“L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” 2019 și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/lassoluta-virginia-zeani-royal-voice-competition-2019-si-a-desemnat-castigatorii/

Soprana Paula Iancic, absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, a câştigat Marele Trofeu “Regele Mihai I” în cadrul celei de-a treia ediţii a prestigioasei L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2019

Fosta membră a Studioului de Operă de la Bayerischen Staatsoper, Paula Iancic este colaboratoare a operelor din Cluj, Iași și Timișoara, a Orchestrei de Stat București, a Filarmonicii de Stat Arad sau a Filarmonicii din Cluj-Napoca. Paula Iancic a convins juriul cântând È strano, aria Violettei din actul I din La Traviata de Verdi, rolul care i-a adus Virginiei Zeani recunoașterea internațională. Printre laureații ediției s-a numărat soprana Nadia Cerchez, absolventă a Academiei de Muzică, Artele Spectacolului și Arte Plastice din Chișinău (Premiul I), alături de doi absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, mezzosoprana Florentina Soare  (Premiul II) și tenorul George Ionuț Vârban (Premiul III).

Tinerii artiști laureați ai acestei ediții vor cânta, la Cluj Napoca, alături de una dintre sopranele de referință ale operei internaționale, ovaționată pe toate scenele lumii pentru marile roluri din repertoriul liric. Nelly Miricioiu, un „rar fenomen vocal al acestui secol” – așa cum a numit-o critica internațională -, strălucitoare la Covent Garden Royal Opera House, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, a fost aplaudată alături de marile voci ale operei mondiale, de la José Carreras sau José Cura, la Plácido Domingo sau Alfredo Kraus.

Parte din suita manifestărilor culturale prilejuite de cea de-a treia ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, concertul va avea loc joi, 6 iunie, de la ora 19.00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

Dirijorul acestei ediții este Vladimir Lungu. Colaborator al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, profesor la Conservatorul de Stat „Dokuz Eylül” din Izmir și colaborator permanent al Operei de Stat din Izmir, muzicianul de origine basarabeană Vladimir Lungu a lucrat, de-a lungul timpului, cu diverse personalităţi de prim rang ale lumii artistice internaționale, de la tenorul și dirijorul argentinian José Cura, la violonistul american de origine rusă Alexander Markov.

Invitațiile pentru concertul din Cluj au valoarea de 100 de lei și au fost puse la dispoziția publicului online, pe site-ul oficial al festivalului, https://virginiazeanifestival.com/. Fondurile obținute în cadrul acestui eveniment vor fi donate pentru amenajarea unui muzeu în casa în care s-a născut soprana Virginia Zeani, în comuna Solovăstru, Județul Mureș.

DESPRE COMPETIȚIE. Tineri artiști din 31 de țări, printre care Israel, Malta, Republica Dominicană, Statele Unite, Canda sau Coreea de Sud au concurat, în cadrul celei de-a treia ediții a prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition”, pentru Marele Trofeu care, prin bunăvoința Casei Regale a României, poartă sigiliul Regelui Mihai I. Laureații au fost selectați de o comisie internațională din care fac parte directori ai celor mai importante teatre din Europa sau Rusia.

“Am constatat în acest an – cu mare bucurie – atât nivelul ridicat de pregătire al concurenților, cât și numărul sporit al participanților din România. Au fost concurenți care, în ciuda tinereții lor, s-au dovedit a avea nu numai talentul și pregătirea muzicale cu care au putut convinge juriul – de mare prestanță și competență – al Concursului, ci și tenacitatea și rezistența psihică necesare unei cariere în domeniul teatrului liric:  pentru mulți dintre concurenți, miza acestui concurs fiind, de fapt, oportunitatea de a fi ascultați și apreciați de un juriu cu mare experiență și reprezentând un factor decident în lumea teatrului liric internațional. Cea de-a doua constatare personală, a fost aceea că Școala noastră de Canto este în continuare extrem de competitivă: trei, dintre cei patru premianți ai actualei ediții, fiind – în exclusivitate – absolvenți ai instituțiilor noastre muzicale, iar laureata cu Premiul I, soprana Nadia Cerchez, cu Masterat în țara noastră.  Aș sublinia, aceștia au avut și cele mai bune evoluții în cele două etape de concurs desfășurate la Târgu Mureș: soprana Paula Iancic – Marele Premiu al competiției și Premiul publicului – exemplară în ambele etape, mezzosoprana Florentina Soare – Premiul al II lea – cu o evoluție demnă de orice scenă internațională în finală și tenorul George Ionuț Vârban – Premiul al III lea – de asemeni, foarte, foarte bine pregătit. Prin urmare, nu pot decât să-mi exprim speranța că edițiile viitoare ale Concursului vor păstra același nivel de interes și de pregătire de până acum, și să adresez, o dată în plus organizatorilor cele mai entuziaste felicitări”

