Lecturi de Crăciun – recomandările specialiștilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/lecturi-de-craciun-recomandarile-specialistilor/

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre „ofertele” de sărbători.

Un articol de Liliana Matei|26 decembrie 2014

Scriitorii Florin Iaru şi Ioana Nicolaie, criticii literari Daniel Cristea-Enache şi Alex. Ştefănescu, dar şi reprezentanţi ai unor edituri româneşti au precizat  ce cărţi ar recomanda să fie citite în vacanţa de Crăciun. Oferta editorială este una diversă, pasionaţii de literatură având o gamă variată de titluri din care să se inspire, dacă vor să acorde timp şi lecturii, în această perioadă, anunță Mediafax.

Astfel, poetul Florin Iaru recomandă pentru vacanţa de Crăciun „1001 şi una de nopţi”, „Gottland”, de Mariusz Szczygieł, desemnată cartea europeană a anului 2009, şi „Scriitor în comunism – nişte amintiri”, de Ştefan Agopian.

La rândul său poeta Ioana Nicolaie are pentru cititori trei recomandări pentru vacanţa de Crăciun, având câte o propunere atât pentru cei cărora le place proza, cât şi pentru pasionaţii de poezie. Astfel, Ioana Nicolaie le recomandă românilor să citească volumele „Cui i-e frică de computer? Juniorii”, o antologie în care au scris mai mulţi copii care au câştigat un concurs naţional, „Sfârşit de sezon”, de Marius Chivu, o carte foarte interesantă, cu poveşti neconvenţíonale, dar să nu uite nici de poezie în această vacanţă, o idee în acest sens fiind volumul „Cum continuă povestea”, de Ioana Pârvulescu.

Criticul literar Daniel Cristea-Enache le recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun cartea „Marea petrecere”, de Petre Barbu, „fiindcă nu e nimic mai intens-omenesc decât dragostea pentru cei apropiaţi şi durerea de a asista la boala şi moartea lor” şi „numai un romancier de vârf poate scrie o carte cu un asemenea subiect”. De asemenea, criticul literar recomandă şi „111 cele mai frumoase poezii”, de Ştefan Aug. Doinaş, „pentru că despre Doinaş nu s-a vorbit în ultimii ani decât negativ sau deloc, de parcă s-ar fi uitat ce poet a fost şi va rămâne el, într-o literatură cu atâtea valori lirice”. Totodată, în vacanţa de Crăciun, mai poate fi citit, potrivit criticului literar, volumul „Scrisori către Mihai”, de Răzvan Petrescu, „deoarece vedem aici pre-literatura unuia dintre cei mai originali scriitori români de azi: o serie de scrisori trimise din România ceauşistă unui prieten drag fugit în Occident”.

Şi criticul literar Alex. Ştefănescu are câteva propuneri captivante care pot fi luate în calcul de cei care acordă timp lecturii chiar şi în vacanţa de Crăciun. Acesta spune că, în vacanţa de Crăciun, ar trebui ca românii să citească măcar o carte scrisă de Patrick Modiano, câştigătorul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2014, recomandând, dintre volumele traduse în România, „Micuţa Bijou”. De asemenea, Alex. Ştefănescu recomandă şi o carte de poezie care poate fi citită în vacanţa de Crăciun – „Întoarcerea barbarilor”, de Mircea Dinescu. Criticul literar spune despre Mircea Dinescu că „este singurul poet din a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI care a lăsat istoria să pătrundă în poezia lui”. Un alt volum pe care criticul literar îl recomandă este dedicat copiilor, dar nu numai. Este vorba despre „Fetiţa din Floare”, o carte de basme pentru copiii din prezent scrisă de Petre Crăciun. În plus, Alex. Ştefănescu propune cartea de caricaturi a lui Costel Pătrăşcan „Negru pe alb”.

