Lansare de carte: „Deborah” de Cătălin Mihuleac
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-deborah-de-catalin-mihuleac/

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecţia „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2019

Deborah este un roman alimentat de studiul evenimentelor și jurnalismului din epoca interbelică, care imaginează apoi destinele întortocheate ale personajelor în comunism și în perioada postcomunistă și care nu ignoră nimic din ce este uman și surprinzător în noi, chiar și umorul, ironia sau erotismul și chiar în cele mai dureroase și de neînțeles dintre situații. La eveniment vor vorbi: Cătălin Mihuleac, Tania Radu și Radu Paraschivescu.

Cartea comprimă câteva intervale esențiale din istoria României – între 1918 și 2018 –, concentrate în jurul poveștilor de viață ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viața lui Deborah, născută la Câmpulung și deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru. Prigoana evreilor e văzută prin ochii lui Deborah, în scene foarte puternice, ca și episoadele care surprind deportările în Transnistria, într-un tablou de epocă ce reunește personaje memorabile. Antisemitismul românesc din perioada interbelică, prea puțin discutat, este reprezentat prin câteva personaje centrale sau episodice inspirate din realitate – pamfletarul care aprinde violența naționalismului extremist sau studentul legionar care acționează omorând și care este disculpat de întreaga societate.

„Există eroine de roman care intră între coperte greu, ca într-un corset. Pe altele, capitolele flutură fără grație, aidoma hainelor uzate pe o sperietoare din lanul de grâu. Nu-i cazul lui Deborah. Deplasându-se – în pantofi cu talpă de lemn, pe tocuri sau în baston – de la o perioadă istorică la alta, în cei aproape o sută de ani ai săi de viață, ea nu este o simplă eroină de roman. Ea este o femeie-roman, ea este un veac de femeie, ea este o istorie vie. Îmbolnăvitoare și tămăduitoare, brutală ca un sloi și tandră ca un gheizer, umană și inchizitoare, perversă și naivă, bine-venită și regretabilă, imprevizibilă și descifrabilă, montană și oceanică, Deborah face din cititor ceea ce a făcut în timpul scrierii romanului din autor – un gigolo de conversație, un secretar de plictiseală, un sparring partner de polemică, un bursier de insomnii. Suferind cronic de nesomn, Deborah este un personaj la care scriitorul și cititorul visează într-o deplină solidaritate.“ – Cătălin Mihuleac

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook, aici.

La fel ca cele două volume anterioare ale proiectului lui Cătălin Mihuleac, Deborah nu este o carte tipică a literaturii Holocaustului. Un lucru bine observat de presa din Austria, Germania sau Elveția, odată cu traducerea în limba germană a romanului America de peste pogrom, cu titlul Oxenberg & Bernstein, numit pe rând „o dramă emoționantă”, „o tragedie impresionantă”, „melodramă rece” sau „basm ironic”. „Limba scriitorului Cătălin Mihuleac vădește o plăcere barocă de a povesti, ideile sale sunt nu arareori drastice până la acerbe, iar acțiunea atinge o temă neîndrăgită în Europa de Est: antisemitismul din țările socialiste. Că lui Mihuleac i-a reușit un roman de un comic debordant în ciuda acestui fundal serios dovedește măiestria lui de povestitor.”, spune Sigfried Schibli în cronica din Basler Zeitung. Iar Andreas Platthaus scrie pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung: „romanul se dovedește o confruntare de neuitat cu istoria: nu doar că este istorisită crima uriașă, pe exemplul unui pogrom în general necunoscut, cu o vizualitate pe care o știam numai de la cei mai mari, de la Primo Levi, Imre Kértesz, Jean Améry, Robert Antelme; dar este oferită și o schiță sumbră a României de după revoluția din decembrie 1989 și a tuturor ciudățeniilor sociale și comerciale ale deceniilor care i-au urmat.”. Iar Gabriel Rath declara în Die Presse am Sonntag:„Nu există nimic comparabil cu istorisirea lui Mihuleac, decât poate romanul „Nouă cufere” al lui Béla Zsolts. […] Pur și simplu totul se potrivește, fiecare personaj, fiecare frază, fiecare cuvânt. Cătălin Mihuleac a compus o capodoperă. O carte mai bună nu veți citi în acest an.”

În următoarea săptămână sunt programate alte trei întâlniri cu scriitorul Cătălin Mihuleac, la Brașov, Galați și Iași, în turneul de lansare a romanului „Deborah”:

– sâmbătă, 14 decembrie, ora 18:00, CenaKLUb Tiuk (nr. 136), cu Cătălin Mihuleac,  la Librăria Humanitas Brașov. Invitați, alături de autor, Anca Zaharia și Mihail Vakulovski.

– marți, 17 decembrie, ora 18:00, Lansare a romanului „Deborah” în Librăria Humanitas Galați. Alături de Cătălin Mihuleac vor fi Doru Căstăian și Cezar Amariei.

– miercuri, 18 decembrie, ora 18:00. Cătălin Mihuleac în dialog cu Maria Florea, jurnalist senior TVR Iași, la Librăria ”Orest Tafrali” din Iași.

O recomandare de lectură de la Radu Paraschivescu înainte de lansare: „O aventură răscolitoare şi totodată un pariu: acela de a scrie despre lucruri cumplite mobilizând, printre altele, resursele unui comic de situaţie şi de limbaj greu de găsit în literatura română de azi.”

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.