„Le livre d’image”. Imaginea distrusă
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-livre-dimage-imaginea-distrusa/

CRONICĂ DE FILM În noul său film-eseu, „Le livre d’image” (2018), pentru care juriul de la Cannes a inventat un Palme d’Or special, legendarul cineast franco-elveţian Jean-Luc Godard aruncă în aer logica narativă a imaginilor cinematografice, pentru o mai bună reconfigurare a lor ca reflecţie asupra violenţei lumii moderne.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 noiembrie 2018

Film despre puterea uriașă a imaginilor, cele care definesc de peste un secol imaginarul colectiv al lumii, „Le livre d’image” este un asalt incomod asupra privitorului.

Structurat în cinci capitole, ale căror frontiere se întrepătrund și se amestecă, noul film-eseu al lui Jean-Luc Godard este o colecție formată în cea mai mare parte din imagini cinematografice – ficționale (inclusiv din „Adieu au langage”, precedentul său titlu) și documentare.

Imagini aranjate nu după o logică narativă sau emoțională, ci ca o explozie permanentă de flash-uri.

Puternic fragmentată este și coloana sonoră – sunete stridente, rapide, aproape indistincte, unele violente (cum sunt, de pildă, cele produse de focuri de armă sau de explozii), se combină cu citate sau foarte scurte comentarii-panseu, nu lipsite de o ușoară ironie, rostite de vocea îmbătrânită a lui Gogard însuși.

„Le livre d’image” este ca un caleidoscop care ia forma unui coșmar. Godard elimină o trăsătură-cheie a imaginii cinematografice – desfășurarea ei în timp – pentru a o reduce la esența ce pare să fie cultivată astăzi: suntem copleșiți de imagini scurte, brutale, venite din toate direcțiile.

Pare că nu le mai percepem sensurile ascunse și nici gravitatea. Trăim pe fast-forward.

Este ceea ce pare a ne spune direct, fără menajamente, regizorul franco-elvețian, cel care a contribuit decisiv la modernizarea limbajului cinematografic.

Godard distruge imaginile, care sunt toate prefabricate în filmul său, și nu lasă timp de contemplare – suntem absorbiți într-un vertij video-sonor, fără altă opțiune de împotrivire decât părăsirea sălii de cinema (lucru pe care l-au și făcut mai mulți spectatori la cele două proiecții din cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”).

Și care sunt imaginile care produc astăzi cea mai mare oroare, atunci când sunt transmise de mass-media? Cele cu atentate teroriste sau alte grozăvii (jihadiștii și-au făcut faima și prin înregistrările cu decapitări). Imagini care au devenit, de altfel, o obișnuință.

Tocmai la aceste idei se oprește Godard: el insistă o bună parte din film asupra violențelor din lumea arabă, care s-au extins, răzleț, și în Occident. O lume de unde vin cele mai multe dintre imaginile dure care bântuie conștiința colectivă și alimentează fricile la nivel mondial.

Dincolo de impactul ei imediat care poate destabiliza privitorul, această „carte a imaginii” propusă de Godard lansează unele întrebări esențiale, care se acumulează după vizionare.  Ne definim prin ceea ce vedem? Este violența intrinsecă imaginii? Cât de mult ne este educată sensibilitatea de imagine?

Godard reușește ca tocmai prin această acumulare accelerată și aparent incontrolabilă de imagini să propună o reflecție deopotrivă asupra limbajului cinematografic, pe care îl destructurează din nou, și asupra violenței lumii în care trăim.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

04
/10
/19

A câștigat Leul de Aur, marele premiu de la Festivaul de Film de la Veneția, în același timp a impresionat presa de specialitate la nivel mondial, iar de astăzi mult aclamatul „Joker”, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, poate fi vizionat în premieră în cinematografele din toată țară.

04
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În „Joker” (2019), regizorul Todd Phillips ia un personaj celebru de comic book şi îl mută din filmele cu supereroi într-o dramă inspirată din filmele existenţialiste clasice din America anilor `70. Este o mişcare inovatoare, deşi „Joker” nu se ridică la înălţimea tradiţiei pe care o invocă.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

03
/10
/19

Magnolia Pictures și Participant, două nume grele din industria cinematografică mondială, anunță obținerea drepturilor de distribuție și promovare în America de Nord pentru „colectiv”, filmul documentar de cinema regizat de Alexander Nanau, care urmărește întâmplările desfășurate în România în primul an de după incediul din clubul Colectiv. „Tensionat, emoțional și atent editat, acest expozeu al corupției lipsite de suflet va avea un ecou puternic și va genera furie mult timp după ce turul de festivaluri se va fi încheiat” – The Hollywood Reporter

02
/10
/19

Nicio ediţie de Cannes fără o recoltă de filme controversate, excesive, provocatoare, deranjante. La rândul său, Les Films de Cannes à Bucarest a pregătit o selecţie tulburătoare cu cele mai discutate şi controversate oferte ale ediţiei din 2019. Noul copil minune al filmului francez, Ladj Ly, va fi prezent la Bucureşti pentru a vorbi despre cum e să porneşti o revoluţie cinematografică din suburbii.

02
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizorul Cătălin Mitulescu revine cu un nou film, „Heidi”, în care Gheorghe Visu joacă rolul unui polițist hârșit aflat în pragul pensionării. El primește însă o ultimă misiune ce i-ar putea schimba viața - găsirea a două prostituate la marginea Bucureștiului.

01
/10
/19

Lungmetrajul documentar „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, scris și regizat de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan, va rula în cinematografele românești din 11 octombrie 2019. Filmul, al cărui motto este „Acasă nu e decât distanța dintre unde ești și unde visezi să fii”, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

01
/10
/19

Un omagiu dedicat actorului român cu origini basarabene Ilarion Ciobanu, o selecţie cu scurtmetraje de şcoală ale regizorilor noului cinema şi un film celebru pentru copii fac parte din programul celei de-a 5-a ediţii a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău, care va avea loc între 10 şi 13 octombrie la Centrul Cultural „Odeon” şi la AMTAP.

30
/09
/19

La cea de-a 14-a ediție Animest (4-13 octombrie), starurile industriei vin în România cu povești, sfaturi și secrete din culisele celor mai premiate producții la care au lucrat. Întâlnirile-eveniment cu experții în domeniu vor avea loc la AWE (Adaptive Work Environment), spațiul care va găzdui și o serie de prezentări ale creatorilor autohtoni care fac diferența.

30
/09
/19

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris și regizat de Dan Chișu, cu Mihai Călin și Diana Cavallioti în distribuție, va avea premiera mondială în competiția celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de la Varșovia, care se va desfășura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

30
/09
/19

Almodóvar, Malick, Jarmusch, Dardenne, Dolan, Bellocchio, Loach, Herzog – cele mai recente filme ale marilor regizori ai cinematografiei mondiale se văd în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest între 18 și 27 octombrie. Retrospectiva Claude Lelouch, focus Spania cu Albert Serra invitat special, Ziua de Aur cu câștigătoarele Palme d’Or, Ours d’Or și Camera d’Or. 

Page 10 of 258« First...89101112...203040...Last »