Lansarea volumului „Mihai Olos”, recent apărut la Editura MNAC
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-volumului-mihai-olos-recent-aparut-la-editura-mnac/

Editura MNAC şi-a adăugat în colecţie o nouă publicaţie, ajungând astfel la un portofoliu de 71 de titluri.

Un articol de Liliana Matei|23 februarie 2022

Volumul „Mihai Olos” se lansează cu participarea autorilor în cadrul unui eveniment din seria MNAC LiveOnline, joi 24 februarie, ora 18:00 pe pagina de Facebook a muzeului. Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă ulterior pe canalul de Youtube al muzeului.

Mihai Olos a avut drept menire „să ordoneze Haosul”

Creator al Orașului Universal, artist conceptual fascinant, autor al unei opere complexe, Mihai Olos a avut înzestrări diverse: pictor, sculptor, grafician, arhitect, poet, muzician, geniu al improvizației. Prototip al omului universal și personaj spectaculos, asemeni operei lui, a impresionat orice norocos care a avut privilegiul de a-l întâlni. Iar creațiile sale au marcat ireversibil arta românească a veacului XX.

Mihai Olos se numără printre puținii artiști care au asimilat în mod original și creativ experiența lui Constantin Brâncuși, creând un univers dinamic de forme și aducând la un nivel complet nou de înțelegere relația dintre cultura materială țărănească și cea vizuală contemporană.

Olos a sfidat constrângerile și limitele impuse de comunism, reușind să se conecteze, prin munca și călătoriile sale, la ultimele cercetări din domeniul arhitecturii utopice radicale, dar și la cele mai noi tendințe – arta ca activism social (unde și-a întâlnit, în idei și în viața reală, spiritul geamăn: Joseph Beuys).

Un artist uriaș, prea puțin cunoscut și nu îndeajuns prețuit, are șansa de a fi (re)descoperit de publicul de astăzi. Născut în februarie 1940 în Maramureș, Mihai Olos se număra, trei decenii mai târziu, printre cei dintâi protagoniști de happening-uri din România. În 1991, s-a stabilit în Germania, la Endigen, dar a rămas fidel originilor sale.

Olos are inteligența deopotrivă materială și metafizică a lui Horia Bernea, dar nu și dogmatismul teluric al acestuia; e capabil de polimorfism stilistic și de transformări multiple ale personalității vizuale, ca Ion Bitzan, dar nu abdică niciodată de la principiul unic al ideii; este un scriitor de concepte poetice precum Alexandru Chira, dar satul pe care el îl explorează astfel e unul generic, nedeterminat spațio-temporal; Olos are obstinația formală a lui Paul Neagu, dar o salvează printr-un relativism al materialelor; el e preocupat de o pedagogie a vizibilului, ca grupul Sigma, dar o subordonează elanului artistic pur; e un constructor de orașe utopice, ca Liviu Stoicoviciu, dar personajul său are o sălbăticie exterioară orașului”. (Călin Dan, Pasaje pe lângă oraș. Câteva note hermeneutice despre Mihai Olos, Editura MNAC, 2021)

Amplul volum „Mihai Olos”, proiect-eveniment al Editurii MNAC, are misiunea de a face cunoscută unor noi categorii de public opera unui creator fascinant.

Volumul Mihai Olos poate fi achiziționat în magazinul de la parterul muzeului, cât și la librăriile partenere: Cărturești, Seneca Anticafe și Librăria Eminescu din București. Distribuția internațională este asigurată prin dcv-books.com.

Invitați speciali:

  • Magda Predescu, autoare text, cercetare catalog, co-editor

Este cercetător științific în cadrul Editurii Muzeului Național de Artă Contemporană al României. Este membru al AICA Internațional. A primit granturi de cercetare din partea Getty-Colegiul Noua Europă, Archives de la Critique d’Art (Rennes) și Maison des Sciences de l’Homme (Paris).

  • Ileana Pintilie, autoare text

Este istoric şi critic de artă, profesor universitar abilitat la Facultatea de Arte, Universitatea de Vest din Timişoara, curatoare independentă. A publicat numeroase articole, eseuri de artă contemporană și este colaborator al publicației ARTMargins. A organizat şi curatoriat festivalul de performance Zona în Timişoara și numeroase alte expoziţii în ţară şi în Europa.

  • Anca Mihuleț, autoare text

Este istoric de artă și curator; trăiește și lucrează în Seul. În 2016, Anca Mihuleţ a fost premiată de Asociația pentru Cultură și Teorie Igor Zabel din Ljubljana cu una dintre „Bursele Igor Zabel”. A fost una dintre curatorii ediției din 2019 a Bienalei din Singapore.

  • Helga Fessler, co-autoare cronologie, corectură

Este filolog și antropolog, soția artistului Mihai Olos.

  • Simona Vilău, coordonatoare producție

Este artistă, lucrează ca muzeograf în cadrul Secției Curatoriat-Producție Expoziții și ca secretară de redacție a Editurii MNAC din 2019. Publică articole în Revista ARTA, pe platforma Eastern European Collectors și este autoarea unei teze de doctorat despre violență în arta contemporană românească. După absolvirea studiilor, ia parte în numeroase proiecte independente în calitate de curator sau producător.

Moderator: Călin Dan, director MNAC

Sponsori: BRD Groupe Société Générale, Greentek & DARA LightingCrama OprișorPolicolor RomâniaGrup Transilvae, Molotow, ProfiArt, UniCredit Bank, Vitamin Aqua

Parteneri: Cărturești, Editura Arthur, Editura Frontiera, Editura Cartea Copiilor, Editura Litera, Energiea, Elle România, FEEDER.ro, GOKID.ro, Grupul Editorial Corint, Igloo media, Librăria Mihai Eminescu, Libraria Seneca Anticafe, Mercure Hotels Bucharest Unirii, National Geographic Romania, Revista ARTA, RFI Romania, Radio Guerrilla, Revista Zeppelin, Propagarta, Supereroi printre noi, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți București

În fotografia de sus: Nichita Stănescu, Nicolae Velea, Mihai Olos © Mihai Olos Estate / MNAC

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.