Laureații concursului “DRUMUL SPRE CELEBRITATE”, pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/laureatii-concursului-drumul-spre-celebritate-pe-scena-salii-radio/

Aşa cum şi-a obişnuit publicul şi în stagiunile precedente, Orchestra de Cameră Radio îi aduce în faţa publicului pe câţiva dintre tinerii muzicieni români care vor „scrie” mai departe istoria scenelor de concert din ţară şi din străinătate: laureaţii competiţiei naţionale anuale „DRUMUL SPRE CELEBRITATE”. 

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2016

Miercuri, 3 februarie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN BRÂNCUŞI, îi veți aplauda pe câștigătorii celei de-a VI-a ediţii a evenimentului – derulate în aprilie 2015, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

Cei trei soliști sunt: flautistul ȘTEFAN DIACONU (premiul I), din toamna anului 2015 masterand la Royal Danish Academy of Music, Copenhaga – Danemarca, specializarea flaut, violoncelistul ALEXANDRU TOTAN (premiul al II-lea), student în anul IV la Universitatea Națională de Muzică București și pianistul IONUȚ GABRIEL DIACONU (premiul al III-lea), elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Muzică George Enescu București.

Laureații au fost aleși de un juriu alcătuit din muzicologul Oltea Șerban Pârâu, dirijorul Tiberiu Soare şi Sebastian Gheorghiu – director Excesmusic, după ce finaliștii parcurseseră cinci etape de concurs.

Repertoriul serii de la Sala Radio va reuni trei partiuri:Beethoven – Concertul în do major pentru pian și orchestră nr. 1, Saint Saens – Concertul nr. 1 în la minor pentru violoncel şi orchestră și Sebastian Androne: „certo, con flauto” pentru flaut, orchestră de coarde și percuție – lucrare interpretată în primă audiție absolută. Sebastian Androne este laureatul ediției a XIV-a a Concursului Internațional “George Enescu”, secțiunea Compoziție, pentru partitura sa simfonică intitulată “Tektonum / motto: Every act of creation is first of all an act of destruction”. Parteneri ai evenimentului de la Sala Radio sunt Asociația Pro Valores și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

„DRUMUL SPRE CELEBRITATE” este un eveniment educațional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic. Iniţiator şi coordonator al proiectului: Sebastian Crăciun, realizator Radio România Cultural.

Flautistul Ștefan Diaconu a studiat pianul și apoi flautul la Colegiul Naţional de Arte “OCTAV BĂNCILĂ” din IAŞI, a fost apoi student la Universitatea Națională de Muzică București, iar în prezent este masterand la Royal Danish Academy of Music, Copenhaga – Danemarca, specializarea flaut. A beneficiat de o bursă Erasmus la Universitatea din Varșovia, a participat la mai multe cursuri de măiestrie susținute de:  Jean Claude Gerard, Michael Cox și Gergely Bodoky, colaborează cu Filarmonica ”George Enescu”, Filarmonica din Pitești și Camerata Regală.

Violoncelistul Alexandru Totan s-a născut într-o familie de muzicieni și a început studiul violoncelului la 7 ani cu unchiul sau, Dan Totan. De asemenea, și-a perfecționat tehnica violoncelistică și cu maestrul  Aurel Niculescu. A absolvit Liceul de Muzică “George Enescu” din București, în prezent fiind student în anul IV la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa prof. univ. dr. Marin Cazacu. A câștigat mai multe premii naționale și a avut diverse recitaluri și înregistrări în București, solo și în formație de trio.

Pianistul Ionuț Gabriel Diaconu a obținut mai multe premii la concursuri precum Concursul Național de Pian “Tinere Talente” București, Concursul Internațional de Interpretare “George Georgescu” – Tulcea, Concursul Național de Pian “Carl Czerny” – Piatra Neamț. Tânărul muzician a fost deja invitat să cânte în recitaluri organizate la Muzeul Național “George Enescu”, la Muzeul Cotroceni (în cadrul manifestărilor dedicate zilei liceului), la Institutul Maghiar Balassi – București etc. În 2014 a participat la un curs de măiestrie susținut de pianistul rus Eduard Kunz.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet .

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.