Lansarea romanului „Și se auzeau greierii” de Corina Sabău, la Librăria Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-romanului-si-se-auzeau-greierii-de-corina-sabau-la-libraria-humanitas-cismigiu/

Marţi, 21 ianuarie, la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui lansarea romanului „Și se auzeau greierii” de Corina Sabău, publicat recent în colecţia 821.135.1 – Scriitori români contemporani, la Editura Humanitas.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2020

Romanul este o investigație psihologică a feminității și a vieții de cuplu, pe un fundal al României comuniste care a produs trauma generației decrețeilor. Corina Sabău găsește calea narativă potrivită pentru a își ajuta cititorii să vadă și să simtă articulațiile unei lumi, presiunile sociale și un traseu personal credibil care puteau conduce la soluția nefericită la care multe femei au fost obligate să apeleze. Vor vorbi, alături de autoare, criticul literar Cosmin Ciotloș și Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției 821.135.1 – Scriitori români contemporani. Actrița Eliza Păuna va citi câteva fragmente din roman.

Și se auzeau greierii e un roman scurt, puternic, cu o temă necruțătoare: avorturile clandestine dinainte de Revoluția din 1989 și consecințele lor cumplite asupra existenței individuale. Confesiunea unei femei, directă, cu rare momente de tandrețe și căldură, atunci când gândurile i se îndreaptă către fetița ei, Sonia, recompune fracturat, dar în detalii de o acuitate uneori insuportabilă un capitol întunecat din istoria românească. Fie că vorbește despre viața muncitoarelor din fabricile comuniste, că rememorează momente dintr-o copilărie chinuită, marcată de figura unui tată violent, sau că face să se audă, la final, vocea Soniei, cartea păstrează un ritm și o intensitate care taie răsuflarea cititorului.

„Mi-am trăit copilăria în anii ’80, într-un mic oraș de munte, la adăpost de istorie. Cu colegii mei de la Școala generală nr. 3 făceam toate nebuniile din lume, în orele de PTAP doamna dirigintă ne du­cea în Parcul Ştefănescu să adunăm castane, mă consideram norocoasă când la cofetăria Garofiţa băgau savarine, nu-mi dădea prin cap s-o compar pe Angela Similea cu Rolling Stones, iar părinţii mei nu aveau ambiţii nemăsurate în ceea ce mă privește. Despre cruzime nu știam mare lucru pe atunci, mult mai târziu, după Revoluție, am aflat că în anii aceia au murit cel puțin 10.000 de femei în urma avorturilor ilegale. Că până şi moartea lor a fost folosită ca propagandă. Că trupul neînsufleţit al uneia dintre aceste femei a fost expus în fabrica în care lucra, avertisment pentru celelalte muncitoare. Când întâmplarea asta îmi revenea în minte mă suspectam că n-am reținut corect, că așa ceva, chiar și înainte de ’89, n-ar fi fost posibil. Am început să scriu Şi se auzeau greierii din nevoia de a accepta. Am încercat să integrez realitatea cu ajutorul literaturii.“ (Corina Sabău)

Corina Sabău a debutat cu romanul Blocul 29, apartamentul 1 (2009), selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, distins cu Premiul pentru debut în roman în cadrul Colocviilor Romanului Românesc și nominalizat la Premiile revistei Observator cultural și Marile Premii Prometheus. Fragmente din roman au apărut în antologia de proză românească contemporană Das Leben wie ein Tortenboden. Neue Rumänische Prosa (Viața ca un blat de tort), publicată la editura germană Transit. În 2012 a publicat un al doilea roman, Dragostea, chiar ea. A fost coscenaristă a filmului Toată lumea din familia noastră (2012), regizat de Radu Jude și produs de Hi Film, câștigător a numeroase premii internaționale. Fragmente din romanul Și se auzeau greierii au apărut în antologia 16 prozatori de azi (Humanitas, 2018).

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.