Lars von Trier, îngrijorat că nu va mai putea face filme, întrucât nu mai consumă alcool şi droguri
https://www.ziarulmetropolis.ro/lars-von-trier-ingrijorat-ca-nu-va-mai-putea-face-filme-intrucat-nu-mai-consuma-alcool-si-droguri/

Regizorul danez Lars von Trier, unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi cineaşti europeni, a declarat că este îngrijorat că nu va mai fi în stare să realizeze filme, deoarece a renunţat să mai consume alcool şi droguri.

Un articol de Liliana Matei|1 Decembrie 2014

“Nu ştiu dacă mai pot să fac filme şi acest lucru mă îngrijorează. Nicio creaţie artistică de valoare nu a fost vreodată realizată de foşti dependenţi de alcool şi droguri”, a declarat Lars von Trier, în vârstă de 58 de ani, într-un interviu acordat ziarului danez Politiken.

Acesta este primul interviu pe care Lars von Trier l-a acordat după ce regizorul a fost declarat “persona non grata” de organizatorii Festivalului de Film de la Cannes, în 2011. Atunci, regizorul a făcut comentarii legate de nazişti la conferinţa de presă pentru lungmetrajul său “Melancholia” – desemnat cel mai bun film al anului la gala premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA) şi cu premiul pentru interpretare feminină, atribuit actriţei Kirsten Dunst, la Festivalul de la Cannes din acelaşi an.

Potrivit Reuters, interviul acordat Politiken de către Lars von Trier a apărut pe prima pagină a acestui ziar danez şi s-a întins pe şapte pagini în interiorul acestei publicaţii.

Von Trier, care a şocat publicul cu filme cu un conţinut sexual explicit, precum “Antichrist” şi “Nymphomaniac”, a declarat că nu a mai consumat droguri şi alcool de 90 de zile şi că merge zilnic la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi.

Regizorul a spus că obişnuia să bea o sticlă de votcă în fiecare zi, dar pentru a fi creativ combina alcoolul cu diferite tipuri de droguri.

Lars von Trier a spus că trebuia să consume această cantitate de alcool pentru a intra “într-o lume paralelă”, de care simţea că are nevoie pentru a fi creativ. Regizorul a mai spus că aproape toate scenariile pentru filmele sale au fost scrise pe când se afla sub influenţa alcoolului.

“Nu recomand nimănui să facă acelaşi lucru. Este foarte periculos şi stupid în toate felurile posibile”, a spus el.
Von Trier a spus că a scris scenariul pentru filmul “Dogville” în doar 12 zile, după ce consumase foarte multe droguri, iar cel pentru “Nymphomaniac” l-a scris într-o perioadă foarte lungă, de 18 luni, în care nu a consumat droguri şi alcool.

Tată a patru copii şi soţ al unei profesoare, Bente Frøge, Lars von Trier a mai spus în interviu că a ajuns într-un punct în care a trebuit să aleagă între omul Lars Trier şi regizorul Lars von Trier.

Lars Trier şi-a schimbat numele în Lars von Trier în timp ce studia la Danish Film School, mai relatează Reuters.
Născut pe 30 aprilie 1956, în Danemarca, Lars von Trier este unul din regizorii ale căror creaţii au influenţat semnificativ cinematografia europeană şi mondială. Absolvent al Şcolii de Film Naţionale Daneze, Von Trier a debutat în lungmetraj în 1984, cu “The Element of Crime”, pentru care a obţinut, la Festivalul de la Cannes, marele premiu pentru tehnică.

Lars von Trier a lansat nouă din filmele sale la Cannes, unde a câştigat Palme d’Or pentru “Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark” (2000) şi marele premiu al juriului pentru “Abisul sufletului/ Breaking the Waves”, în 1996.
Cariera regizorului mai include titluri celebre, precum “Dogville” (2003), premiat cu European Film Award, “Manderlay” (2005), “Şeful şefilor/ The Boss Of It All” (2006) şi “Melancholia” (2011).

Foto cu Lars von Trier – Cinemagia

16
/04
/19

"Nu sunt nostalgică, obişnuiesc să privesc înainte, dar îmi e dor de momentele magice petrecute cu Visconti şi Fellini." - Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a împlinit 81 de ani.

