Lecția de Brâncuși
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-de-brancusi/

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecţie de Brâncuşi”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în judeţul Gorj.

Un articol de Monica Andrei|18 Februarie 2016

Se ştie că autorul “Coloanei infinitului” nu vorbea mult, nici despre el, nici despre alţii. Totuşi, Nicolae Titulescu a reuşit să-l facă să vorbească despre drumul spre creaţia sa şi despre crezul său artistic.

Era prin 1928, când juristul, profesorul, ministrul afacerilor străine şi fostul preşedinte al Ligii Naţiunilor organizează un prânz la care-l invită pe sculptor, pe malul Senei, într-o zi luminoasă de primăvară. Pe tot parcursul mesei, cu verva lui scânteietoare, îl amuză pe autorul “Mesei tăcerii”,  cu hazuri din protipendada politică a lumii.

La desert, vin şi cafea, după o tăcere, marele orator îi cere autorului „Pasării măiastre” o „lecţie de Brâncuşi”. Martorul confidenţelor brâncuşiene era Vintilă Russu Şirianu, care a notat în memoriile sale:

„Eu am fost întâi de toate ţăran. Ţăran am rămas şi azi… Ţăranul?… Românul?… Unul cântă din frunză, altul din fluier. Unul coace argilă, zugărveşte oale… Eu am cioplit. De copil, m-a chemat lemnul şi cuţitul. Apoi, piatra şi dalta. Arama şi ciocanul… Aveau, pesemne, să-mi spună ceva. Le-am ascultat… Ş-am ajuns, aşa, să am şi eu de spus ceva, prin glasul lor… Le-am învăţat limba. Mulţi ani, până am cuprins bine meseria… Am ajuns sculptor. Am mers şi eu, o bună bucată de vreme, pe căi bătute. Am «făcut sculptură»…

Aş fi nedrept să-mi reneg perioada aceea. Am sculptat cu râvnă şi aprindere. Unele bucăţi, capete de copii, “Muza”, “Ruga”, câteva portrete îmi plăceau. Poate că erau, printre ele, bucăţi care erau mai proaste decât ale unor confraţi, «consacraţi»… până când într-o bună zi nu mi-a mai plăcut ce făceam… Deloc. Era important. Căci plăcerea cu care lucrează artistul e inima artei lui… Fără inimă, nu-i arta. Cea dintâi condiţie e să-ţi placă ţie, să îndrăgeşti, să iubeşti fierbinte ceea ce faci. Să fie bucuria ta. Prin bucuria ta, să dai bucurie oamenilor… Când m-am lămurit bine că nu-mi place ce face, a venit, vezi bine, întrebarea: «de ce nu-mi place?»… Patru cuvinte. Ani mi-au trebuit până să ajung să-mi răspund şi să păşesc pe calea mea adevărată…

Priveam îndelung sculpturi de-ale altora – din cei cu talente sigure – şi pe ale mele. Ce mă supăra? Frumos cioplit, frumos dăltuit, frumos lustruit, migălos şi bine redate detaliile, nimic de zis. Da, dar nu-i viu. Parcă sunt fantome. Încremeniri!… Eu vreau să dau viaţă, mişcare, avânt, bucurie. Mă supăra tot mai mult impresia de criptă, de funerar, pe care mi-o dădeau  sculpturile acelea… Încet, încet, drumul s-a croit singur… Da, calea s-a deschis singură, din judecată în judecată, din încercare în încercare… Eu, de pe când eram abia un băietan şi hoinăream pe mal de apă ori prin pădure, am avut o credinţă: că orice lucru, fiinţă sau nefiinţă are suflet… aşa cred şi acum.  Ş-atunci, la răspântia meseriei mele, am zis: ei, acest suflet al subiectului trebuie să-l redau. Căci sufletul va fi mereu viu… Sau, dacă vrei, ideea subiectului. Aceea nu moare niciodată în ceea ce priveşte opera de artă… Din contră, creşte în el, ca viaţa din viaţă…

De la gândul acela, ajungi în chip firesc la concluzia că nu amănuntul creează opera, ci ceea ce este esenţial. Am lucrat mult să găsesc modul care să-mi uşureze calea ca să aflu, pentru fiecare subiect, forma-cheie, care să rezume cu putere ideea acelui subiect. Desigur că asta m-a dus spre arta nefigurativă. Eu un rezultat. Eu niciodată nu mi-am propus: hai să fac o artă nouă, să uimesc lumea cu o trăsnaie. Eu, la căpătâi cu dorinţa mea, cu plăcerea mea, am judecat simplu, aşa cum vezi, şi am ajuns la ceva tot simplu, grozav de simplu. La o sinteză care să sugereze ceea ce vreau să redau… Şi am tot căutat, ani mulţi să ajung să scot din lemn, din bronz, din marmură acel diamant ascuns – esenţialul – aşa cum îl scot minerii din adâncul pământului… Ai văzut una din păsările mele? Cred că vreo oră am contemplat  două din ele… La multă lume au plăcut. Au fost înţelese intenţiile mele. Direct, intuitive.  Ce am făcut? Am aruncat deoparte aripile şi ciocul, ghearele şi creasta, ochii şi picioarele….

Drumul spre universal am căutat. De aceea, necuvântătoarele mele nu se află în nici o carte de zoologie.

Dar toată esenţa păsării, ideea, sufletul ei: câteva linii, în anumit unghi şi curbe, care redau vertiginoasa avântare în văzduh. Ideea de pasăre: zborul! «Pasărea» mea nu este pasăre. E simbol. Caut, iubesc naturalul, frumosul, primar, direct, nemijlocit. Etern!… Vreau să înalţ totul dincolo de pământ… Vreau ca pasărea mea să umple tot văzduhul, să exprime marea eliberare… Am descoprit spiritul materiei, am vrut să aflu sufletul lucrurilor. Vreau ca materia să trăiască potrivit legilor ei… Ştie ea mai bine ca noi adevărul… Drumul spre universal am căutat. De aceea, necuvântătoarele mele nu se află în nici o carte de zoologie… Şi tot astfel, fiinţele cioplite de mine, chiar dacă unele au nume, eu nu le pot atribui nici o stare civilă… Am căutat tot esenţa, caracterul profund, ideea personalităţii lor… care să fie simbol de puritate, de graţie, de mister, de frământare, de avânt…

Şi am credinţa că, dacă am putut smulge materiei adevărul ei spiritual şi să-l cuprind în acea idee-cheie, exprimată în lemn, în marmură prin bronz, am aflat şi calea spre cugetul şi sensibilitatea aceluia care contemplă sculpturile mele. Şi el va adăuga, din propriul lui spirit, frământat, trezit spre frumos, o mulţime de impresii, de sugerări creatoare… Şi va colabora, se va înfrăţi cu mine în acele clipe. Îmi va îmbogăţi creaţia…”

La final, s-au îmbrăţişat, au pornit braţ la braţ, de-a lungul şerpuirii verzi cu scântei de argint, printre copacii seculari de pe malul Senei. În tăcere.

Momentul de confidenţe a fost lung. Autorul „Porţii sărutului” tuna şi fulgera când auzea că în lume e război. I s-a confesat lui Titulescu pentru că politicianul era un mare apărător al păcii, recunoscut internaţional.

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. 

Page 1 of 4612345...102030...Last »