Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, de Dan Chișu, amânată
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-in-cinematografe-a-filmului-5-minute-de-dan-chisu-amanata/

Lansarea în cinematografe a filmului „5 Minute”, scris şi regizat de Dan Chişu, a fost amânată. Lungmetrajul ar fi trebuit să aibă premieră naţională pe 27 martie 2020, fiind distribuit de Domestic Film. Decizia a fost luată ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi în acord cu măsurile luate deja de autorităţi pentru evitarea răspândirii noului virus, Covid -19.

Un articol de Petre Ivan|16 martie 2020

„Deși eram nerăbdător să ne întâlnim pe 27 martie în cinematografe, se pare că viața bate filmul definitiv în perioada asta. Amânăm, dar nu ne predăm și sper să ne vedem cât de curând la lansarea filmului. Așa că vă rog, gândiți-vă măcar 5 minute înainte de a lua decizia de a ieși din casă. Acum cel mai important e să stăm acasă, numai așa vom trecem peste criză”, declară regizorul Dan Chișu.

Producătorul filmului Anamaria Antoci adaugă: „Adesea subiectele filmelor pe care le producem sunt inspirate din niște evenimente marcante care ne definesc societatea în care trăim. Și totuși, astăzi ne confruntăm la nivel global, și nu doar în România, cu o realitate nemaiîntâlnită de generații întregi. Inevitabil, lansarea filmului nostru se amână până când ne vor reveni cu toții din această criză. Este de datoria noastră să ne comportăm responsabil și să stăm în casă în perioada care urmează”, concluzionează Anamaria Antoci.

Lungmetrajul a avut premiera mondială în octombrie 2019, în competiția oficială a celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.

Drama îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian şi Aida Economu.

Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale. Într-un cinematograf din București rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp după începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.

Imaginea filmului este semnată de Adrian Silișteanu, montajul – de Letiția Ștefănescu, sunetul – de Marius Leftărache, scenografia – de Gina Călin, costumele – de Adina Bucur, machiajul – de Dana Roșeanu, coafura – de Manuela Simionescu. Producător este Anamaria Antoci.

„5 Minute” este o producție Domestic Film, în coproducție cu DaKINO Production, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Programului Europa Creativă – Media al Uniunii Europene, Heineken România, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/5minutefilm

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.