Luminița Arvunescu, muzicolog, realizator Radio România Muzical

MEMBRII JURIULUI

“L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition” 2019

Nelly Miricioiu: De la Lady Macbeth la Tosca, de la Handel la Respighi, de la Met la La Scala, Nelly Miricioiu a strălucit, vreme de câteva decenii, pe scena Covent Garden, devenind o divă cult a lumii operei prin spectacole de înaltă ținută și intensitate și printr-un repertoriu vast din catalogul bel canto sau opere rare. Și-a câștigat reputația, atât în ​​Marea Britanie, cât și la nivel internațional, ca unul dintre cei mai respectați profesori de canto. Este mentor al programului Jette Parker Young Artists, un curs săptămânal susținut de Royal Opera House Covent Garden. De asemenea, este profesor cu statut de invitat permanent pentru evenimente sau programe precum London Masterclasses și The Mediterranean Opera Studio & Festival, la Wales International Academy of Voice, Festival y Academia de Musica en Tequila sau London Bel Canto Festival. A predat la Manila (Filipine), Nanjing (China), București (România), Riga (Letonia), Maastricht (Olanda) sau Manchester (Marea Britanie). Nelly Miricioiu este invitată în mod regulat ca membru al juriului în competițiile vocale ale lumii – cel mai recent pentru concursul internațional de voce din China și concursul de voce Grand Opera de la Moscova.

Peter Mario Katona: De mai bine de 20 de ani director de Casting la The Royal Opera House Covent Garden, germanul Peter Mario Katona, unul dintre cei mai experimentați și mai respectați regizori de casting din lume, a pregătit performeri de nivel mondial în colaborare cu nenumărate instituții internaționale și mari festivaluri, de la Operalia Domingo, la alte concursuri importante din Barcelona, ​​Toulouse, Atena sau Varșovia. Este directorul artistic sub conducerea căruia a fost montat la Covent Garden spectacolul „Turandot”, în regia lui Andrei Şerban, și profesionistul care a contribuit la ascensiunea unor mari soprane ale României, ca Ileana Cotrubaș sau Angela Gheorghiu. Peter Mario Katona crează personaje credibile din punct de vedere muzical și dramatic, organizează stagiunile și conținutul acestora, alege artiștii potriviți pentru producțiile de la Covent Garden, negociează distribuţia cu dirijorii şi asigură logistica fiecărui eveniment.

Larisa Gergieva. Decorată pentru merite culturale, artist al poporului în Rusia și consilier al celor mai importante teatre de operă ale lumii, Larisa Gergieva este director artistic al mai multor instituții culturale de prestigiu din Finlanda, Rusia, Ucraina și Republica Osetia de Nord-Alania, printre care și Academia Mariinsky pentru Tinerii Cântăreți de Operă. Este, de asemenea, director al unor faimoase festivaluri internaționale pentru tinerii interpreți, cum ar fi cel dedicat compozitorului rus Rimsky-Korsakov – găzduit în Sankt Petersburg -, sau Concursul Lisitsian de la Moscova. Este director artistic al Teatrului de Operă și Balet Vladikavkaz și al Academiei Internaționale de Vară din Finlanda. A colaborat cu cele mai prestigioase teatre de operă ale lumii, de la Metropolitan Opera și La Scala, la Covent Garden, Tokyo Opera, Festivalul din Salzburg sau teatre din San Francisco, Florența și Paris.

Pal Christian Moe. Consilier artistic al Bayerischen Staatsoper, Pal Christian Moe are o vastă experiență de administrator artistic și consilier, este director de casting pentru numeroase teatre de operă ale lumii, de la Opera Națională din Paris și Chicago sau cea din Munchen. Fost producător și șef de departament vocal la Deutsche Grammophon, a colaborat cu Festivalul Glyndebourne, cu Opera din Lille și cu ansamblul baroc parizian Le Concert d’Astrée, condus de Emmanuelle Haïm. Născut la Oslo, Pal Christian Moe s-a alăturat operei norvegiene în 1978, inițial ca manager de scenă al companiei și mai târziu s-a implicat în dramaturgie și în planificarea artistică a companiei.

