În istoria artelor spectacolului a rămas nu doar pentru cum a jucat un Hamlet unic, ci şi pentru felul în care a întruchipat nenumărate alte personaje.
Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2021
Filmul a intrat în viața lui în primul rând parcă pentru a-i spulbera mai multe prejudecăți. Pentru actorul britanic Laurence Olivier, privirea spre viitor a fost întotdeauna salvatoare. Publicat pentru prima dată în România de Centrul Cultural LUMINA în cadrul proiectului BIBLIOTECA DE ARTE, volumul „Despre actorie” de Laurence Olivier ni-l dezvăluie pe unul dintre cei mai importanți actori din secolul XX din multiple perspective. Aflat la momentul bilanțurilor, odată ce și-a încheiat cariera spectaculoasă, care a inclus și ani complicați de boală, Laurence Olivier îi povestește unui coleg de breaslă experiențe dintr-o viață petrecută pe scenă și pe platoul de filmare sau de televiziune. Rememorează roluri, creații și creatori și, astfel, se dezvăluie în multe nuanțe.
Ziarul METROPOLIS vă prezintă câteva episoade dintr-o carieră fără egal.
1.Actoria are multe fețe. Profesie solicitantă, ea întinde capcane tot timpul, indiferent în ce etapă a carierei te-ai afla:
„Te poate distruge în tot soiul de feluri perverse, cu alcool, droguri, succes sau eșec. Poate transforma personalități șarmante în niște monștri și ego-uri puternice într-unele încă și mai mari. Te poate face să crezi propria reclamă. Te poate face să stai pe spate și să te hrănești din gloria trecutului. Te poate abandona într-un munte de tăieturi din ziare vechi și poate să râdă de tine, în timp ce tu te întrebi ce-a fost cu tine. E selectivă și surprinzătoare. Te poate face să renunți la orice altceva. O să-ți eclipseze relațiile personale și o să distrugă căsnicii și familii. Îi poate întoarce până și pe gemeni unul împotriva celuilalt. Te poate silui în fel și chip, te poate binecuvânta și te poate sprijini. Stările ei se schimbă după cum bate vântul. Odată ce ai luat hotărârea, dacă crezi într-adevăr în ea, nu mai există drum înapoi.”
2.A fi pe scenă înseamnă a bucura și, în primul rând, a te bucura. Inseparabile, așteptarea, emoția și dorința actorului de a fi bun le pot oferi spectatorilor momente sublime:
„Odată ce dă drumul la motoare și emoțiile inițiale se spulberă, în interiorul actorului înflorește un zâmbet, în timp ce el își flexează mușchii și se bucură de arta lui. Să respiri acolo, în aerul gros și cald al sălii, să simți așteptarea publicului, să simți cum așteaptă să-ți vadă următoarea mișcare… Să te oprești o clipă pentru a atinge perfecțiunea. Să-ți simți plămânii vibrând când vocea ți se ridică până la punctul cel mai înalt. Să simți că niciodată nu e prea mult; întotdeauna să-i faci să-și dorească și mai mult.”
3.Dușman care trebuie înfrânt, tracul stă la pândă și, de multe ori pe neașteptate, se arată în calea actorului din scenă. Să ni-l închipuim pe Laurence Olivier luptându-se cu el:
„Tracul e ca personajul din O coardă prea întinsă, care nu apare niciodată: așteaptă întotdeauna la ușă, la orice ușă, să te prindă. Iar tu n-ai altă variantă decât să te îndepărtezi sau să lupți.
Pentru cei care n-au avut trac niciodată e foarte greu de înțeles. Pentru actorul tânăr, care debordează de energie și de optimism, e o glumă. Sunt sigur că pe vremea când eram tânăr și plin de speranță nu credeam în așa ceva. Nu cred să mă fi gândit nici măcar o dată la asta. Dar, brusc, a apărut: sperietoarea își face apariția și încearcă să-ți răpească liniștea. Poate să apară oricând, în orice formă. Este partea întunecată a fricii.
Uneori, procesul poate începe noaptea, în pat, în noaptea dinaintea unui spectacol. Transpirații calde și reci te trezesc brusc, mintea ta sare direct în ultima treaptă de viteză, gândindu-se la spectacolul care urmează. Logica luptând cu ilogicul.”
4.Departe de a exista și de a funcționa de la sine, forța trebuie cultivată. În permanență. Fără ea, profesia se transformă într-un vârf din ce în ce mai greu de cucerit. Fără ea, educația actorului rămâne incompletă:
„Am fost întotdeauna o structură atletică, am alergat, am ridicat greutăți și am făcut gimnastică cât de des am putut. Când boala mi-a înfrânat aceste exerciții, m-am apucat de înot și până în ziua de azi înot 800 de metri aproape în fiecare dimineață. Monoton, dar merită. N-am renunțat niciodată.
Să fie în formă ar trebui să fie una dintre prioritățile oricărui actor. Exercițiile zilnice sunt de cea mai mare importanță. Trupul e un instrument care trebuie bine acordat și trebuie să cânți la el cât de des posibil. Actorul trebuie să aibă deplin control asupra lui însuși, din cap până-n picioare. Trebuie să fie capabil să trimită mesaje oricărei părți din corpul lui, cu viteza și priceperea unui computer. Trăim într-o mașinărie, una extrem de complexă, și ca s-o putem folosi așa cum trebuie, e nevoie să încercăm s-o înțelegem pe cât posibil. Poate că educația actorului ar trebui să includă câteva luni de studii medicale. Poate că ar trebui să meargă la turele unui medic rezident, într-un mare spital unde se predă medicina, să ia parte la cursuri și să observe. Știu că, dacă m-aș afla acum la început de drum, asta aș face.”
5.Laurence Olivier, artistul care și-a început atât de devreme cariera, a fost în primul rând un spirit deschis. Atât de deschis și atât de încrezător, că a învățat să… piloteze avioane. La urma urmei, a fi pilot e tot un rol. Unul care înseamnă foarte mult:
„În primele zile de pregătire, îmi tot puneam întrebări despre eșecurile de pe ecran cu textele lui Shakespeare de până atunci, îngrijorat fiind în legătură cu versurile lui și cu actorii care trebuia să le rostească. Chiar înainte de asta, în timp ce zburam cu avionul Walrus, îmi spusesem: «Zborul ăsta o să mă ajute în actorie, dac-o să mă mai întorc vreodată la actorie». Eram perfect în regulă în privința coordonării fizice – unii actori nu sunt –, dar, când mă aflam acolo, în fața panoului de control, foarte sumar, care te făcea să fii foarte legat de aeronavă, coordonarea mea mintală era cu totul aiurea, drept care eu și avionul meu am avut parte de câteva curse dure și de câteva mișcări abrupte; se întâmpla ori să mă relaxez prea tare la manșă, ori să o strâng prea tare; să o folosesc ca pe un joystick, când puterea ei nu era mai mare decât a unei cârme sau a pedalei de accelerație… Desigur, fiind vorba despre mine, am învățat să fac și acrobații, dar numai după ore de practică. Ca să înveți să pilotezi efectiv un avion, trebuie să fii stabil, ai nevoie de simțul echilibrului și mai ales de coordonare mintală. Am devenit de-a dreptul îndrăzneț și cutezător – dar întotdeauna cu un fel de calm rece – și am fost singurul din escadronul meu care a pilotat vreodată un Lysander… Asta, înainte de a fi smuls din cer pentru Henric al V-lea cel trimis de ceruri”.
