Lavinia Bălulescu îşi lansează romanul de debut „La mine-n cap“
https://www.ziarulmetropolis.ro/lavinia-balulescu-va-debuta-cu-romanul-la-mine-n-cap/

Lansarea romanului de debut al Laviniei Bălulescu, „La mine-n cap“, apărut recent la Editura Cartea Românească, va avea loc vineri, 10 mai, la ora 18.30, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5) din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|9 mai 2013

Lansarea romanului de debut al Laviniei Bălulescu, „La mine-n cap“, apărut recent la Editura Cartea Românească, va avea loc vineri, 10 mai, la ora 18.30, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5) din Bucureşti. Volumul este disponibil şi în ediţie digitală.

Viaţa lui Aprilie se schimbă după ce descoperă că pe tavanul din apartamentul ei locuieşte o altă femeie. Din acel moment, fata – copil şi femeie, într-un trup prea strâmt – nu mai este niciodată singură, iar timpul, spaţiul şi memoria devin de necontrolat.

Deşi textul are concreteţea casantă a unui discurs hiperrealist, sensurile sunt generate de scufundarea cuvintelor într-un flux al conştiinţei de cea mai curată sorginte psihanalitică. Dedublarea personalităţii, patinajul primejdios pe contururile unei lumi imaginar-reale, francheţea irezistibilă a mărturisirii, proliferarea halucinantă a imaginilor şi a situaţiilor, multiplicarea punctelor de vedere, într-un ecou care e când răsfăţ, când disperare, când tragedie, când cinism, denotă capacitatea prozatoarei de a-şi domina cu autoritate creaţia.

Mircea Mihăieș,
publicist

Două lumi se întrepătrund

Sfârşitul lumii se consumă, bărbaţii dispar şi reapar cu alte chipuri, iar realitatea se dedublează. Lumea 1 şi Lumea 2 îşi câştigă autonomia. Rămâne de văzut dacă întâmplările, aproape magice, care se petrec sunt aievea sau doar în capul protagonistelor, ale căror vieţi se suprapun şi, în acelaşi timp, tind să iasă dintr-o captivitate autoimpusă.

„La mine-n cap“ este debutul în proză al poetei Lavinia Bălulescu.

Eseistul Mircea Mihăieș este încrezător în acest debut: „văd în debutul în ficţiune al Laviniei Bălulescu un moment fast pentru tânăra proză românească a acestui moment. Cartea ei poate reprezenta un moment de cotitură în necesara desprindere de zona biografismului copleşitor, în favoarea imaginarului controlat de inteligenţă.“

Info :

Vor participa: T.O. Bobe, Matei Florian şi Luiza Vasiliu.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.