Emese Soós. Muzica de operă, alături de viziunea sa excepțională în managementul cultural sunt superlativele pentru care Emese Soós, director al Departamentului de Administrație Artistică din Budapesta, a primit recunoaștere internațională. A făcut parte din echipa de organizare a unor importante festivaluri europene, de la Festivalul Haydn din Fertőd, la Zilele Muzicii Contemporane din Balatonföldvár, a condus vreme de zece ani Festivalului Evreiesc de Vară din Budapesta și a coordonat departamentele de comunicare ale unor instituții culturale de înaltă ținută, cum ar fi Opera de Stat din Ungaria sau Teatrul Național din Miskolc.

Fotografii: Paul Buciuța

05
/02
/16

Cea dintâi premieră a anului 2016, "Hapciu în RE major", adaptare după celebra operetă "Mam'zelle Nitouche" (de F.R. Hervé, libret de Henri Meilhac și Albert Millaud), marchează un moment unic în istoria Operei Comice pentru Copii: este pentru prima dată când pe scena instituției se montează un spectacol de operetă. Premiera are loc sâmbătă, 20 februarie, de la ora 17.00, și duminică, 21 februarie, de la ora 11.00.

05
/02
/16

Un frumos recital conceput în jurul a doi mari compozitori ai repertoriului german – Beethoven și Brahms – este ceea ce ne propun miercuri, 10 februarie (19.00) la Sala Radio violonista Cristina Anghelescu (solistă a Orchestrelor și Corurilor Radio) și pianistul Daniel Goiţi.

05
/02
/16

„Aphonopelma johnnycashi” se va numi păianjenul care a împrumutat numele cântăreţului Johnny Cash. Creatura cu opt picioare este neagră în întregime, așa cum se îmbrăca regretatul artist, decedat în 2003 și care cânta cu chitara sa mai ales "Man in Black", unul din hiturile sale.

02
/02
/16

Filarmonica “George Enescu”  şi  asociaţia “Clasic e fantastic” anunţă cel de-al doilea concert al anului 2016, din ciclul educativ „Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica”. Duminică, 21 februarie, la orele 10 şi 12.30, copiii sunt invitaţi să afle povestea Bărbierului din Sevilia, capodopera de teatru muzical semnată  de compozitorul Italian Gioacchino Rossini.

01
/02
/16

Așa cum și-a obișnuit publicul și în stagiunile precedente, Orchestra de Cameră Radio îi aduce în fața publicului pe câțiva dintre tinerii muzicieni români care vor „scrie” mai departe istoria scenelor de concert din țară și din străinătate: laureaţii competiţiei naţionale anuale „DRUMUL SPRE CELEBRITATE”. 

23
/01
/16

Mai este loc de noi interpretări pentru Brahms și Beethoven? Mi-am pus întrebarea înainte de a asculta două discuri apărute recent pe piață, semnate de nume importante ale artei interpretative contemporane: violonista olandeză Janine Jansen și dirijorul austriac Manfred Honeck, directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh. Și am descoperit, nu neapărat cu surprindere, ci cu încântare, că Brahms și Beethoven au încă (foarte) multe de spus.

22
/01
/16

Super! Pet Shop Boys lansează un nou album, cel de-al 13-lea al grupului care a cunoscut gloria cu hituri ca "West end girls", "It's a sin", "Domino Dancing" sau "Go west". Noul album, ce urmează să apară pe piaţă pe 1 aprilie, se numeşte, desigur, "Super".

20
/01
/16

Vineri, 22 ianuarie (19.00), Orchestra Națională Radio îi invită pe iubitorii muzicii la un concert MOZART / BEETHOVEN, eveniment ce se va desfășura la Sala Radio sub bagheta dirijorală a lui MĂDĂLIN VOICU - fiul marelui violonist Ion Voicu - și cu participarea apreciatului violonist ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de interpreta pe vioara Stradivarius, instrument pe care a cântat și Ion Voicu.

15
/01
/16

„Muzică, prin fond şi prin formă, poezia lui Eminescu nu mai are nevoie de nici o altă melodie”, spunea criticul şi istoricul literar Garabet Ibrăileanu, încercând să sublinieze ideea, adevăratră în fond, că muzicalitatea poeziei eminesciene, excepţională, îşi este suficientă sieşi. Cu toate acestea, nu puţini au fost artiştii români care, de-a lungul anilor, au pus pe muzică câteva dintre cele mai cunoscute poezii eminesciene.