Viorel Zaicu, director editorial All, recomandă pentru amatorii de cărţi „de vacanţă” „Iliada” şi „Odiseea” în varianta trunchiată şi romanţată, adică cele două romane noi ale lui Valerio Massimo Manfredi din ciclul „Numele meu este Nimeni: Jurământul şi Întoarcerea”. Pentru cititorii genului „heavy”, acesta propune „Stoner”, de John Williams, unul dintre cele mai bune romane care s-au bucurat în ultimul deceniu de febra „dezgropării”. Viorel Zaicu are o propunere de lectură şi pentru doamne, acesta recomandându-le să citească o carte sensibilă, plină de umor şi foarte îndrăzneaţă – „Iubesc să fiu femeie”, de Hedi Hoka. Este bestsellerul toamnei la editura All, fiind un elixir psiho-narativ pentru toate femeile, dincolo de vârstă şi poziţie socială.

La rândul său, Marin Vidraşcu, directorul executiv al editurii Litera, are o serie de propuneri de care românii pot ţine cont în alegerea cărţilor de citit în vacanţa de Crăciun. Acesta le recomandă pasionaţilor de cultură, istorie şi geopolitică volumul „Răzbunarea geografiei”, de Robert D. Kaplan. De asemenea, directorul executiv al editurii Litera recomandă şi volumul „Adio arme”, de Ernest Hemingweay, dar şi „Prea multă fericire”, de Alice Munro, o carte care o să schimbe percepţia oamenilor despre cum ar trebui privite lucrurile triste din viaţă.

Alina Hlinski, redactor-şef editura Univers, recomandă pentru cei mai mici dintre cititori, care se pregătesc, cuminţi, să vină Moş Crăciun, volumul „La culcare, Veronica!”, de Tove Appelgren şi Salla Savolainen. „Misterul de Crăciun”, de Jostein Gaarder, este o carte pe care o propune pentru toţi cei care se lasă cuprinşi de spiritul acestei sărbători, iar pentru lungile seri de iarnă indică „Donul liniştit”, de Mihail Şolohov, un volum pentru cititorii care se lasă transpuşi în vremurile Revoluţiei ruse.

De asemenea, Roxana Petrescu, PR Manager Grupul Editorial Corint, recomandă pentru sărbătorile de Crăciun volumul 6 din seria „Generala”, de James Patterson -„Salvaţi-l Pe Rafe!”, dar şi „Copilărie regală”, un album realizat cu ilustraţii obţinute cu ajutorul Arhivelor Naţionale ale României şi text semnat de Filip-Lucian Iorga. O altă carte pe care o recomandă pentru a fi citită în vacanţa de Crăciun este volumul 3 din trilogia „Divergent”, de Veronica Roth.

Cititorii editurii Nemira se pot bucura de vacanţă retrăind plăcerea copilăriei de a citi basme cu un roman fantasy inedit, pentru copii şi pentru adulţi deopotrivă, despre lumea poveştilor şi a viselor – „Basmania. Răspântia gândurilor” (cartea I), de Valentin Nicolau, cu ilustraţii realizate de Tudor Popa.

Alexandra Florescu, coordonator Marketing & PR Nemira Publishing House, le propune cititorilor o călătorie într-un New York magic şi romantic alături de personajele din „Poveste de iarnă”, de Mark Helprin, iar fanii seriei „Cântec de gheaţă şi foc” trebuie să treacă pe lista de cadouri dorite volumul „Din înţelepciunea lui Tyrion Lannister”, o culegere de vorbe înţelepte ale micului Machiavelli, cel mai îndrăgit dintre personajele lui George R.R. Martin.

Miruna Meiroşu, PR Curtea Veche Publishing, recomandă pentru vacanţa de Crăciun volumele „Economiseşte cu Jamie”, de Jamie Oliver – proaspăt venit din tipar -, „Crăciunul regal”, de Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, şi din seria „Save the Story”, cu repovestiri realizate de mari scriitori ai lumii: „Călătoriile lui Gulliver”, repovestită de Jonathan Coe, şi „Logodnicii”, repovestită de Umberto Eco.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii editurii Vellant oferă câteva sugestii de lectură în perioada sărbătorilor de Crăciun. Astfel, pasionaţii de lectură pot citi „Cum îţi poate schimba Proust viaţa”, de Alain de Botton, „Prâslea cel Voinic şi merele de aur”, de Maria Surducan, „Serafimul şi Zambezi. Integrala prozei scurte”, de Muriel Spark, şi „Operele alese ale lui T.S. Spivet”, de Reif Larsen.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.