Lebăda cu două intrări, de Nora Iuga, un puzzle încărcat de poezie şi emoţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/lebada-cu-doua-intrari-de-nora-iuga-un-puzzle-incarcat-de-poezie-si-emotie/

În această săptămînă, disponibil în librăriile din toată ţara şi pe www.polirom.ro, volumul Lebăda cu două intrări de Nora Iuga, cu o prefaţă de Alexandru Matei, aflat la a doua ediţie, a apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2016

Jurnalul încărcat de poezie şi emoţie al unei femei care demonstrează că dragostea şi erotismul nu sînt şi nici nu trebuie condiţionate de vîrstă sau de vreun obstacol pus în cale de viaţă.

„Densitatea textului Norei Iuga integrează nu doar voci, frînturi de cotidian, poezie, ci şi trup, mult trup. Şi sex. Nu întîmplător: sexul – pulsiunea primară – nu cunoaşte limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decît replica literară a inconştientului: o producţie care nu cunoaşte legea ca ordine venită de sus, impusă din afară, ci care se desfăşoară vital, impulsiv… Nicăieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectură ca în Lebăda cu două intrări. Autoarei Nora Iuga îi place să se joace. Nu-i dă mîna să-şi ţină prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joacă, a făcut un joc de fort-da cu propriul ego (traducînd multe cărţi, în umbra cărora s-a aşezat). Dintre toate piesele acestui puzzle,Lebăda cu două intrări rămîne proiectul ei literar cel mai radical. Clipa în care ninsoarea de iarnă, ploaia de mai, cromatica agonică de toamnă şi clipoceala de vară s-au revoltat. Trebuie să admit, avem aici un text extrem(ist). La cît de balcanică şi romantică ne este literatura, codul roşu înscris în Lebăda cu două intrări poate fi anunţat ca eveniment major la toate «posturile de radio şi televiziune» din limba română.” (Alexandru Matei)

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Autoare a mai multor volume de poezie –Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000), Piaţa cerului (1986), Cîntece (1989), Dactilografa de noapte (1996; Premiul USR), Autobuzul cu cocoşaţi (2002), Cîinele ud e o salcie (2013) – şi de proză – Săpunul lui Leopold Bloom (1993, 2007; Premiul USR), Sexagenara şi tînărul (2000, 2004, 2012; Premiul USR; Premiul revistei Cuvîntul), Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin (2001), Hai furăm pepeni (2009, 2015), Berlinul meu e un monolog (2010), Harald şi luna verde (2014) –, precum şi a poemului-roman Fetiţa cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvîntul). În 2007 a primit Premiul Friedrich Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o distincţie acordată celor care aduc servicii speciale în promovarea literaturii germane în lume. I s-au tradus romaneleSexagenara şi tînărul (Germania, Spania, Italia, Franţa, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom (Bulgaria), Hai să furăm pepeni(Bulgaria) şi volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania şi Slovenia), Autobuzul cu cocoşaţi (Germania), Poem de octombrie (Germania), Inima ca un pumn de boxeur (Franţa), O inimă venind pe picioroange (Elveţia).

În această lună, Nora Iuga, una dintre cele mai apreciate poete din ţară, va publica un nou volum de poezie, ascultă cum plîng parantezele, în curs de apariţie la Editura Cartea Românească.

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.