Lansarea calendarului 2016 Leontina Văduva 30
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-calendarului-2016-leontina-vaduva-30/

Sâmbătă, 19 decembrie, începând cu ora 19:00, la sediul Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7, Sector 1), va avea loc lansarea calendarului 2016  LEONTINA VĂDUVA 30.

Un articol de Liliana Matei|14 decembrie 2015

Vor participa: Leontina VĂDUVA (soprană), Claudia POPA (Director creart), Alice NĂSTASE BUCIUTA (director Revista Tango – Marea Dragoste) și Mihai STAN (președinte Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură).

Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și-au dorit ca prin realizarea calendarului 2016 LEONTINA VĂDUVA 30 să marcheze împlinirea a 30 de ani de activitate a celebrei soprane. Evenimentul se înscrie în strategia creart de promovare a marilor artiști români. Calendarul aniversar, ce urmează a fi distribuit cu Revista Tango – Marea Dragoste în luna ianuarie 2016, cuprinde imagini din arhiva personală a sopranei Leontina Văduva, imagini ce prezintă o mică parte din activitatea artistei pe cele mai importante scene ale lumii: Royal Opera House Covent Garden – Londra, Théâtre du Capitole du Toulouse, Teatro alla Scala din Milano, Gran Teatre del Liceu – Barcelona, Opéra Comique de Paris, Opéra National de Bordeaux, Opera Municipal de Marseille, Opéra de Toulon etc. Cu ocazia lansării calendarului, soprana Leontina VĂDUVA, alături de pianista Alina PAVALACHE, va susține un minirecital de arii de operă, urmat de o sesiune de autografe.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație prin confirmare până la data de 15 decembrie 2015, la tel.: 021 318 38 04 sau e-mail: office@creart.ro.

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

Page 143 of 145« First...102030...141142143144145