Lansare album Andrei Șerban si”Lucia di Lammermoor”, la Opera din Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-album-andrei-serban-silucia-di-lammermoor-la-opera-din-iasi/

Sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 17:30, maestrul Andrei Șerban va susţine la Opera Naţională Română Iaşi o conferinţă de presă la care va avea are acces şi publicul. Împreună cu Mihaela Marin, Andrei Şerban va lansa albumul bilingv „Regia de operă. Gânduri şi imagini”, urmând ca de la ora 18.30 să aibă loc spectacolul ”Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia maestrului.

Un articol de Petre Ivan|5 ianuarie 2016

După spectacol, primarul Mihai Chirica îi va acorda Titlul de ”Cetățean de onoare al Municipiului Iași” regizorului Andrei Serban.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim (Premiul pentru cel mai bun dirijor al stagiunii 2014-2015 la Gala Premiilor Operelor Naționale, Iași, 2015). Decorul este creat de Octavian Neculai, iar costumele poartă semnătura Liei Manțoc.

“Poate din toate spectacolele mele de operă, Lucia a fost cel mai controversat. Evoluția oricărei montări care rupe tradiția e menită să înfrunte tot felul de furtuni.

Spectatorii “specialiști” de operă sunt în majoritate destul de conservatori, căci admiră tradiția și acceptă doar ce e cunoscut, sau mai bine zis ce vor ei să recunoască, dar refuză de la început ce e diferit.

Poți să-i surprinzi, dar surpriza trebuie să fie una relativă, le trebuie mult timp ca să se obișnuiască. Pe drept cuvânt spunea Nietzsche că “alegem din obișnuiță și comoditate să ne placă doar ceva cu care suntem familiari.”

Nu suntem liberi, dar suntem comozi. Doar că la Bayreuth, la fel și la Bastille, toate reluările care au urmat au schimbat treptat atitudinea publicului.Andrei Serban

După 20 de ani, Lucia, când încă se reia, se joacă cu casa închisă și asta demonstrează că felul în care am interpretat povestea, pe cât de șocant și radical părea la premieră, avea sens, nu era doar un fel de a epata de dragul originalității.

Versiunea Luciei ieșene continuă ideea celei de la Opera Bastille din Paris, deși există diferențe clare, atât în costume (epoca s-a schimbat) cât si în decor. Și cu alți interpreți și dirijori, spectacolul devine oricum altul”, declară maestrul Andrei Șerban.

Din distribuție fac parte:

Lucia – Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată (Premiul pentru cel mai bun debut feminin al stagiunii 2013-2014 / Premiul pentru cel mai bun debut feminin al stagiunii 2014-2015)

Enrico – Jean Kristof Bouton

Edgardo – Florin Guzgă (Premiul pentru cel mai bun debut masculin al stagiunii 2014-2015)

Arturo – Andrei Fermeşanu

Raimondo – Dan Popescu (Opera Brașov)

Alisa – Maria Macsim Nicoară

Normanno – Andrei Apreotesei

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Operei (0332.888.448) cât și online. Prețurile variază în funcție de locurile din sală între 10 și 60 de lei. Locurile cu pret redus 50% pentru elevi, studenti si pensionari se vand doar la balcon, in limita locurilor disponibile. Accesul copiilor sub 7 ani la acest spectacol este strict interzis.

Foto: Andrei Serban – facebook

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.