Laureați ai competițiilor muzicale internaționale invitați la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/laureati-ai-competitiilor-muzicale-internationale-invitati-la-sala-radio/

Orchestra Naţională Radio prezintă vineri,  25 martie (19.00) EURORADIO YOUTH CONCERT (Concertul de Tineret Euroradio), eveniment ce oferă publicului român şansa de a-i aplauda la Bucureşti pe doi foarte tineri muzicieni multipremiaţi internaţional.

Un articol de Liliana Matei|22 martie 2016

Îi veți asculta la Sala Radio pe tânărul violonist japonez RENNOSUKE FUKUDA (17 de ani), care a câștigat premiul I la Concursul Internațional “Yehudi Menuhin” – SUA (2014) și pe violoncelistul spaniol FERMÍN VILLANUEVA (23 de ani), distins cu premiul I la Concurso Permanente de Jóvenes Intérpretes – Spania (2014) și la competiția internațională de la Sofia – International Competition ‘Young Virtuosos’ (2015). La pupitrul dirijoral se va afla GABRIEL BEBEŞELEA, dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi şi dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu.
Evenimentul se va derula sub egida Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU), care asigură transmisiunea ulterioară către un potenţial de milioane de ascultători. Scopul acestui proiect este susţinerea şi promovarea tinerilor muzicieni laureaţi ai competiţiilor înscrise sub egida Uniunii Europene a Concursurilor Muzicale de Tineret, prin evoluţia, în calitate de solişti, alături de orchestre ale posturilor publice de radio şi difuzarea prestaţiilor artistice în reţeaua EBU.
Repertoriul serii este și el unul atractiv: Concertul nr. 2 în re minor pentru vioară şi orchestră semnat de compozitorul polonez Henryk Wieniawski, Concertul în re minor pentru violoncel şi orchestră – creație a artistului francez Édouard Lalo și Simfonia nr. 8 – Neterminata, semnată de Schubert.

Violonistul japonez RENNOSUKE FUKUDA  a câștigat în 2014 premiul I la Concursul Internațional “Yehudi Menuhin” (SUA), ceea ce i-a oferit posibilitatea de a fi invitat să interpreteze alături de Orchestra din Cleveland. De asemenea, tânărul artist a cântat alături de ansambluri ca Orchestra Filarmonică din Osaka, Orchestra Simfonică din Hiroshima, Orchestra Filarmonică din Kansai ș.a. A fost distins recent cu premiul Reinhold Wurth, iar în 2013 a primit premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese de virtuozitate la a XV-a ediție a competiției internaționale de vioară Kloster Schöntal (Germania). În prezent, Rennosuke Fukuda  studiază în Elveția, sub îndrumarea profesorilor Svetlana Makarova și Pavel Vernikov.

Violoncelistul spaniol FERMÍN VILLANUEVA a început să studieze violoncelul la Conservatorul Pablo Sarasate din Navarra (Spania), la vârsta de 7 ani. Și-a continuat apoi studiile la Școala de Muzică din Țara Bascilor – ‘Musikene’ și la Universitatea de Muzică “Felix Mendelssohn Bartholdy”. A obținut premii la: Competiția Națională pentru Tineri Muzicieni Joaquin Maya (Pamplona, 2005), Concursul Internațional Dotzauer (Dresda, 2009), Competiția de duo Clara Schumann (Leipzig, 2014) ș.a. A fost invitat să cânte ca solist cu orchestre ca Basque National Symphony Orchestra, International Camerata of Madrid, Robert-Schumann-Sinfonieorchester, Leipziger Sinfonieorchester etc. Fermín Villanueva a evoluat în cadrul unor festivaluri precum Musika-Música – Bilbao (2011), International Pablo Casals Festival – Prades (2011), ‘Quincena Musical’ – San Sebastián (2012), Leipziger Notenspur (2013, 2014), BachFest – Leipzig (2013), Festivalul din Lucerna – Elveția (2013).

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.