Lectia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, chiar de ziua lui
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-de-violoncel-radu-beligan-sarbatorit-la-teatrul-metropolis-chiar-de-ziua-lui/

Radu Beligan şi Marius Manole se întâlnesc la Teatrul Metropolis, în spectacolul „Lecţia de violoncel“, după o piesă de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa. Maestrul îşi va sărbători cei 95 de ani chiar pe scena teatrului, pe 14 decembrie.

Un articol de Dan Boicea|3 Decembrie 2013

Actorii Radu Beligan şi Marius Manole se întâlnesc pe aceeaşi scenă, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în spectacolul „Lectia de violoncel“, după o piesă de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa. Alături de ei joacă Lamia Beligan, Tania Popa şi Rodica Ionescu.

Spectacolul va putea fi văzut la Teatrul Metropolis (Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti), pe 9, 10, 14 şi 16 decembrie, de la ora 19.00.

De la 35 la 95

Aşteptarea a luat sfârşit pentru spectatorii care îşi doreau să-l vadă pe Radu Beligan într-un rol nou, la 95 de ani. Tânăra scriitoare Mona Radu a gândit o piesă în mod special pentru marele actor, iar Radu Beligan i-a propus lui Felix Alexa să regizeze spectacolul.

Regizorul l-a cooptat din nou în echipa lui pe Marius Manole, şi a realizat, astfel, o întâlnire unică: un dialog pe scenă între idolul tinerilor spectatori, Marius Manole (35 de ani) şi legendarul Radu Beligan (95 de ani).

Lectia de violoncel

Imagini de la repetiţiile spectacolului „Lectia de violoncel“ Foto: Petrică Tănase pentru Ziarul Metropolis

Spectacolul este şi un cadou cu dublu sens, care porneşte dinspre echipa Teatrului Metropolis către Radu Beligan (pe 14 decembrie, de ziua maestrului, teatrul îl va sărbători cu fast), dar şi dinspre Radu Beligan către teatru şi către spectatorii săi (actorul nu a mai avut un rol nou de nouă ani, de când a avut premiera cu „Egoistul“).

Lectia de violoncel

Lamia Beligan şi Radu Beligan, într-o scenă din „Lecţia de violoncel“

„Orice apariţie nouă este, pentru mine, o bucurie. Acum sunt, deja, într-o perioadă de iubire cu noul meu rol. Mona Radu este o tânără scriitoare, genială, şi pot spune asta cu toată inima. Ea mi-a oferit un rol care m-a făcut fericit, pentru că, de când joc piesa asta, am avut parte numai de noroc. Premiera este legată şi de o sărbătorire care pe mine mă copleşeşte, un cadou de ziua mea, la 95 de ani“, a declarat Radu Beligan pentru Ziarul Metropolis.

Citiţi şi: Radu Beligan: „Sunt un băiat de la ţară, iar băiatul ăsta a luat masa cu Regina Angliei“

„Am mai spus acest lucru, dar simt nevoia să-l repet, ca pe un semn de mulţumire, apropo de prezenţa maestrului Beligan aici. Iată, în al şaselea an de când s-a înfiinţat Teatrul Metropolis, culmea, ne aflăm sub aceeaşi stea norocoasă“, a mărturisit George Ivaşcu.

Directorul Teatrului Metropolis a explicat: „Acum şase ani, cel care a tăiat panglica de inaugurare, împreună cu mine, a fost maestrul Beligan. Nu numai că ne-a purtat noroc, dar ne-a purtat şi de grijă. Îi mulţumesc din tot sufletul şi, fără menajamente, îi pot spune un sincer «îl iubesc!»“.

Lectia de violoncel

La repetiţii: regizorul Felix Alexa (în picioare), Mona Radu, autoarea piesei (stânga), Radu Beligan şi Rodica Ionescu

Marius Manole a declarat că este prima dată când repetă cu Radu Beligan. „E o mare bucurie să joci într-o tragicomedie în care joacă şi domnul Beligan. Îmi face mare plăcere să fiu cu colegii mei de la Teatrul Naţional, Rodica Ionescu, Lamia Beligan şi Tania Popa“, ne-a declarat actorul.

Felix Alexa: „Să dea Dumnezeu să-l sărbătorim şi la 100 de ani cu acest spectacol!“

Regizorul Felix Alexa lucrează pentru a 11-a oară cu Marius Manole şi pentru a doua oară cu Radu Beligan, după „Misterul Sebastian“, de la Teatrul Odeon, un spectacol documentar. „E o senzaţie foarte specială. Nu mă simt ca la o repetiţie obişnuită, asta deoarece a lucra cu domnul Beligan înseamnă o experienţă care nu ţine numai de teatru. Este şi o experienţă umană, minunată, aproape o incursiune subiectivă în istoria teatrului românesc“.

Lectia de violoncel

La repetiţii: Radu Beligan, Rodica Ionescu, Felix Alexa, Lamia Beligan şi Marius Manole

Felix Alexa a mărturisit că oamenii din echipă au senzaţia, uneori, că e un miracol ce li se întâmplă, văzând că au şansa să-l urmărească jucând pe Radu Beligan. „E emoţionant să-i dau indicaţii maestrului Beligan. Mă bucur foarte mult că a venit această propunere din partea lui, să montez un spectacol care îl sărbătoreşte la 95 de ani. E un text scris special pentru el de Mona Radu, cu replici foarte subtile şi inteligente“.

