LA TRAVIATA, operă în concert, transmisă online de ONB pe 18 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-traviata-opera-in-concert-transmisa-online-de-onb-pe-18-aprilie/

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziţiona de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.

Un articol de Liliana Matei|16 aprilie 2021

Opera Națională București transmite online opera în concert „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Spectacolul din acestă săptămână este un act cultural unic prin concept și calitate, care prezintă iubitorilor artei lirice povestea tragică a celei mai cunoscute curtezane a Parisului din prima jumătate a secolului XIX.

Marie Duplessis a marcat existența unor artiști precum compozitorul Franz Liszt și scriitorul Alexandre Dumas-fiul. Acesta din urmă, în semn de omagiu postum, a ales-o drept muză pentru celebrul său roman „Dama cu camelii”. Giuseppe Verdi a folosit romanul drept sursă de inspirație pentru opera sa, „La Traviata”. Prima reprezentație a operei la București a avut loc în anul 1856, la câțiva ani de la premiera mondială de la Teatrul La Fenice din Veneția.

Partiturile protagonistei și ale celorlalte personaje sunt extrem de spectaculoase. La scurt timp după ce Verdi a compus „La Traviata”, a devenit un fel de cutumă în istoria operei ca partitura Violettei să reprezinte o rampă de lansare pentru orice primadonă care dorește să își demonstreze virtuozitatea în abordarea acutelor și să-și reveleze „comorile” vocale.

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta, dirijor al Operei Naţionale Bucureşti din 2001. Dirijorul are numeroase concerte şi înregistrări cu Orchestra Naţională Radio, cu Orchestra de  cameră Radio, cu Filarmonica „George Enescu“, Filarmonica din Iaşi şi cu alte orchestre din ţară. Vlad Conta are, în afara succesului naţional, o carieră internaţională bogată: director muzical la Regina Symphony Orchestra (Canada), prim-dirijor invitat la Teatro Regio di Torino (Italia), şef de orchestră la Teatrul Municipal din Biel-Bienne (Elveţia), maestru corepetitor la Opera din Monte Carlo şi la Grand Théâtre din Geneva.

30
/05
/19

SoNoRo Conac „À la française” continuă în lunile iunie și iulie și cheamă publicul într-o vacanță de vară armonioasă. Muzica de cameră va răsuna fantastic în impresionantele biserici fortificate din ținutul Haferland, dar si castele, vile, conace si alte clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc din județele Brașov, Oradea, Sibiu, Argeș și Iași. 

29
/05
/19

În prag de vară, ritmul plin de foc și de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian ASTOR PIAZZOLLA. Miercuri, 5 iunie (19.00), ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO - sub bagheta dirijorului italian ROBERTO SALVALAIO - și violoncelistul RĂZVAN SUMA vă propun un program cu lucrări de Piazzolla, ca Le grand tango, Kicho, Tango no. 2 – Cantengue sau Recordando, suită pentru orchestră de coarde.

23
/05
/19

Un moment unic pentru cultura europeană! Pe 25 mai 2019, publicul român poate asista, în direct, la o dublă aniversare excepţională: Opera de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de la inaugurare cu o nouă versiune a lucrării lui Richard Strauss, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, creaţie centenară în acest an.

22
/05
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 26 mai 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nuntalui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie.