Kibbutz Contemporary Dance Company, de neratat la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/laptele-mamei-kibbutz-contemporary-dance-company-de-neratat-la-sibiu/

Oriunde în lume, când spui ”dans contemporan”, printre numele care în mod absolut sunt în fruntea listei se numără două companii israeliene, Batsheva Dance Company (purtând semnătura coregrafului Ohad Naharin) şi Kibbutz Contemporary Dance Company (KCDC), al cărei director artistic este din 1996 Rami Be’er.

Un articol de Cristina Enescu|11 Iunie 2018

Anul trecut, ambele companii au venit la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Anul acesta, KCDC prezintă în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu cea mai nouă producție a sa, Laptele mamei. Un cântec de dragoste pentru părinți (Mother’s Milk. A love Song for Parents, Kibbutz Contemporary Dance Company), spectacol creat de Rami Be’er în memoria părnților săi, ambii decedați anul trecut.

Tatăl lui Be’er, membru-fondator al kibbutz-ului Ga’aton (unde s-a născut coregraful și în care comunitatea de artiști KDCD își are sediul și astăzi), a fost unul dintre principalii arhitecți care au structurat conceptul de kibbutz la mijlocul anilor 1950, ca o comunitate omogenă bazată pe ideologia egalității și a cooperării. Stilul și energia KCDC reflectă superb această conexiune comunitară, specifică kibbutz-urilor. În 2006, Rami Be’er a inaugurat aici Satul Internațional al Dansului (International Dance Village), ”atelierul de creație” al KCDC și un hub artistic unde artiștii locuiesc și creează, și unde se organizează numeroase stagii de pregătire pentru dansatori profesioniști și publicul larg, cu secțiuni speciale pentru tineri și populația arabă, printre alții (în jurul kibbutz-ului Ga’aton existând mai multe comunități arăbești, împreună cu care KCDC dezvoltă diferite proiecte).

Demiurgul Be’er a impregnat acest spațiu și proiectele create aici cu un spirit artistic integrativ, incluzând tehnici de mișcare și elemente de scenografie, lumini și costume, și foarte multe surse de inspirație și interacțiune între artiști.

Laptele mamei este un spectacol-omagiu care vorbește (în același limbaj puternic, de un magnetism adesea copleșitor care e marca dansului contemporan israelian și a KCDC) despre amintiri, relații, momente de conexiune interumană și intimitate profunde, zbateri, căutări, căderi, înălțări dintr-o viață de fapt universală, dincolo de timpul și spațiul specifice biografiei coregrafului israelian. Iar creativitatea, tehnica și energia seismică a spectacolului reconfirmă statutul puternic al acestei companii pe scena mondială a dansului contemporan, dar totodată și filozofia lui Be’er: ”Atunci când un dansator este onest, impactul asupra celui care îl observă va fi uriaș.”

Pe o scenă semi-obscură, luminată doar de un candelabru elegant și uneori de un reflector mișcat printre dansatori, emoțiile dospesc frământate din muzici și sunete cu rezonanțe adânci (bătăi de inimă, șoapte, percuție, recitări). Tușe fine de umor și dramatism, curgeri de mișcare line și explozii dinamice tulburătoare – toate înconjurate de filigranul de lumină și umbră create simplu dar convingător de Be’er.

Scenele puternice de duo și trio, unul din punctele forte ale creativității israelianului, se împletesc cu solo-uri și povești de grup cărora, tuturor, le este comună rafinarea detaliilor și forța expresivă. Dinamica grupului este adesea răvășitoare prin modul în care îmbină senzații abisale, obscure, cu superbe momente lirice, de o frumusețe care produce conectări instantanee.

Chiar și titlul spectacolului stârnește senzații viscerale, intime, cu rezonanțe la fel de tainice precum conexiunea puternică a iubirii. Spectacolul și cei 19 dansatori care îi dau viață (mulți provenind din culturi diferite – Israel, Italia, America, Korea, Franța, Spania, Rusia) declară și demonstrează universalitatea emoțiilor celor mai intime și personale, precum și forța cea mai mare a Omului: conectarea cu ceilalți prin efemer (corp, mișcare) și etern (iubire, emoție).

Dansul nu poate rezolva probleme, spune Be’er, însă el ridică întrebări. Și, cu siguranță stârnește galaxii de emoții, trăiri, conectări prin ceea ce numai dansul poate arăta: unitatea intrinsecă a spiritului cu corpul.

Imediat după FITS, spectacolul KCDC va avea 6 reprezentații la celebrul Theatre de Paris, care va găzdui astfel pentru prima dată o companie de dans.

Spectacolul se joacă astăzi, pe 11 iunie, de la ora 16.00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate), în Sibiu.



13
/03
/19

Se poate vedea în cinematografe filmul „Să nu ucizi” (scris și regizat de Cătălin Rotaru și Gabi Virigina Șarga, aflați la debut în lungmetraj). Filmul e inspirat din fapte reale – scandalul biocidelor diluate din spitalele românești.

13
/03
/19

Opera Națională București prezintă astăzi, 13 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev. Regia și coregrafia sunt semnate de către Renato Zanella, decorurile au fost create de Alessandro Camera (Italia), costumele de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

13
/03
/19

Documentarul McQueen, un portret fascinant al vizionarului designer britanic, și cineconcertul The Inferno Unseen, care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), sunt primele titluri anunţate în selecţia Bucharest Fashion Film Festival, ce va avea loc între 11 și 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada și Fix | Botanical Bar.

12
/03
/19

PREVIEW Cea de-a 12-a ediție a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania începe vineri la București. Așa că v-am propus un scurt ghid cu cele mai promițătoare proiecții, care să vă ajute la orientarea printr-un program extrem bogat, cu zeci de filme proiectate pe parcursul a zece zile.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

11
/03
/19

‘’Un tip modest şi extrem de simpatic şi interesant, care nu conteneşte să se mire că vine lumea să-l vadă’’, se autocaracterizează Alexandru Andrieș, artistul care va susține un recital special la Gala Premiilor Radio România Cultural, ediția a XIX-a, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Odeon.

11
/03
/19

Obsesiv, senzual sau banal de minimalist? Celebrul Bolero semnat de RAVEL - una dintre lucrările care au captivat cel mai mult imaginația publicului de-a lungul timpului - va fi interpretat de Orchestra Națională Radio,  vineri, 15 martie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta lui GABRIEL BEBEŞELEA.

10
/03
/19

Actriţa şi cântăreaţa Julie Andrews va fi recompensată cu Leul de Aur onorific, pentru întreaga activitate, la Festivalul de Film de la Veneţia de anul acesta. Cunoscută pentru rolurile din „Mary Poppins” şi „The Sound of Music”, Andrews a jucat în peste 40 de filme, inclusiv „Victor Victoria” (1982), regizat de fostul ei soţ, Blake Edwards.

10
/03
/19

CRONICĂ DE FILM Ca în cazul oricărui gen, există melodrame bune şi melodrame proaste. În ciuda numeroaselor sale nominalizări şi premii, inclusiv la Cannes şi Oscar, „Capernaum” (2018), al treilea film al regizoarei libaneze Nadine Labaki, este din a doua categorie.

Page 3 of 78412345...102030...Last »