Lansare de carte: „InFuzion#Ispita”, la Gaudeamus 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-infuzionispita-la-gaudeamus-2019/

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduieşte, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezenţa scriitorilor şi artiştilor care au participat la acest proiect inovator.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2019

Proiectul In.Fuzion a adus laolaltă 12 artiști vizuali și 12 scriitori din generații diferite. Aceștia au lucrat în echipe de câte doi – un scriitor și un artist –, fiecare echipă propunând la final câte două texte și două lucrări de artă ce sunt reproduse în această carte-album. Volumul se adresează publicului de specialitate, cunoscător al scenei artistice și literare, dar și liceenilor, studenților, iubitorilor de cultură, în general.

Participanții la proiect sunt scriitorii Lavinia Braniște, Marius Chivu, Robert Gabriel Elekes, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Pârvulescu, Valeriu Mircea Popa, Simona Popescu, Andrei Ruse, Marcel Tolcea, Matei Vișniec, și artiștii vizuali Aurel Bulacu, Anca Maria Ciofîrlă, Suzana Dan, Mircia Dumitrescu, Mirela Iordache, Alexandru Jakabhazi, Róbert Köteles, Sofia Ovejan, Eugen Raportoru, Florin Stoiciu, Dan Paul Ungureanu, Naiana Vătavu. Coordonatorul proiectului este Anca Maria Ciofîrlă, iar editorii volumului sunt Robert Șerban și Oana Fotache.

InFuzion#Ispita este un proiect al asociației culturale Montage.

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.

11
/09
/19

Asociația Fascination, în parteneriat cu Fun Science Romania și televiziunea educațională Da Vinci, lansează emisiunea ,,Știința Altfel” pe canalul de youtube ,,Profesorul Trasnit TV”. Emisiunea își propune să ofere o perspectivă amuzantă, trăsnită și interactivă asupra lecțiilor de fizică și chimie ce se regăsesc în programa școlară.

11
/09
/19

Ieri a avut loc conferința de lansare a celei de a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Organizatorii au anunțat noutățile și numele invitaților care vor sosi la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019.

07
/09
/19

Julius Meinl, în parteneriat cu asociația Arta nu Mușcă, anunță lansarea Tramvaiului Poeziei. Acesta va circula pe ruta tramvaiului 1, în perioada 10 septembrie – 01 octombrie, și va transforma fiecare călătorie într-un moment de relaxare. Va întâmpina călătorii cu decoruri speciale, cărți de poezie, cafea, muzică și multe alte surprize.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucian Boia (editura Humanitas).

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.

25
/08
/19

Am inaugurat o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

23
/08
/19

"Îmi place poza asta pentru că-l înfățișează pe Andrei Pleșu așa cum îl cunosc eu: un om ludic, firesc, lipsit de bățoșenia pe care unii ar crede că o impune statutul lui și, în același timp, un om cald, deschis, integrator. Tot așa e și ca om de cultură, iar prezența sa în spațiul cultural de la noi (nu numai prin cărțile lui, dar și prin instituțiile pe care le-a creat) ne-a ajutat enorm să regăsim sau să reconstruim normalitatea. Mulțumim, Andrei Pleșu! La mulți ani!" - Cezar Paul-Bădescu. Scriitorul şi eseistul Andrei Pleşu împlineşte, astăzi, 71 de ani.