Regizorul a mai spus că prezenţa lui Radu Beligan impune profesionalism. „E un actor care şi-a dedicat întreaga viaţă profesiei. A fost un fanatic al profesiei, lucru pe care îl apreciez enorm. Încercăm să reconstruim şi noi, în anii aceştia atât de nebuni, fanatismul pentru teatru“.

Lectia de violoncel

Radu Beligan, pe scena Teatrului Metropolis, alături de fiica sa, Lamia Beligan

Felix Alexa a strâns, alături de Radu Beligan, actori din generaţii diferite, vechi colaboratori ai săi. „Toţi actorii sunt de la Teatrul Naţional, dar iată, s-au mutat aici, la Metropolis, pentru un spectacol special. E un spectacol încărcat de emoţia unui mare actor care joacă din nou, într-un nou rol, la 95 de ani. Să dea Dumnezeu să-l sărbătorim şi la 100 de ani cu acest spectacol!“

Rămâneţi cu Ziarul Metropolis! Spectatorii fideli ai Teatrului Metropolis vor fi recompensaţi cu invitaţii la acest spectacol!

Lectia de violoncel

Actorul Marius Manole, la repetiţii

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2)

LECTIA DE VIOLONCEL, de Mona RADU
9, 10, 14 şi 16 decembrie 2013, ora 19.00

Regia: Felix ALEXA
Asistent regie: Cristina GIURGEA
Scenografia: Nina BRUMUŞILĂ

Cu: Radu BELIGAN – George
Lamia BELIGAN – Eva
Marius MANOLE – Radu
Tania POPA / Rodica IONESCU – Gabriela

Preţ casa de bilete: 43.20 lei
Rezervările se pot face la numerele 021.210.51.80 şi 0728.138.265 (în intervalul orar 10.00-19.00)
Durata: 1 h 45 min

Foto din repetiţii – Lectia de violoncel – Petrică Tănase pentru Ziarul Metropolis (Petrică Tănase Photography)

12
/07
/18

„Zilele unteatru”, evenimentul teatral al verii în capitală, se află în 2018 la ediția a patra. Festivalul are loc la unteatru și începe pe 25 iulie, chiar în ziua în care teatrul aniversează opt ani. Sărbătoarea continuă până pe 29 iulie cu spectacolele noi ale unteatru din acest an, concerte și vizionări de filme de scurt metraj.

11
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, „Procesul” (2017) este un documentar captivant despre celebrul caz al lui Mihai Moldoveanu, bărbatul care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o.

11
/07
/18

Fiesta del Cine Ediția #2 vine cu o mulțime de surprize pentru o seară de neuitat pe cea mai mare plajă din România. Proiecții în aer liber cu picioarele afundate în nisip, acompaniate de valurile mării și popcorn delicios, relaxare, povești și voie bună – pe 18 august, pe plaja Shut Up Beach, din Mamaia.

11
/07
/18

"Pe de o parte, susţinem lucruri minunate, pe de alta, facem fapte groaznice de care, de cele mai multe ori, nu suntem conştienţi(...)" - Mariana Buruiană . Actrița născută la Arad, ale cărei talent și frumusețe l-au determinat pe poetul Emil Brumaru să îi dedice câteva poezii., împlinește, astăzi 63 de ani

11
/07
/18

Lumea întreagă este atentă la ce fac câţiva fotbalişti de top, dar nu e mai puţin adevărat că foarte mulţi oameni de pe această planetă au urmărit cu ”atenție și îngrijorare”, cum ar spune un președinte dâmbovițean, ce se întâmplă cu câțiva micuți sportivi din Thailanda.

11
/07
/18

Trei dintre cele mai de succes filme europene recente, printre care și extrem de apreciatul documentar francez „Chipuri, locuri”, nominalizat la Oscar, vor putea fi văzute la cea de-a cincea ediție a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob.

10
/07
/18

Chiar dacă “Zbornaia” lui Putin a ratat, la mustață, semifinalele Cupei Mondiale organizate pe teren propriu, viața la Moscova continuă să se desfășoare în ritm normal, "departe de 'Zgomotul și Furia' lumii dezlănțuite", ori de știrile londoneze despre agentul neurotoxic Novichok.

10
/07
/18

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Prețurile biletelor sunt între 55 și 45 de lei.

10
/07
/18

Joi, 12 iulie, începe Gărâna Jazz Festival, ediția cu numărul 22 – un festival iubit pentru starea de spirit la care contribuie, deopotrivă, muzica, peisajul splendid, gastronomia și farmecul satului bănățean.

10
/07
/18

Cu Shailene Woodley și Sam Claflin în rolurile principale, drama romantică „Supraviețuind pe mare” este inspirată din experiența adevărată trăită de un cuplu aventurier ale cărui întâlniri întâmplătoare îl conduce mai întâi către dragoste, apoi către aventura vieții.

10
/07
/18

(București, 2018, vara. O garsonieră modestă, într-un bloc cu bulină roșie. În fund, la dreapta, o ușă cu un poster uriaș ce-l înfățișează pe Majestatea Sa Regele (Gică Hagi). De-o parte și de alta a scenei, câte un fotoliu (vacant).

09
/07
/18

Cartea de eseuri „China în zece cuvinte”, de Yu Hua (traducere din chineză și note de Mugur Zlotea), a fost publicată de Editura Humanitas în anul 2018. Este una dintre cele mai puternice și mai interesante cărți care se află acum pe piață.

Page 70 of 792« First...102030...6869707172...8090100...Last »