Lansare de carte online: „Cazul doctorului Kukoțki“ de Ludmila Ulițkaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-de-carte-online-cazul-doctorului-kukotki-de-ludmila-ulitkaia/

Miercuri, 25 noiembrie, începând cu ora 19.30, Editura Humanitas Fiction vă invită să vizionaţi lansarea romanului „Cazul doctorului Kukoţki” de Ludmila Uliţkaia (traducere din rusă de Gabriela Russo), recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“, colecţie coordonată de Denisa Comănescu.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2020

Cartea este saga unei generații și o explorare îndrăzneață a medicinei, memoriei, eticii, misticismului și iubirii.

La eveniment participă: Marina Constantinescu, jurnalistă, Ioana Nicolaie, scriitoare, și Ioan Stanomir, publicist și politolog. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Evenimentul va fi difuzat pe pagina de Facebook a editurii Humanitas Fiction și pe #HumanitasYouTube. Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud.

Urmăriți mesajul scriitoarei Ludmila Ulițkaia pentru cititorii români, cu ocazia apariției romanului Cazul doctorului Kukoțki aici.

Peste jumătate de secol de istorie a Rusiei e panoramată în acest roman vast, bogat în evenimente, în care evoluează doctorul Kukoțki și familia sa. Dincolo de inefabilul dar al povestitului etalat cu strălucire de Ludmila Ulițkaia, importante sunt problemele etice – mai ales raportul dintre știință și religie –, dezbătute firesc, așa cum de altfel apar în toată proza sa.

„Ulițkaia a reușit să împletească organic țesătura tradițională a unui roman de familie, cu relațiile dintre generații, iubiri, drame și tragedii, dintr-o perspectivă modernă conform căreia corpul femeii devine o metaforă filozofică universală.“ – Sovremennaia russkaia literatura

Pavel Kukoțki, eminent medic ginecolog, cu un dar aproape supranatural pentru diagnosticare, asistă la dramele provocate de interzicerea avorturilor de către Stalin în 1936 și pornește o campanie intensă pentru a schimba această lege. O replică iscată din convingerea că întreruperea de sarcină trebuie permisă în anumite cazuri, aruncată în timpul unei discuții aprinse, distruge relația de dragoste aproape ireală pe care o are cu soția lui. Din clipa aceea, viața din casa lor, atât de armonioasă până atunci, începe să se destrame, iar destinele membrilor familiei ies de pe făgașurile previzibile. Pe fundalul unei istorii tumultuoase de peste jumătate de secol – arestări și deportări, sfârșitul epocii staliniste, dezghețul, boema moscovită a euforicilor ani ’60 – se pun în discuție valori umane și eterne întrebări despre dragoste și indiferență, iertare și moralitate, înțelegere reciprocă și alegeri personale, într-o narațiune care te ține în plasa ei de la prima până la ultima frază.

„Ludmila Ulițkaia este un Tolstoi al secolului XXI.“ – Russia Beyond

Ludmila Ulițkaia, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006). Înmormântare veselă (1997; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Cortul verde, tradus în română cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), iar în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în pre­zent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz.

 

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.