15
/04
/19

Independența Film anunță lansarea în cinematografele din România, din 26 aprilie, a neo-noir-lui regizat de David Robert Mitchell: Under the Silver Lake. Filmul a fost prezentat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2018, unde a atras atenția criticilor de film și cinefililor prin originalitatea sa, regie, soundtrack și imagine.

14
/04
/19

CRONICĂ DE FILM Vara anului 1981, URSS – un cântăreț de rock consacrat și îndrăgit, Mike Naumenko, și soția sa Natalia îl întâlnesc pe Viktor Țoi, care va deveni o vedetă a muzicii underground sovietice din anii `80. Este punctul de pornire din „Leto” (2018), noul film al regizorului rus Kirill Serebrennikov.

12
/04
/19

Competiția celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 21 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică. Printre ele și Omul Roșu - regizat de Mugur Vărzariu - ce spune povestea lui Petre Ignatencu, canoist de performanță și șofer de taxi în anii ‘60, care crede cu tărie că prăbușirea comunismului în decembrie ‘89 a fost o uriașă greșeală a istoriei. 

12
/04
/19

A treia ediție a American Independent Film Festival începe vineri 12 aprilie la Cinema PRO cu Gala de deschiderea a festivalului, urmată de proiecția în premieră, de la ora 20:00 a filmului The Sisters Brothers, în prezența regizorului Jacques Audiard, unul dintre invitații speciali ai festivalului.

11
/04
/19

INTERVIU „Nu a existat o singură direcție „autoritară” în selecție. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).

11
/04
/19

Proiecțiile de film din cadrul Documentary Mondays și Fiction Tuesdays continuă, zilele de luni şi marţi stând sub semnul imaginației ca refugiu și mijloc de evadare dintr-o realitate opresivă. Pe 15 aprilie, de la ora 20:00, veţi putea vedea documentarul Soviet Hippies, care ilustrează subcultura hippie din Uniunea Sovietică, iar pe 16 aprilie, de la aceeași oră, filmul Baron Prášil, care ne propune o călătorie fantastică prin timp și spațiu.

10
/04
/19

Șapte dintre cele mai noi și apreciate filme cu temă politică se regăsesc în competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica 2019, care va avea loc între 18 – 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco. Campania electorală din Franța, activismul social, justiția oarbă și deportările în URSS sunt temele abordate în patru dintre cele șapte filme din competiție.

09
/04
/19

Documentarul „Pavarotti: Genius Is Forever”, realizat de cineastul Ron Howard (Oscar pentru „A Beautiful Mind”), va fi lansat în cinematografe pe 7 iunie. Trailerul oficial, lansat astăzi (marţi), prezintă scurte secvențe din interviuri, înregistrări din concerte şi imagini din arhiva familiei.

08
/04
/19

Regizorul de teatru şi film Kirill Serebrennikov a fost eliberat după un an şi jumătate din arestul la domiciliu, potrivit presei ruse. O curte de justiţie din Moscova a decis eliberarea lui Serebrennikov şi a doi asociaţi ai lui, de asemenea, arestaţi la domiciliu. Cei trei sunt acuzaţi într-un proces de delapidare, despre care spun că este motivat politic.

07
/04
/19

INTERVIU "Sunt mai interesată de bucuria vieţii" şi de "contradicţiile din oameni", spune regizoarea austriacă de documentare Ruth Beckermann, invitată a Festivalului One World Romania. O cineastă extrem de specială, al cărei tată a fost evreu din Bucovina, unde ea a şi realizat un excepţional film în anii `80, în plin comunism.

07
/04
/19

HAPPYCINEMA® se alătură cinematografelor din peste 60 de țări care difuzează documentarul eveniment "Klimt & Schiele - Eros și Psyche" (19 aprilie de la ora 19:00).  O călătorie fascinantă prin Viena lui Klimt și Schiele, în aprilie, la Happy Cinema București, Focșani, Buzău și Alexandria.

05
/04
/19

Cea de-a 3-a ediție a American Independent Film Festival și-a anunțat astăzi programul complet. Filme premiate sau selectate la festivaluri prestigioase de film ca Sundance, Toronto, Cannes, Veneția sau Telluride vor putea fi văzute în premieră în București între 12 si 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, si la Iași, la Cinema Ateneu.

Page 2 of 23412345...102030...Last »