Laureat al competiţiei internaţionale “Tibor Varga” (Elveţia), JÓZSEF LENDVAY va cânta Paganini la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/laureat-al-competitiei-internationale-tibor-varga-elvetia-jozsef-lendvay-va-canta-paganini-la-sala-radio/

Vineri, 13 mai (19.00), violonistul maghiar JÓZSEF LENDVAY este invitat al Orchestrei Naţionale Radio, pentru a interpreta la Sala Radio una dintre partiturile compozitorului italian Niccolo Paganini, care cere solistului o deosebită virtuozitate tehnică: Concertul în re major pentru vioară şi orchestră.

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2016

József Lendvay a fost distins cu premiul I la Concursul Internaţional de Vioară de la Koln, a fost laureat al competiţiei internaţionale “Tibor Varga”, organizate în Sion Valais (Elveţia) şi a primit premiul “Franz Liszt” acordat de Ministerul Culturii din Ungaria. Artistul se bucură de privilegiul de a cânta pe o vioară Stradivarius din 1693, denumită Ex-Ries.

JÓZSEF LENDVAYPartea a doua serii va prilejui reîntâlnirea publicului bucureștean cu două partituri ce poartă semnătura lui Ceaikovski: cunoscuta uvertură fantezie pentru Romeo și Julieta, balet pe care artistul a ales să nu îl mai compună în întregime și Capriciul italian, creat după o călătorie pe care muzicianul a întreprins-o, alături de fratele său, la Roma.

Evenimentul se va desfăşura sub bagheta lui József Horváth, dirijor al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.
József Lendvay a început studiul viorii la vârsta de doar 5 ani, sub îndrumarea tatălui său, de asemenea violonist. A studiat la Conservatorul “Béla Bartók” din Budapesta și apoi la Academia de Muzică „Franz Liszt” din același oraș. În anul 2002 a primit distincția Crucea de Aur pentru contribuția sa în domeniul muzical, acordată de președintele Ungariei.

La doar 16 ani, artistul reușea deja să cânte întreaga suită de Capricii semnate de Paganini. A colaborat cu mari soliști și dirijori, ca Yuri Bashmet, Giora Feidman, Andrea Bocelli, Sir Simone Rattle, Sir Yehudi Menuhin, Prof. Krzysztof Penderecki. A susținut numeroase concerte în săli prestigioase, pe cinci continente: New York (Carnegie Hall, 2009), Los Angeles (Walt Disney Concert Hall), Shanghai (Shanghai Concert Hall), Londra (Royal Albert Hall), Sankt Petersburg (Teatrul Mariinski), Johannesburg (Linder Auditorium), Buenos Aires (Teatro Colone), Rio de Janeiro (Teatro Municipal).

Printre colaborările sale s-a numărat și cea cu Budapest Festival Orchestra (BFO), al cărei rezultat a fost și înregistrarea Dansurilor Ungare de Brahms, orchestrate de Iván Fischer și apărute sub egida Philips. Printre ansamblurile alături de care a cântat se numără Royal Philharmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, Rotterdam Philharmonic, Los Angeles Philharmonic, Philharmonic of the Nations, Netherlands Radio Philharmonic Orchestra și Orchestre de la Suisse Romande. Joszef Lendvay a fost invitat să cânte și la Castel Gandolfo, fiind apoi decorat de Papa Ioan Paul al II-lea.
Dirijorul József Horváth este, începând din 1999, dirijor al Operei Maghiare din Cluj, iar din noiembrie 2006 este și dirijor al Operei Naţionale Române din același oraș, repertoriul său cuprinzând peste 40 de titluri. Ca dirijor invitat a condus majoritatea orchestrelor din România, a fost invitat la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Timişoara, Opera Naţională Iaşi, Opera Română Craiova, a dirijat Corul Radio din Budapesta şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid. A fost iniţiatorul si Directorul Artistic al Festivalului International Liszt 200, organizat la Opera Maghiară din Cluj în octombrie 2011, printre invitaţii căruia s-au numărat Corul Radio din Budapesta, Corul Academic Radio din Bucureşti şi Orchestra de Cameră „Liszt Ferenc” din Budapesta.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.