Lars von Trier inovează: „Nymphomaniac“ aparţine unei noi specii de film: „digresionismul“
https://www.ziarulmetropolis.ro/lars-von-trier-inoveaza-nymphomaniac-apartine-unei-noi-specii-de-film-digresionismul/

Compania Zentropa a revenit la începutul lunii cu noi informaţii despre cel mai recent film al lui Lars von Trier: „Nymphomaniac“, care va avea premiera oficială exact la Crăciun, în Copenhaga, Danemarca.

Un articol de Andrada Văsii|5 iunie 2013

Compania Zentropa a revenit la începutul lunii cu noi informaţii despre cel mai recent film al lui Lars von Trier: „Nymphomaniac“ (cu Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgard, Shia LaBeouf, Uma Thurman), care va avea premiera oficială exact la Crăciun, în Copenhaga, Danemarca.

Echipa daneză a dezvăluit numele fiecăruia dintre cele 8 capitole ale filmului, precum şi faptul că Lars von Trier a inventat odată cu „Nymphomaniac“ o nouă specie/gen de film: digresionismul.

Cu aceeaşi ocazie a fost publicată o nouă fotografie. De această dată este vorba de un portret cu însuşi Lars von Trier legat la gură cu o bandă de scotch. Fotografia este semnată de Casper Sejersen, cel care a realizat şi imaginea de grup cu toţi actorii din „Nymphomaniac“ la un loc.

De curând, ca să nu mai existe zvonuri, producătorii au anunţat că „Nymphomaniac“ nu va participa la niciun festival (nici la cel de la Veneţia şi nici la Toronto) înainte de lansarea oficială din 25 decembrie, de la Copenhaga. Motivul oficial pentru care filmul nu a participat recent la Cannes 2013 (15 – 26 mai) este prelungirea neprevăzută a muncii de post-producţie.

„În 2011 (după incidentele verbale de la Cannes 2011 – n.red.) Lars von Trier a hotărât să se abţină de la orice declaraţii publice şi interviuri. Până acum s-a ţinut de cuvânt. Însă poveştile sale vor fi spuse în continuare fără reţinere lumii întregi, iar «Nymphomaniac» nu va face excepţie“. Aşa începe anunţul producătorilor danezi publicat pe 31 mai pe site-ul oficial al Trust Nordisk.

Cele 8 capitole şi genul digresionist

„Nymphomaniac“ va fi împărţit în două volume (Volumul 1 şi Volumul 2) şi opt capitole:

Capitolul 1: The Compleat Angler*

Capitolul 2: Jerôme

Capitolul 3: Mrs. H

Capitolul 4: Delirium

Capitolul 5: The Little Organ School

Capitolul 6: The Eastern & Western Church (The Silent Duck)

Capitolul 7: The Mirror

Capitolul 8: The Gun

*Nu este nicio greşeală de scriere. Cartea „The Compleat Angler“ a fost publicată în 1653 de către scriitorul britanic Izaak Walton (1953-1683).

Un film descoperit lunar

În fiecare lună de acum şi până la premiera oficială, echipa lui Lars von Trier va dezvălui câte o părticică din fiecare capitol. Câte un teasing constând fie într-un headline, o imagine sau o scurtă poveste a capitolului respectiv. Astfel încât, treptat, spectatorii să-şi facă o idee despre universul multistratificat din „Nymphomaniac“, film cu care Lars von Trier anunţă că intenţionează să introducă un nou gen de film: digresionismul (digressionism).

Foto credit: Nymphomaniac, Casper Sejersen

05
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Pița, în pofida insistenței sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu și departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspirație.

05
/09
/14

Debut în forţă, la cea de-a cincea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (24 și 30 octombrie), care programează în deschidere unul dintre cele mai puternice filme lansate anul acesta la Cannes, Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghințev.

04
/09
/14

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiță, va avea premiera de gală din București vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei filmului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

02
/09
/14

Regizorul german de origine turcă Fatih Akin a fost amenințat cu moartea de ultranaționaliștii turci după realizarea filmului "The Cut", ce tratează genocidul armean din 1915, peliculă ce a fost proiectată la Mostra de la Veneția, potrivit declarațiilor cineastului,informează lefigaro.fr.

02
/09
/14

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

02
/09
/14

Festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis s-a încheiat săptămâna trecută, la Alexandria. Anul acesta, juriul (din care au făcut parte actorii Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu) n-a mai oferit premii, ci „experiențe”.