Lansare raport de cercetare „Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe”
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansare-raport-de-cercetare-consumul-cultural-al-tinerilor-s%cc%a6i-tinerelor-din-oras%cc%a6ele-mici-s%cc%a6i-mijlocii-perspective-feministe/

Marti, 7 februarie, ora 18.30, la Seneca Anticafe, strada Arhitect Ion Minu nr 1, se lansează raportul de cercetare „Consumul cultural al tinerilor și tinerelor din orașele mici și mijlocii. Perspective feministe” realizat de Asociaţia Room 2046 şi Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România, cu ocazia derulării proiectului F-SIDES Chapters – o serie de cinecluburi feministe în urbanul mic şi mediu din România.

Un articol de Ziarul Metropolis|3 februarie 2023

Obiectivul principal al cercetării a fost cartografierea ofertei culturale din orașele mici și mijlocii, cu accent pe felul în care acestea le permit tinerilor să exploreze teme care țin de egalitatea de gen și să își formeze propriile valori politice. Una dintre principalele concluzii ale cercetării este faptul că spațiile publice formale (biblioteci, centre culturale) încă joacă un rol important în harta mentală a tinerilor, fiind printre cele mai frecvente răspunsuri la opțiunile de consum cultural local și proiecte alternative. De asemenea, raportul subliniază importanța încurajării poziției tinerilor de (potențiali) co-creatori ai activităților culturale, atât în orașele cu o infrastructură deficitară, cât și ca ideal de participare culturală mai angajată a tinerilor.

Deschiderea evenimentului va fi făcută de Dr. Alexander Kallweit, reprezentant Friedrich-Ebert-Stiftung în România, urmată de o prezentare a principalelor concluzii, realizată de Carmen Voinea, autoarea cercetării.

Lansarea raportului va fi însoțită de un panel în cadrul căruia se vor discuta rezultatele cercetării. Invitații panelului sunt Iulia Popovici, expertă în programe culturale românești și europene, Oana Băluță, cercetătoare specializată în gen și politică, și Mihai Lupu, reprezentant al EduCaB, platformă dedicată creșterii capacității bibliotecilor publice din România.

18
/12
/13

LSD Theatre Show nu este teatru. Este spectacol. Ziarul Metropolis vă invită să-l vedeți duminică, 22 decembrie, ora 20:00, la Godot Café-Teatru. Participând la concurs, puteți câștiga una dintre cele două invitații duble.

08
/12
/13

I-am invitat pe spectatori să ne trimită povestiri care să conţină experienţele lor culturale de la Teatrul Metropolis. Am primit pe adresa redacţiei 28 de povestiri. Patru dintre ele vor fi publicate în Ziarul Metropolis şi vor primi invitaţii la „Lecţia de violoncel“, cu Radu Beligan.