Lansarea volumului Civilizatia Analfabetismului, de Mihai Nadin
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-volumului-civilizatia-analfabetismului-de-mihai-nadin/

Progresul ştiinţific şi inovaţia tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenţei pe care acestea o au asupra existenţei şi creativităţii umane. Civilizaţia Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmaţii. În perioada 3 – 11 februarie 2016 vor avea loc o serie de evenimente de lansare a volumului Civilizaţia analfabetismului, de Mihai Nadin, apărut la Editura Spandugino.

Un articol de Petre Ivan|1 februarie 2016

În centrul cărții Civilizația analfabetismului stau fenomenele legate de tranziția de la o civilizație dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie și comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultățile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare și economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.

Civilizatia AnalfabetismuluiÎn această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depășesc necesitatea și posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacțiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca și mijloacele cele mai uluitoare de intercondiționare socială.

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații.

Miercuri, 3 februarie 2016, ora 14:00,

în Amfiteatrul Spiru Haret al Facultății de Matematică (Bucureşti). Prezintă cartea alături de autor Academicianul Solomon Marcus.

Joi, 4 februarie 2016, ora 19:00,Civilizatia Analfabetismului

la Club A, Mihai Nadin este invitatul Profesorului Ion-Bogdan Lefter la Cafeneaua critică.

Luni, 8 februarie 2016, ora 14:00,

la Librăria Șt. O. Iosif  (Brașov). Prezintă cartea alături de autor Academicianul Liviu Sofonea și Conf. Univ. Dr. Gheorghe Onuț de la Facultatea de Sociologie, Universitatea Transilvania Brașov.

Luni, 8 februarie 2016, ora 17:00,

Biblioteca județeană Gheorghe Barițiu – Conferință Mihai Nadin – Civilizația analfabetismului.

Miercuri, 10 februarie 2016, ora 12:00,

Universitatea Națională de Arte – Conferință Mihai Nadin – Civilizația analfabetismului.

Joi, 11 februarie 2016, ora 13:30,

la Facultatea de Sociologie (București). Prezintă cartea alături de autor Academicianul Solomon Marcus.

Despre Mihai Nadin

Mihai Nadin, născut în data de 2 februarie 1938 la Braşov, a absolvit Facultatea de Electronică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea Bucureşti, unde şi-a luat şi doctoratul în Estetică.

Mihai Nadin

Mihai Nadin

A primit un titlu post-doctoral (Logică, Filosofie şi Teoria ştiinţei) la Universitatea Ludwig Maximilian din München. Educaţia sa este interdisciplinară ca şi întreaga sa activitate de cercetare în domeniul electronicii, esteticii, semioticii, interacţiunii om-calculator (HCI), al proiectării asistate de calculator, al societăţii post-industriale şi al sistemelor de anticipare, în cadrul mai multor universităţi din Europa şi Statele Unite. Are la activ peste 200 de publicaţii pe aceste teme şi a ţinut conferinţe în lumea întreagă.

În 1994 a înfiinţat Institutul de Cercetare a Sistemelor de Anticipare – antÉ. În 2004 l-a transferat în cadrul Universităţii Texas din Dallas. După 2003, Nadin a predat la Universitatea Stanford, la Universitatea California-Berkeley şi la Universitatea din Bremen.

Din 2004, este Ashbel Smith Professor la Universitatea Texas din Dallas. Unul dintre proiectele sale majore, care implică sistemele de anticipare, poartă numele de Seneludens, şi vizează menţinerea capacităţii de anticipare a indivizilor vârstnici prin intermediul creării unor medii interactive virtuale.

Foto: Civilizatia Analfabetismului, Mihai Nadin – facebook

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.