funcţionează provizoriu în foaierul Sălii Media (dinspre Hotelul Intercontinental), cu intrare pe la bariera din strada Batiştei.

Foto credit: Koncsz Zsuzsa

 

 

 

08
/10
/23

„Atunci când scriu, am acest sentiment foarte puternic și foarte clar, că ceea ce scriu este scris deja. Că există undeva acolo... Și că eu trebuie doar să-l pun pe hârtie, înainte să dispară”.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.