Laetitia Casta a vrăjit publicul la FITS 2022!
https://www.ziarulmetropolis.ro/laetitia-casta-a-vrajit-publicul-la-fits-2022/

Modelul şi actriţa franceză Laetitia Casta a fost prezentă, în 1 iulie, la Sibiu, pe scena Filarmonicii de Stat, în cadrul unei conferinţe speciale FITS găzduite de profesorul şi teatrologul Octavian Saiu. Aceasta a fost a doua sa apariţie pe scena de la Sala Thalia, după prima reprezentaţia a spectacolului „Clara Haskil, Preludiu şi Fugă”, joi, 30 iunie.

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2022

În dialogul cu Octavian Saiu, la care publicul a avut acces gratuit, artista a povestit despre începuturile carierei sale de model și despre reticența părinților de a-i permite să pășească în această lume strălucitoare. La 16 ani, Laetitia Casta apărea deja pe coperta a trei reviste și astfel, povestește chiar ea, și-a dat seama că poate deveni un personaj prin intermediul unei fotografii. Asta, în ciuda timidității pe care a încercat s-o învingă pășind pe scena de teatru: „Eu cred că timiditatea este o calitate, nu un defect. Când sunt pe scenă nu simt că sunt privită sau vulnerabilă, ci că eu îi privesc de pe scenă pe spectatori.”

Întrebată ce știa despre Clara Haskil, rolul din spectacolul prezentat la FITS, artista a răspuns că nu avea nicio idee despre personajul pe care urma să-l joace: „A fost o mare descoperire. Nu ascultam muzică clasică, dar acum observ cum creează sensibilitate și liniște interioară în rândul oamenilor (…) În spectacol am surprins fiecare personaj din viața Clarei. Regizorul și cu mine am încercat să nu pară doar un simplu monolog, ci un film hollywoodian”.

Despre teatru, Laetitia Casta a spus că permite actorilor să redevină copii: „Acest copil interior trebuie sa fie hrănit, alintat, încurajat să vorbească. Când sunt pe scenă, trebuie să fiu un copil. Copiii sunt prinși în lumea pe care o joacă, este ceva diferit de munca din fiecare zi. Teatrul este plăcerea jocului, plăcerea de a dărui”.
Considerăm, la fel ca Laetitia Casta, că opinia spectatorilor este cea mai importantă, astfel încât am cerut câteva păreri la ieșirea din sală. Toți cei care ne-au răspuns au elogiat spectacolul și jocul actriței, redăm doar două dintre ele:

”Am venit special de la Brașov s-o văd pe Laetitia Casta. A fost modelul meu preferat, i-am urmărit cariera, și pe cea de actriță de film, dar nu am crezut că voi avea vreodată șansa s-o văd pe o scenă din România. Sunt foarte impresionat de talentul ei, este absolut fabuloasă. Felul în care a reușit să întruchipeze atâtea personaje pe scenă, o singură femeie, atâtea vârste, atâtea personalități, m-a impresionat profund. Venisem să văd o femeie frumoasă, dar am descoperit o actriță desăvârșită! Mulțumesc, FITS!” (Radu, 51 de ani, Brașov)

”Nu știam de festival sau spectacol, am venit la Sibiu cu alte treburi, dar am avut ocazia să cumpăr bilet de la cineva care nu a mai putut ajunge și nu regret nici o secundă. Am asistat la un regal de teatru, o femeie – frumoasă, absolut, dar acest aspect devine neimportant pe scenă – care are incredibilă forță și pasiune și talentul nemărginit de a trece de la un personaj la altul fără nici o dificultate. Și aș vrea să remarc și pianista, care a fost foarte bună, de asemenea. Așa spectacol, mai rar!” (Mirela, 34 de ani, București)

17
/10
/13

Spectacolele „Îngropaţi-mă pe după plintă“, „Lear(a)“, „Căsătoria“ şi „Conul Leonida faţă cu reacţiunea“, cu Mariana Mihuţ, nu vor mai avea loc în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (25 octombrie-3 noiembrie), din cauza îmbolnăvirii actriţei.

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Vreţi să vedeţi un BMW înaintând pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe muzica lui Mozart? Astfel îşi deschide spectacolul Felix Alexa, regizorul celebrei piese gogoliene „Revizorul“.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.

15
/10
/13

În această seară, începând cu ora 18:30, în sala „Horia Lovinescu“ a Teatrului „Nottara“, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, va avea loc premiera spectacolului Mobila si durere de Teodor Mazilu.

15
/10
/13

Astăzi a avut loc conferinţa de lansare a proiectului 5 Licee 5 Teatre. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Matei Basarab’’ şi a reunit atât reprezentanţi ai teatrelor bucureştene, cât şi instituţii guvernamentale.

15
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Roxanne, debutul lui Vali Hotea, este un film onest care, în pofida lipsei valenţelor cinematografice, reuşeşte să se achite onorabil de sarcina angajată. Din păcate, lungmetrajul nu străluceşte şi nu lasă aproape deloc spectatorului oportunitatea de a broda singur semnificaţii.