„Lecția” și nostalgia după anii de școală
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-si-nostalgia-dupa-anii-de-scoala/

Premiera producţiei „Lecţia”, în coregrafia lui Arcadie Rusu, va avea loc pe 26 şi 27 aprilie în Studioul de Dans Háromszék, în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Noul spectacol transpune amintirile anilor şcolari într-un nou limbaj de dans inedit.

Un articol de Liliana Matei|22 aprilie 2022

După spectacolul de succes “Are we human or are we dancers?“, realizat în coregrafia Ioanei Marchidan, trupa colaborează cu un alt creator tânăr din București. Arcadie Rusu, coregraf și artist independent, este fondatorul Centrului Independent Coregrafic Linotip și o prezență importantă pe scena independentă de dans contemporan din România.

„Spectacolul Lecția schițează momente din anii școlari: situațiile amuzante, cele stresante, amintirile frumoase şi cele care ne-au tulburat… profesorii care ne-au inspirat și cei care ne-au inhibat. Un amalgam de emoții și întâmplări. Vă invit să vă îmbrăcați uniforma și să participați la o meditație (însă nu pentru BAC) în care să vă lăsați purtați în Universul Școlii, retrăind atmosfera. Să vă amintiți scârțâitul cretei pe tablă și emoția de a fi ridicat în picioare să spuneți lecția, să-l salutați pe colegul timid din ultima bancă care vă dăruiește o floare, să vă pregătiți pentru ora de sport când spiritul de echipă este la cote maxime, iar apoi să vă luați halatul de chimie pentru un experiment”, afirmă echipa de creație: Arcadie Rusu coregraf, Alexandru Suciu compozitor și Yasmin Asan designer costume și afiș.

După premieră, Studio M pleacă la București,  unde va prezenta noua producție pe 30 aprilie și spectacolul “Are we human or are we dancers?“ pe 1 mai, la Centrul Linotip.

Premiera spectacolului „Lecția” va avea loc în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, pe 26 și 27 aprilie în Studioul de Dans Háromszék, de la ora 19.00.

Biletele sunt disponibile pe www.biletmaster.ro și la Biroul de Organizare. Realizarea spectacolului și a reprezentațiilor din București este cofinanțat de Fondul Bethlen Gábor.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.